Eugenio Montale

De-aș putea cel puțin să constrâng în acest ritm greoi al meu ceva din sclipirile tale; de mi-ar fi fost dat să

Ascultă-mă, poeții laureați se mișcă numai printre plante cu nume rare: ligustrul sau acanta. Eu iubesc drumurile sfârșite-n gropi ierboase unde

Între pocnetul castanelor și vuietul torentului împreunându-și sunetele, inima șovăie. O iarnă timpurie suflând aspru te înfioară. M-arăt la

Nu știu cine își dă seama dar comerțul nostru cu Celălalt a fost o lungă înșelătorie. A o denunța va fi, mai mult decât un act de respect, un fel

Noaptea târziu oamenii intrau în odaia ei pe fereastră. Stătea la parter. Îi spuneam Aspasia și era fericită. Apoi ne-a părăsit. A fost barman,

Nu era așa de ușor să locuiești în calul troian. Era înăuntru așa de strâmt încât păream sardele în saramură. Apoi ceilalți au ieșit, eu am rămas

Aproape în fiecare zi îmi scrie un martor al lui Iehova să mă pregătesc pentru Eveniment. Partea proastă e că această totală răsturnare nu-mi

În umbra magnoliei din ce în ce mai îngustă, pocnind ca dintr-un suflu de țeavă, săgeata m-atinge și se pierde. O frunză părea, ce

Să reamintesc plînsul tău (al meu era îndoit) Nu ajunge să sting răbufnirea rîsetelor tale. Erau ca o anticipare a unei personale Judecăți de

Să nu ceri cuvântul ce veghează sufletul nostru inform, cu litere de foc mărturisindu-l, în timp ce strălucește asemeni plantei de șofran în

Morala dispune de puține cuvinte cineva a numărat patru sute dintre ele și recordul n-a fost doborât până astăzi. Nici chiar păsările indiene ce

O, râuri, sunt de-ajuns câteva săbii de iarbă atârnând de stânci peste delirul mării, ori două palide camelii în parcurile pustii și un

(În Italia) Din zorii secolului se discută dacă poezia este înăuntru sau afară. La început a învins înăuntrul, apoi a contraatacat

Când vântul ce pătrunde în pomet din nou aduce unda vieții, bucură-te; aici unde se-afundă un mărăciniș de moarte amintiri, grădină nu era, ci

Cântă cu grijă vântul (amintind un scuturat de lame) pe instrumentele copacilor, curăță orizontul de aramă unde fășii de lumină țâșnesc ca niște

Ajunsă fericire, către tine pe tăiș de lamă, se călătorește. Ești ochilor șovăitoare licărire, pasului – gheață despicându-se subțire; să

Bântuie sare ori grindină? Un măcel prin campanule, lămâița se-nconvoaie. Subacvatică se-apropie o bătaie, așa cum o trezeai, se

Am coborât, dându-ți brațul, cel puțin un milion de scări și acum când nu mai ești la fiecare pas e vidul. Chiar și așa lunga noastră călătorie

Aruncă tu la țărmul pârjolit corăbiile de mucava și dormi, copil stăpân: cât nu ai auzit relele duhuri navigând în stol. Buha zburătăcește

Nu se poate exagera destul importanța lumii (noastre, vreau să spun) probabil singura în care se poate ucide cu artă și deasemenea crea opere

Ultimul greier scârțâie pe scoarța galbenă a eucaliptului copiii culeg coconari indispensabili la gelatină un ogar urlă de după zăbrelele unei

Se face ziuă, o presimt după albeața de argint frust de pe ziduri. Tivește lumina fulgurantă ferestrele închise. Se-ntoarce evenimentul

Că de câteva secole cerul ar coborî pe pământ tot mai iute nu puteai crede. Acum când mi-e cu neputință să ți-o spun prin viu grai îți

Foarfece, nu tăia chipul ei, unic în memoria ce se destramă, nu face din făptura-I în ascultare ceața mea veșnică. Coboară frigul…

Recomand urmașilor mei (dacă vor fi) în plan literar, ceea ce rămâne improbabil, să facă un foc mare cu tot ceea ce privește viața mea,

De ce întârzii? Veverița în pin bate de coajă coada ca o torță. Semilunar coboară și-nmoaie vârful în soare topindu-se. E ziuă. La un suflu

Deasupra zidului cu scrijelări, umbrind băncile rare arcul văzduhului apare încheiat. Cine-și mai amintește de focul care a ars

Cu-al vieții rău ades m-am întâlnit: era râu gâtuit ce clocotește, era o frunză ce se răsucește uscată, era calul prăvălit. Bine n-am

Dă vârfuri înnoite păpurișul în limpezimi neîmpăienjenite: zbârlite crengi, setoasă, prin piezișul zăplaz grădina în zăduf trimite. O oră

E vorba de a te cățăra pe sicomor pentru a-l vedea pe Domnul, de trece cumva. Vai, nu sunt un cățărător și chiar stand pe vârful

Dacă nu stau acasă două zile porumbeii care ciugulesc rama ferestrei intră în agitație după îndatoririle lor corporative. Când mă întorc se

Închide, Herma,-n panglici și în ceară speranța ce zadarnic se arată, abia deschisă, dimineața. Pe zid, unde se citea: MOARTE LUI

RUIT HORA ce tragică încurcătură. E prea înceată ora ca să fie un fulger acea prea scurtă clipă ce-ar umple de ridicol tot restul. Dar ora

Știi: trebuie să te pierd iar și nu pot. Asemeni unui tir precis mă mișcă fiece operă, țipăt, chiar și duhul salin care inundă-n

Știu care e ora-n care chipul cel mai de nepătruns e străbătut de o grimasă crudă: s-a dezvelit o clipă un chin ce sta ascuns. Nu

Saluturi, șuiere în beznă, semen, tuse geamuri trântite. Este ora. Poate automatele-au dreptate. Cum apar de pe culoare, zidite.

