George Coșbuc›Poezii

Am găsit-o ieri în prun, Dar - să nu grăbiți ocara! - I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: -\"Ești nebun? Pune scara!\" -\"Dacă-njuri, eu

Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma

Nu te-ai priceput! Singur tu nu mi-ai plăcut, Că eu tot fugeam de tine? O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine! Þi-am fost dragă, știu eu bine,

I Venise fata de-mpărat Cu alte fete pe-nserat S-aducă apă din izvor - Din zări un tânăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana

I Fata sta la poartă, mă-sa la prilaz - Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz Și umbla de colo până colo beată. O vedea și mă-sa că e supărată Și

Viața asta-i bun pierdut Când n-o trăiești cum ai fi vrut! Și-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am

Dunărea vorbea cu Oltul: - “Tu, copile drag al meu, Zbuciumat tu vii la vale Tulbure mereu - Plouă mult la voi la munte, Sate și câmpii

A fost un tânăr împărat – De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat. Dar patru inși vorbind

Þară-avem și noi sub soare, Și-o râvnesc dușmani destui, Dar prin vremi asupritoare N-am lăsat-o nimănui. E bogată, zici! vezi bine, E bogată,

Baladă I Colo-n jos, în jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plină, Neted la trupină, Cu crengi rătezate, Spre pământ plecate; Iară

Poveste în versuri Feciorul lui Crai-Negru cu drag ascultă sfatul Tătâne-său și pleacă la Volbură-mpăratul, Să ceară de soție pe Salba. -

Þi-ai mânat prin veacuri turmele pe plai, Din stejarul Romei tu mlădiță ruptă, Și-ți cântai amarul din caval și nai. Dar cumplit tu fost-ai când

Lordul John Se zvonise prin ziare Că-n Irlanda e-ntr-un sat Un bărbat grozav de tare. Lordul John, prinzând de veste Cine e și de-unde

Baladă Pe când clopotul de sară Sună lung și legănat La biserica din sat, Nina șade-n prag afară Și-ascultând cum bate rară Boarea-n crengile

Caii sar și frâu-și mușcă Jos prin văi e fum de pușcă, Corbi s-arată croncănind. Stau de-atac dușmanii gata - Uite-o-n zbor

Cum geme-ntreg Tirolul de vuiet de bătăi! O singură colibă stă pacinică în văi. Și-ntr-însa plânge-o mamă. Ce bine și-a pierdut? Ea plânge că

Pe sub dealurile Plevnei Doarme spaima și fiorul, Soarele-și ascunde fața Și-ngrozit se-ntoarce norul Să se ducă-ntr-alte părți. O, a fost

- “Vine, tată, Oltul mare; Malul stâng de-abia-l zăresc.” - “Lasí să vie Oltul mare, Că, români de când trăiesc, Oltul tot la piept ne are Și-i

Cu sfărâmate catapulturi Turnul muced stă-nclinat, Iar în poartă surii vulturi Frântă-și au de mult aripa, Stând să cadă-n toată clipa Peste

Dacă te-am rugat vrodată, suflete, să spui, să spui, Ai tacut! Ai fost eroul îmbrăcat cu scut și zale, Eu am fost sărmanul cui. Palmele spre

Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura

Sună coasta; turma-ncet Preste câmpuri face-și calea; Latră câini de sună valea, Iar de-alături prin spinet Se ivește,-alene vine Flăcău nalt cu

La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii, Și-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor, Iar Golia, el

Mama În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc