George Coșbuc›Poezii

La pasa vine un arab, Cu ochii stinsi, cu graiul slab. - \" Sunt, pasa, neam de beduin, Si de la Bab-el-Mandeb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii

Mama In văduri ape repezi curg Si vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc

Un gâscan cu pene lucii Cum trecea pe pod prin sat Și-ntr-o mân-avea papucii, Nu știu cum i s-a-ntâmplat Că papucii lui căzură, Ce păcat, o, ce

COLINDATORII Cad fulgii mari,încet zburând Si-n casă arde focul, Iar noi pe lângă mama stând, De mult uitarăm jocul. Demult și patul

A-nceput de ieri sa cada Cite-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai razbunat Spre apus, dar stau gramada Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Si

Priveam fără de țintă-n sus - Într-o sălbatică splendoare Vedeam Ceahlăul la apus, Departe-n zări albastre dus, Un uriaș cu fruntea-n soare, De

Pe vodă-l zărește călare trecând Prin șiruri, cu fulgeru-n mână. În lături s-azvârle mulțimea păgână. Căci vodă o-mparte, cărare făcând, Și-n

Zarile de farmec pline, Stralucesc in luminis; Zboara mierlele-n tufis Si din codri noaptea vine Pe furis. Care cu poveri de

Pocnind din bici pe langa boi, In zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. Si de pe bici l-am cunoscut, Si cum teseam, nici n-am

Avea si dansul trei feciori Si i-au plecat toti trei deodata La tabara, sarmanul tata! Ce griji pe dansul, ce fiori, Când se gaindea ca-i

E lung pamantul, ba e lat, Dar ca Sageata de bogat Nici astazi domn pe lume nu-i, Si-avea o fata, -- fata lui -- Icoana-ntru-un altar s-o

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu, Pădurea iarna doarme, c\'așa vrea Dumnezeu. Și numai câte-un viscol o bate uneori, Ea plânge atunci

Era baiat frumos la chip si blind, El a venit acasa azi oftind; Si mama-sa, vazindu-l suparat, L-a strins la piept, pe ochi l-a sarutat Si-a zis,

La oglindă Azi am să-ncrestez în grinda Jos din cui acum, oglinda, Mama-i dusa-n sat, cu dorul Azi e singur puisorul Si-am inchis usa la

POMUL CRACIUNULUI Tu n-ai văzut pădurea,copile drag al meu- Pădurea iarna doarme,c-asa vrea Dumnezeu, Si numai câte-un viscol o bate

Jalnic vijiie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. In castelul de pe stinca, la fereastra

\"Va veni sa va cuprinda Un flacau cu negre plete Si frumos cum nimeni nu-i: Voi fugiti sa nu va prinda! Usa s-o-ncuiati la tinda, Ca, de va

Ei, acum te uiți la cană, Că s-a spart! Dar dă-o-n foc! Nu-mi fi inimă dușmană Când vezi răul lângă mine - Haide, prinde-mă mai bine De

Stătea frumoasa pe-un răzor; Voinicul lângă ea devale, Să-i scoată spinul din picior Și ea plângea: - \"Un spin în cale! De ce tot râzi? Ah, cum

Azi am sa-ncrestez in grinda Jos din cui acum, oglinda! Mama-i dusa-n sat! Cu dorul Azi e singur puisorul, Si-am inchis usa la tinda Cu zavorul.

Orcanul însuși stă domol Și-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Ușoare, ca de neguri, fug Prin liniștea

Colo surele ruine Către Dunăre privesc Cum tot vine apa, vine - Martori vremilor trecute, Cât sunt astăzi de tăcute, Numai inimii-i

Jalnic vijiie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. In castelul de pe stinca, la fereastra

A-nceput de ieri sa cada Cite-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai razbunat Spre apus, dar stau gramada Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Si