George Topârceanu›Poezii

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros, Se plimba o cotofana Cand in sus si cand in jos. Un catel trecand pe-acolo s-a oprit mirat in

I A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns

Leul s-a-mbrăcat odată Într-o piele de măgar, Să colinde țara toată Din hotar până-n hotar, Ca să vadă cum se poartă lupii (marii dregători) Cu

Sus, pe gardul dinspre vie, O gaina cenusie Si-un cocos impintenat S-au suit si stau la sfat: -Ia te iuta, ma rog tie, Cat de sus ne-am

Eroii mei sunt doi cocoși De rasă, pintenați, frumoși Ca ofițerii la paradă. Doi cavaleri aristocrați. Dintr-o privire ofensați Încep duelul

Spre apusul de jăratec Cu livezi scăldate-n aur, Trece-un nour singuratic Alb și mare cât un taur. Iar în urma lui s-abate, Gata-gata să-l

„N-o sa mai iubesc” zisese Biata-mi inima naiva Dar vazandu-te pe tine A cazut in recidiva Supararile iubirii Sunt ca ploile cu soare Repezi,

Mult onorate doamne, Distins auditor! La festival când vine, tot omul e dator S-asculte, înainte de partea amuzantă, O conferință lungă și

Octombrie-a lasat pe dealuri Covoare galbene si rosii. Trec nouri de argint in valuri Si canta-a dragoste cocosii. Ma uit mereu la barometru Si

Pe-aici când plouă, plouă îndesat, Nu ține ca la noi un ceas ori două. Că ziua plouă, plouă pe-nserat, Și când se crapă iar de ziuă, -

Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint, Prin care gîdurile mele s-or afunda

Dupa-atata frig si ceata Iar s-arata soarele. De-acum nu ne mai ingheata Nasul si picioarele! Cu narcisi, cu crini, cu lotusi, Timpul cald

Astăzi în sufragerie Dormitau pe-o farfurie, Necăjite si mânjite, Zece ouă înrosite. Un ou alb, abia ouat, Cu mirare le-a-ntrebat: - Ce vă

Un boier, călare pe-o frumoasă iapă, Trebuind să treacă într-un loc o apă Peste-o punte-ngustă - și fiind grăbit, Și-a chemat argatul și i-a

Aș vrea să mă-nvețe pictura Un Rembrandt maestru, - să-ți fac Din carmin și purpură gura Așa cum ți-a dat-o natura, Aprinsă ca floarea de

Ploua stupid... Cerul isi scutura Ca dintr-o ciutura Frigul lichid. Cardul de ciori- Neagra pecingine, Flori de funingine

Lira spanzurata-n cui Cam de mult am parasit-o De uratul tau, iubito Si de dragul nimanui Degetele-mi amortite Abia luneca pe strune Toate

Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă, Iar acuma numai ochiul de jăratic din

În plasa gândurilor mele de lumină Þi-am prins imaginea: o viespe Subțire-n mijloc, ageră și fină. O adiere poate s-o desprindă Din luminosul

Se stinge amurgul cu roșii văpăi, Și noaptea de vară Coboară-n tăcere pe munți și pe văi, Înaltă și clară. La marginea apei să-și caute vad O

Ca o cometă fără coadă Ai apărut pe firmament Cu-al tău Luceafăr pus pe sfadă, - Dar n-ai talent. Ai tot ce-ți trebuie: hârtie, Cerneală, public

Mi-a răsărit în suflet dorul Ca o plăpândă floare-albastră, Și-ntr-un amurg de seară dulce A înflorit iubirea noastră, - Dar tu te-ai îngrijit,

Daca nu ne-am fi-ntalnit Absolut din intimplare Tu pe altul oarecare Tot asa l-ai fi iubit Daca nu-ti ieseam in drum Ai fi dat cu

Cum ar face-o un student sarac Pastrand intacta adormita spuza In coltul tau, stai rece si ursuza O, inutila mobila, pesemne Te-ai suparat ca