Anna Ahmatova

Pe luna noua, intr-o seara, M-a parasit iubitul. Si ...? \" O, dansatoarea mea pe sfoara, Cam cat vei supravietui? \" Eu i-am raspuns ca nu ma

Esti singur azi si-mpovarat de tine, De slava si de visuri despartit, Dar ai ramas iubitul pentru mine, Cu cat mai trist, cu-atat mai

În noapte, când îi bănuiesc venirea, Pe-un fir de păr stă viața-mi trecătoare. Ce-i libertatea, gloria, iubirea, Alături de această

Și cum se-ntâmplă-n zile de ruptură... Veni năluca zilelor dintâi, Și salcia de-atunci, cu frunza sură, Splendoarea ei de ramuri argintii... Noi,

E una - cu tunetu-n zarea vântoasă, deschide fereastra şi intră în casă Şi râde şi-ți tremură-n

Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata Nici dulce vin, nici apa de izvor. Saruturi n-om schimba in zori; o data Nu vom privi

O toamnă plânsă ca o văduvă subțire În haine negre, `nvăluind în ceață inimi... Să plângă ea nicicând nu va-nceta Cuvintele bărbatului, de viață

Oricum, dar vei veni. De ce nu chiar acum? Eu te aștept. Sunt la strâmtoare. Lumină nu-i. Deschisă-i și ușa dinspre drum, Poftim, cum simplă

Vălul des mi-ascundea disperarea Palmelor goale, ochii fierbinți… C-o tristețe, imensă ca marea, Am sfârșit prin a-l scoate din minți. Și s-a

Am și uitat cum se zâmbește, De ger, mi-s buzele de iască. Murit-a încă o nădejde, Un cântec nou o să se nască. Un cântec care, fără voie, Îmi

În noaptea aceea, din minți ne-am ieșit, Sclipea întunericu-n față: cuțit, Garoafe-și suiau către stele Miresmele Asiei, grele. Iar

Luna s-a oprit dincolo de heleșteu Și se pare a fi geamul deschis Al casei amuțite, luminată aprins, În care s-ar fi întâmplat ceva rău. O fi

O, viață fără ziua de mâine! În fiece literă eu trădarea pândesc. De parcă iubirea trece pe-alături Alte stele pentru mine răsar și

Am învățat să trăiesc simplu și înțelept, Să mă rog lui Dumnezeu, la cer să privesc, Spre seară, să mă plimb negrăbit, să n-aștept, Neliniști

Trecură ani și au trecut și-acele Cumplite răni făcute de război. O, dulci poiene ruse ale mele, Iar se preumblă liniștea prin

Câteodată trec ceasuri și zile în șir, Făr-a scoate din gură-mi cuvânt. Lângă țărm, stropii verzi îi mai gust, și mă mir Că sărați ca și

Ah, iubesc să privesc, să tot privesc Cheiurile ferecate; privirea să-mi sui Spre balcoane, unde sute de ani, gândesc, Nu a călcat piciorul

De simțul simplității și prospețimea cuvintelor A ne lipsi, n-ar fi precum pictorul – vederea Și-ar pierde, sau actorul – vocea, ritmul

De ce te prefaci ne-ncetat În vultur, în piatră, în lujer? De ce îmi surâzi nechemat Din bolta senină un fulger? Mă lasă! În vreme, în

Lui M. Lozinski Mai durează, nesfârșit, – ziua grea, de chihlimbar! Ce imposibilă e tristețea, ce zadarnică așteptarea! Ș din nou la

… Și mie-mi părea că măcar până-n zori Zbura-voi pe-aripi de lumină, Și nu-mi dădeam seama ce stranii culori Au ochii cu proaspătă

Eu în răsărit de soare De iubire cânt, În genunchi stropind o floare, Jalnic mă frământ. O arunc. rupând-o-n grabă− Să mă ierte,

Si casa, si gradina ta intinsa Le voi lasa, chiar pentru-un trai pustiu. Te voi slavi in versurile-mi, insa, Cum n-a facut femeie-n lume,

Cu cărbune-am însemnat, pe coapsa stângă, Locul – tragerea la țintă exactă să-ți fie, Ca să eliberezi pasărea – propria-mi tângă, Să plece din

Lumina bate-n auriu Si-i o racoare domolita. Cu ani si ani vii mai tarziu, Dar si asa sunt multumita. Vreau mai aproape sa te-asezi, Ca sa-ti

Lumina bate-n auriu Si-i o racoare domolita. Cu ani si ani vii mai tarziu, Dar si asa sunt multumita. Vreau mai aproape sa te-asezi, Ca sa-ti

Bătrână sunt și-amară. Cute reci Vor să-mi ascundă chipul întomnat, Spinarea s-a-ndoit, am grele mâini, Iar sfântul meu se uită-nveselit, Se

Nu mă plânge, Mamă, eu și-n mormânt trăiesc. 1. Slăviră îngeri ceasu-acesta, iată, Și cerul care, focului dând vamă. Spre Tată-a zis: „De