Floarea care repetă pe buza văgăunii nu mă uita pe mine, n-are culori mai vesele, mai clare ca spațiu – ntins între mine și tine. Un

Nu greierul, ci motanul de lângă vatră îți este sfetnic acum, splendid lar al risipitei tale familii. Casa pe care o duci cu tine

Fruntea ți-o eliberez de țurțurii închegați când străbăteau înalte nebuloase;ai aripile sfâșiate de cicloane, ieși din somn în

Aplecați peste apa serală titrați în Economie, Doctori în Divinitate, păstrăvul adulmecă și pleacă, zvâcnetul lui de rubin e-un cârlionț

La prima lumină, când neașteptat un uruit de tren îmi vorbește despre oameni închiși în goană prin tunelul de piatră iluminat pe

Pupăză, hilară pasăre calomniată de poeți, ce creasta ți-o rotești pe parul, la coteț, nălțat în aer, cocoș închipuit te-nvârți în

Scârțâie roata la fântână, apa iese-n lumină, se topește-n ea. Tremură-o amintire în căldare, imaginea în purul cerc surâde. De

Cu mugetul de cerbi sunând în ploaia din Armor arcul genei ți s-a stins la prima beznă pentru a filtra în zona tencuială unde se-nvârt roate

…așa să fie. Un sunet de trompetă dialoga cu roiu-n stejăriș. În scoica unde-amurgul se reflect pictat vulcanul fumegă pieziș. Moneda ce-i

Furtuna primăverii a răvășit umbrela salciei, în vârtejul de-april s-a încâlcit în pomi lâna de aur care-mi ascunde morții, câini

Trestia ce-și despoaie primăvara molatic, roșul evantai; făgașul din canal, în neagra albie cu libelule ce plutesc deasupra și câinele ce

Glorie a întinsei amiezi când sub copaci nu-s umbre aruncate, și când din ce în ce toate le vezi, de prea lumina, strălucind

Între castane ce bufnesc și-un geamăt de torent ce sunetu-și unesc inima șovăie. Precoce iarnă-n vântul boreal înfrigurată. Ies în

Floarea-soarelui adu-mi-o s-o răsădesc în târna mea arsă de sărătură, ca să-și arate toată ziua oglinzii albastrului ceresc neliniștea din

Istoria nu e, la urma urmelor, devastanta discuitoare de care se vorbește. Lasă treceri subterane, cripte, găuri și ascunzișuri. Unii

Să treci miezul zilei pal și făr-aminte* pe lângă zidul de grădini fierbinte s-auzi prin ghimpi și spinii sterpi zvâcnet de mierle,

Inundația a-necat pack-ul cu mobile, cu hârtii, cu tablouri care se-ngrămădeau într-o pivniță-nchisă cu un lacăt dublu. Poate că au luptat

Și-o pană care zboară poate să deseneze figura ta, sau raza jucându-se ascunsă ′ntre mobile, lumina-ntoarsă din oglinda unui copil, de

Te bucură de vântul cel hoinar Ce-aduce în livadă unda vieții: aici unde se-afundă-un mort vălmășag de-amintiri, grădină nu era, ci

Felicità raggiunta, si cammina per te sul fil di lama. Agli occhi sei barlume che vacilla, al piede, teso ghiaccio che s\'incrina; e dunque non

Spesso il male di vivere ho incontrato: era il rivo strozzato che gorgoglia, era l\'incartocciarsi della foglia riarsa, era il cavallo

Riviere, bastano pochi stocchi d\'erbaspada penduli da un ciglione sul delirio del mare; o due camelie pallide nei giardini deserti, e un

Albe e notti qui variano per pochi segni. Il zigzag degli storni sui battifredi nei giorni di battaglia, mie sole ali, un filo d\'aria

O rabido ventare di scirocco che l\'arsiccio terreno gialloverde brucci; e su nel cielo pieno di smorte luci trapassa qualche biocco di

Souvent j’ai rencontré le mal de vivre: c’était le ruisseau étranglé qui bouillonne, c’était la feuille desséchée qui se recroqueville, c’était le

Passeggiavo nel corridoio, in pantofole e pigiama, scavalcando di tanto in tanto un cumulo di biancheria sudicia. Il mio albergo era di prima

Fliaci travestiti da poeti burocrati arroganti, pedanti imbonitori siete voi i vessilliferi: portatori d\'insegne sbiadite. L\'esser poeti non

Ora sia il tuo passo piú cauto: a un tiro di sasso di qui ti si prepara una più rara scena. La porta corrosa d\'un tempietto è rinchiusa

Raggiorna, lo presento da un albore di frusto argento alle pareti: lista un barlume le finestre chiuse. Torna l\'avvenimento del sole e le

La bufera che sgronda sulle foglie dure della magnolia i lunghi tuoni marzolini e la grandine, (i suoni di cristallo nel tuo nido notturno ti

The lemon bushes overflowed with the patter of mole paws, the scythe shined in its rosary of cautious water drops. A dot, a ladybug, ignited

Hear me a moment. Laureate poets seem to wander among plants no one knows: boxwood, acanthus, where nothing is alive to touch. I prefer small