George Topârceanu›Poezii

Astăzi în sufragerie Dormitau pe-o farfurie, Necăjite și mînjite, Zece ouă înroșite. Un ou alb, abia ouat, Cu mirare le-a-ntrebat: - Ce

Ați văzut prea bine că la consultații Doctorii te-ntreabă despre emanații. Vor sa știe totul: abundență, faze, Unii le zic \"vînturi\", alții

Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină un arici, - O mică vietate ghemuită. Copiii l-au zărit de pe

Eu sunt un genial amestec De Poezie Și de Proză, Eu sunt extrema întrupare și ultima metamorfoză A Spiritului, care luptă de zeci de veacuri

Toamna în parc Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre. Prin lumina estompată De

Trec anii, trec lunile-n goană Și-n zbor săptămânile trec. Rămâi sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul și plec! Eu nu știu limanul spre

Lună nouă, corn de aur, Scump al nopților tezaur, Subsemnatul — proletar N-am nimic în buzunar!

Prin ce ținuturi rătăcești Pribeagă? În care grotă din povești Ai hibernat – o vară-ntreagă? O, Muza mea cu nasul mic Și coapse fine, Abia

III. Masa Din văzduh abia s-aude Þipăt jalnic de prigorii... Cu ciubote mari și ude Stau la masă vânătorii. Toți cu pușca lângă

În vespreala simfonie tronează liniștea regală Și parcul rozelor senzații cu-ndoliate crizanteme Sonor deșteaptă cascadarea de note vagi în

Domnului A. Vlahuță Bine-ai venit, an nou! - Cu voie bună, Încrezători ți-ngenunchem-nainte: Ne-aduci comoară de speranțe sfinte, Ori

Umblând în sus și-n jos pe bulevard, A poposit la umbră sub un gard, Și-i trist fiindcă nimeni nu-l întreabă Dac-a mâncat ori dacă are

Frumos ca un erou de melodramă, El se expune-n poze studiate: Profil... trois-quarts... din față... de la spate. Și tuturor surâde ca o

Nu, asta nu pot s-o suport! Curând, e-un an și jumătate De când ați declarat că-s mort În unanimitate. Toți proștii câți m-au cunoscut Ziceau:

Trec pâlcuri de răchită și stâlpii fug întruna, Pe cer în clarul zilei ne urmărește luna, Și trenul deopotrivă la-ntrecere cu ea Aleargă peste

Unui gazetar care cerea să fiu spânzurat Vrei să mă spânzuri, vasăzică?... Când te-am citit, în adevăr, Îți dau cuvântul că de frică Mi s-a

Ah, războiul blestemat Câte văduve-a lăsat În durere - și câți prunci Au rămas orfani de-atunci! Dar când stai să te gândești, Toate cele

Iubita mea, te simt așa departe... Mi-ai pus pe frumte mâinile subțiri, Dar, ca un zid puternic, ne desparte O pânză de cernite amintiri. Ființa

Frumoasă ești, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Și printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară... Când de sub frunze moarte ies În umbră

Ea-și pune voalul cu mișcări discrete. El stă cuprins de-o presimțire gravă. Cerșindu-i mut o clipă de zăbavă. Sărută brațul zâmbitoarei

O, blestemată curiozitate! Deunăzi, cu gânduri indiscrete, Am profanat odaia unei fete, — Acest muzeu de lucruri parfumate. Albumul ei cu

Plouă stupid... Cerul își scutură Ca dintr-o ciutură Frigul lichid. Cîrduri de ciori – Neagră pecingine,

Pe-aici cînd plouă, plouă îndesat, Nu ține ca la noi un ceas ori două. Că ziua 0plouă, plouă pe-nserat, Și când se crapă iar de ziuă, -

Se strânge amurgul cu roșii văpăi, Și noaptea de vară Coboară-n tăcere pe munți și pe văi, Înaltă și clară. La marginea apei să-și caute vad O