"eram, stiam" – 20355 rezultate
0.01 secundeMeilisearchflorin bratu
florinbratu@go.ro moxzal@yahoo.com când eram copil visam să mă fiu dumnezeu, despre care știam că-i tare frumos și bun. mai după vreme am descoperit că mi-o luase altcineva înainte, așa-i viața, tare complexă. așa că nu mi-a mai rămas decât fumatul și deci, implicit, poezia. și așteptarea, adevărată fiară din cutia pandorei, pe care unii o mai cred încă speranță ...
100 poezii, 0 proze
Ciprian Cioiulescu
M-am născut și am copilărit în Brașov. Am locuit în extreme: cartierul Steagul Roșu, actual Astra și Calea Poienii. Grădinița și școala generală le-am facut “la nemți”, liceul “la români”, la Info – Revoluția m-a prins într-a zecea. Am participat fără să vreau la revolta din Brașov din ‘85, mergeam în Prund la meditații de Română. Mi s-a părut distractiv, deși pe undeva mi-era teamă. Deși eram de mic pasionat de calculatoare, am studiat Medicina la U.M.F. – Informatică știam deja destulă, iar Pishologia mi se părea cu aplicare prea limitată. Mi-am dat seama însă repede că n-am ce trebuie ca să devin medic. M-am mirat că mulți colegi care aveau și mai puțin din acel dar, nu-și dădeau seama. Majoritatea spuneau că este “o meserie bună”. Ciudat. Am terminat Medicina și am creat … o firmă de soft, în București. În 2000 am plecat cu tot cu mica mea echipă în Germania, cu Greencard. Am suferit, am învățat, m-am însurat. Am călătorit mult. M-am specializat în Project Management și am văzut...
2 poezii, 0 proze
Dumitru Sava
Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil minune. Pe la șapte ani știam etnologia neamului meu și învățasem războiul din Rusia sub sticla afumată a lămpii, din a cărei palidă lumină tata făcea amfiteatru și teatru de operații militare. Deși, la școală, eram mereu premiant “moșul” venea rar de sărbători. Nu mă vedea! Pentru că ai mei făceau mereu economie la gaz. Ori coșul casei era prea mic. Pe la unsprezece ani încă mă mai țineam de coada vacii și umblam cu sloiurile pe Dâmbovița. Apoi am plecat în cătănie la un liceu militar. Și cătană am rămas. În serviciul lui Ares, Psyhe și episteme! Am fost paznic de aerodrom, profesor de școală înaltă, sfetnic de taină, sol și iarăși paznic… de cărți. Am rostit solemn: ”Vă ordon faceți ca mine!” și “Servesc patria!” Am mâzgălit...
1000 poezii, 0 proze
Daniel Ciolea
M-am nascut intr-o perioada tulbure pentru toti, pentru ceilalti pentru ca nu stia nimeni de capu lui, pentru mine pentru ca eram inca prea mic ca sa fac la fel. Am urmat cursurile renumitei scoli de speologie Traian Vuia din Cluj-Napoca. Ma fascineaza zborul stelelor prin spatiul galactic, de unde si increderea mea in zodiacul Chinezesc. Am fost de mic copil pasionat de poezie. Tin minte ca de cum am inceput sa cunosc alfabetul, am vrut sä citesc poezie. Imi placeau Cosbuc si Stanescu. Imi place si muzica de toate felurile, stepp-ul american si picturile lui Alban Berg (pictorul elvetian de origine marocana - chiar i-am citit de curand biografia, un mare geniu!) Nu prea ies cu fetele pentru ca sunt timid din fire. Colegii mei chiar asta imi spuneau cand mergeam la discoteca la Hali-Gali in Cluj, ca eu nu o sa pot niciodata sa agatz fetele pentru ca nu sunt smecher. Sun tun baiat linistit, vreau sa imi fac o cariera, sä imi iau o masina tare si sä fumez iarbä, ca sa ma simt bine cu...
37 poezii, 0 proze
Cornel Ghica
Am aflat de mine, întâmplător. Cineva mi-a scris pe o bucată de hârtie ștampilată că m-am născut în data de 21 august 1975. De atunci, l-am crezut și am continuat să fiu singurul copil al părinților mei tineri. Eu tot timpul am fost copil și ei tot timpul tineri. Mai târziu, am aflat că absolvisem școala generală, liceul teoretic și o facultate de drept. Le făcusem într-un mod rebel, fără teamă, dar și fără rezultate excepționale; doar le bifasem într-un destin tipărit de mult. Între-timp mai făcusem și sport... și luasem medalii... și colindasem lumea. Aflasem că eram fericit și mă bucuram de prietenii mei. *** Din clasa a-2-a, am încercat să tot fiu poet. Ca un alchimist inconștient, am făcut experimente, am participat la tot felul de întâlniri cu caracter literar (...și nu numa'). Am și publicat (spre deliciul și bucuria familiei mele și a rudelor mele) în câteva tipărituri (mai mult sau mai puțin relevante). *** ...și tot trăind în lume am început să investesc. Apoi să câștig....