Când prietenii s-au strâns, Eu grăitule-le-am: „Mult plâns, Râs puțin e-n lumea asta! Rău mă oropsi năpasta, Negrul meu inel s-a

Cale spre trecut de mult e-nchisă, Aș mai avea acum nevoie de trecut? Colo uitat-am lespedea de sânge Sau ușa unsă grijului cu lut? Poate ecoul

Ești singur azi și-mpovărat de tine, De slavă și de visuri despărțit, Dar ai rămas iubitul pentru mine, Cu cât mai trist, cu-atât mai

În unduioase linişti am crescut În pure limpezimi de tânăr veac. Şi graiul omului nu-mi fu aşa de drag Cum cel

Cadența odică nu-i pe măsura mea Nici elegii sublime nu voi scrie. În vers nimic nu poate fi așa Cum trebuie să fie. De-ați ști din ce gunoaie

Sta pieptu-mi gata sa se franga, Fara putere, inghetat, Manusa pentru mana stanga Pe mana dreapta-am imbracat. Ca sui un munte, imi paruse, Si

Sta pieptu-mi gata sa se franga, Fara putere, inghetat, Manusa pentru mana stanga Pe mana dreapta-am imbracat. Ca sui un munte, imi

Vălul des mi-ascundea disperarea, Fața palidă, ochii fierbinți... Cu tristețea-mi imensă ca marea Am sfarșit prin a-l scoate din minți. Și s-a

Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata Nici dulce vin, nici apa de izvor. Saruturi n-mo schimba in zori ; o data Nu vom privi

Arioso dolente Je te cacherai prudemment Dans une sonate que je sais. Tu m’appelleras dans l’inquiétude, Irrémédiablement coupable De

C’est parfois un serpent magicien, Lové près de ton cœur. C’est parfois un pigeon qui roucoule, Sur la fenêtre blanche. C’est parfois sous le

Au-dessus de nous, comme une étoile au-dessus de la mer, Elle cherchait de son rayon la neuvième vague, celle qui tue. Tu l’appelais malheur et

Cette merveille de notre rencontre, Était lumière et chanson. Je ne voulais plus Aller nulle part. C’était une amère douceur Qu’un bonheur au

L’inimitable voix s’est tue hier, Celui qui parlait aux bois, nous a quittés Pour devenir l’épi qui donne la vie, La fine averse qu’il a

À O. A. Glebovaïa-Soudeïkina Que vois-tu, de tes yeux vagues, sur le mur, À l’heure où s’éteint le couchant ? Une mouette sur la nappe

And the just man trailed God\'s shining agent, over a black mountain, in his giant track, while a restless voice kept harrying his woman: \"It\'s

Celle qui aujourd`hui quitte son bien-aimé Qu`elle refonde sa douleur en force. Nous jurons à nos fils et nous jurons aux tombes Qu`à nous

Lui, qui se compare lui-même à un œil de cheval, Il louche, regarde, voit et reconnaît, Et, voilà que déjà, tel un diamant liquide Rayonnent les

Devant moi le chemin En pente douce dans le soir. Hier encore, épris, Il disait : « ne m’oublie pas ». Aujourd’hui il y a le vent, Et les cris

Arrière, le temps, arrière, l\'espace, et tout m\'est apparu à travers la nuit le narcisse, le cristal, sur la table, blanche: la légère fumée

Le soleil se lève. Je chante l’amour. À genoux au potager, Je désherbe l’oseille. J’arrache, je jette… Qu’on me le pardonne. Une fille aux

Nous savons quel est aujourd`hui l`enjeu, Ce qui s`accomplit à cette heure. L`heure du courage a sonné à notre horloge Et il ne nous

Mon aigrette heurtait le toit de la voiture. J’ai regardé ses yeux. Mon cœur languissait sans même savoir Les raisons de son chagrin. Le soir

Il n’y a plus de temps, il n’y a plus d’espace, J’ai tout examiné à travers la nuit blanche : Et le narcisse sur la table dans le vase, Et la

Je porte en même temps que toi Cette rupture noire et opiniâtre. Pourquoi pleures-tu ? Donne-moi la main. Promets-moi plutôt de revenir en

Here is my gift, not roses on your grave, not sticks of burning incense. You lived aloof, maintaining to the end your magnificent disdain.

Ce sont des extraits d’insomnies, C’est le noir des bougies tordues, C’est au matin le premier son De blancs carillons par centaines… C’est la

And the town is frozen solid in a vice, Trees, walls, snow, beneath a glass. Over crystal, on slippery tracks of ice, the painted sleighs and I,

On m’a jeté tant de pierres, Que plus aucune ne m’effraie, Le piège s’est fait haute tour, Haute parmi les hautes tours. Je remercie ceux qui

Comme la fille d'Oedipe l'aveugle, La Muse a conduit à la mort le voyant, Et un seul tilleul devenu fou A fleuri en ce funèbre mois de mai, Juste

Vers le passé déjà tous les chemins sont barrés, Et que me fait maintenant le passé ? Qu’est-ce qu’il y a là-bas ? Des dalles, Avec du sang, une