George Coșbuc›Poezii

A venit un lup din crâng, Și-alerga prin sat să fure Și să ducă în pădure Pe copiii care plâng. Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit eu c-o

Dintr-alte țări, de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi – Veniți cu bine! De frunze și de cântec

Pe umeri pletele-i curg râu - Mlădie ca un spic de grâu, Cu șorțul negru prins în brâu, O pierd din ochi de dragă. Și când o văd,

Se zvonise prin ziare Că-n Irlanda-i Un bărbat grozav de tare. Lordul John prinzând de veste Cine e și unde este, Vrea să știe dacă e

În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii

Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care “Neamțul se numea Și-au zidit-o, spune-n

O fâșie nesfârșită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniștea-i deplin stăpână Peste

Flamânt și gol făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut, Și m-ai scuipat și m-ai bătut Și câine eu ți-am fost! Ciocoi pribeag ,adus de

Mama zice din Scriptură: - “Dacă doi prieteni ai, Vrând să dai a ta avere Unuia, cărui s-o dai? Unul tace, altul cere; Cest din urmă-i prefăcut

Măicuță dragă, cartea mea Găsească-mi-te-n pace! Pe-aici e vânt și vreme grea, Și-Anton al Anei zace De patru luni, și-i slab și tras, Să-l

Legenda poporală din jurul Năsăudului I Frunză verde tulburea, Avea Lena - nici ca ea - Trei feciori frumoși avea; Trei feciori și-o fată

În redută numai lei; Uite-i, mă, bașibuzucii, Eu de-aici le-aud papucii! Dar mai mare peste ei Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne? Cică și mai

Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punându-și sacul, iacă, Nu-l poate ridica. - „Þi-l duc eu!” - ”Cum?” – ”Pe plată!” Iar ea, cuminte

Fugarule-al meu, tu te zbuciumi bătut Și te miri că mă clatin în scară! Tu crezi că mi-e teamă de timpul pierdut? Vai nu, ci de mine că-s

Biserica stă tristă pe golul mal al mării - O noapte-a fost, cumplită, iar valul revărsat Cu vuiet îngropat-a sub el întregul sat. Și bârne și

Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii și cumetrii Și-apoi povestesc de-a dragul, stând pe lavițele vetrii, Despre crai cu stemă-n frunte,

I Ca Gyges, sardicul despot, Eu nu-s setos după renume, Nimic nu-nvidiez pe lume Și-a fi gelos defel nu pot. A mele griji și tăinuiri Sunt

Uite de-ar fi lege-n țară Să popim pe toți aceia Cari fac vinul ocară Și zoresc,că-i om nebun Cine crede-n hori și fete- Eu pe cinstea

Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată, Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinată. Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, și

Pe când umbla Hristos prin țară Lățind cuvântul său frumos, Ovreii toți i-au scos ocară Și cărturari de-ai lor cercară Prilegi să piardă pe

Baladă din Albania Ca Dumitru-n albanime Mai viteaz nu era nime, Nici la braț mai viguros, Nici la umblet mai frumos: Era înger la

- Prutule, tu vii turbat Și cu sânge-amestecat, Și n-ai pace și-alinare Și n-ai loc cum vii de mare: Ce ți-e iar de spumegare? Și-aduci arme

Avea Ileana ochi de soare Și galben păr, un lan de grâu; Vestmânt avea țesut în floare Și-un brâu purta pe-ncingătoare, Cum n-a mai fost pe lume

Sunt suflet în sufletul neamului meu Și-i cânt bucuria și-amarul - În ranele tale durutul sunt eu, Și-otrava deodată cu tine o beu Când