184 poezii, 0 proze
Dan Constantin
Născut în Hunedoara. " Daca as fi fost singur nesupravegheat de mult as fi fost un firicel de praf ratacind haotic, fara de tel, far' de credinta, prin universul finit nedescifrat inca" De cind am descoperit acest site am intinerit, am redevenit din nou copil. Au trecut mai bine de 20 de ani de cind nu am mai scris o poezie. Nu eram nici pe atunci un membru activ al cenaclurilor literare, de aici mi se trage lipsa de experienta, gafele gramaticale, de punctuatie, de forma sau continut, de tehnoredactare sau exprimare, motiv pentru care doresc sa va multumesc pentru atentia cu care cititi fiecare poezie atentionandu-ma. Doamne! de unde aveti atita putere si rabdare sa cititi atitea poezii? Spuneti-mi si mie cum ati reusit sa condensati timpul!! Umil va cer acum iertare ca v-am rapit din timp. Cu stima si respect Dan Constantin
128 poezii, 0 proze
Alexandru Teodor Stamatiad
Al. T. Stamatiad, pe numele său complete Alexandru Teodor Maria Stamatiad, a fost un poet român simbolist. Poetul preferat al lui Macedonski din ultima serie de discipoli, Al. T. Stamatiad s-a născut în 9 mai 1885 la București, fiu natural al Mariei Stamatiade și al locotenent-colonelului Theodor Pallady. Poetul era văr cu pictorul Theodor Pallady și cu Lucia Sturdza-Bulandra și fratele Alexandrinei Cantacuzino. Urmează liceul la "Matei Basarab" și "Sf. Gheorghe", în București. După trecerea licenței în litere, este numit profesor de franceză la Arad (1914), apoi la București. DEbutează, în 1905, sub auspiciile lui Macedonski, cunoscut în 1903, la cafeneaua "Kubler", alături de care va rămâne și atunci când se apropie de grupul Convorbirilor critice, unde-i pledează cauza pe lângă criticul M. Dragomirescu. După război, la reapariția Literatorului, în 1918, Stamatiad devine prim-redactor al revistei, funcție la care renunță în urma unei polemici patetice cu bătrânul "magistru", neurmat...
5 poezii, 0 proze
Ileana Petrovici
Liceul de coregrafie Micuța lebădă era încă o copilă care credea că paralela 45 ar putea fi o panglică pe care s-o înfășoare-n păr noaptea auzea orașul cum scrâșnește îmbibat de petrol sondele îngânându-i oftatul prima ei păpușă a fost o marionetă ale cărei ațe se încurcau mereu cu ea-n brațe a cunoscut-o într-o sala pardosită cu note muzicale pe doamna Margareta împărtășindu-i primele noțiuni de balet timpul nu mai avea răbdare devenise o tornadă ce o desprinse de poalele mamei unicul punct de referință din viața ei abandonând brusc cuibul copilăriei migrând spre o nouă lume așa se trezi catapultată într-o sala mare împrejmuită toată cu oglinzi creându-se o stranie relație cu imaginea sorei ei o confruntare permanentă stimulând autocontrol și o atentă coordonare a mișcărilor absorbită de muzica lui Bach,Mozart,Beethoven care-i asistau pașii dându-le muzicalitate studiul desfășurat zi după zi transforma corpul fetiței tendoanele căpătau flexibilitate alungându-se arabescurile luau...
34 poezii, 0 proze
bizau
Povestea unei fete de 16 ani A fost odata o fata,care avea un prieten stabil,erau impreuna de aproape 1 an....Dar acest baiat era extrem de gelos,si nu ii permitea sa faca absolut nimic.Fata se certa tot timpul cu el....Deci sa zicem ca fata se numeste Alina,ea avea probleme cu mama sa,din cauza prietenului ei..deci sa zicem ca el se numeste Marian.Alina sa saturat de atatea probleme,de atata suferinta,probleme,lacrimi..etc... Ea a decis sa se inchida in sine...sa nu mai vorbeasca cu nimeni.....Din acea zi Alina a devenit o fata..cu care nu se mai putea vorbi......ea plangea,suferea ..dar nimeni nu stia.... Tot asa a durat un timp,de suferinta,si lacrimi.Alina se gandis-se ca sa fuga de acasa...si..chiar asa a si facut.....!!Fara sa stie nimeni intr-o domineata cand ea trebuia sa plece la scoala,si-a pregatit ghiozdanul cu haine si tot ce ami avea nevoie...si a plecat....A plecat de acasa... unde ea avea tot ce isi dorea...!A ales sa plece pe un alt drum...deoarece ea nu a mai putut...
1 poezii, 0 proze
Matei Vișniec
Matei Vișniec este născut în 1956 în România. Copilăria și-a petrecut-o la Rădăuți. Tatăl era contabil iar mama învățătoare. Familia sa a avut experiența dureroasă de a i se fi confiscat pamântul pe care-l deținea și îl lucra. De mic observă că trebuie să adopte la școala și mai târziu în viața activă o ideologie de care știa că nu este chiar așa de perfectă și de adevarată. Această diferență între realitate și modul în care este înfățișată realitatea, cum ar fi spus tatăl său contabil, între scriptic și faptic, va fi inspiratoarea multora din piesele sale. Din copilărie într-un oraș în genul acelora "în care nu se întâmplă nimic" cum spunea Minulescu i-a rămas o amintire de neuitat: spectacolul circului în turneu la Rădăuți. Spectacolul plin de culori, pe scenă, în direct, i-a trezit gustul pentru reprezentația teatrală. Îi va inspira ideea piesei Angajare de clovn Se mută apoi la București unde are acces la toate bibliotecile, toate formele de scriere, la literatura clasică și...
54 poezii, 0 proze
eram, stiam
de Radu Ovnicu
stiam incotro ne ducem picioarele erau usoare in aer ne saruta talpa iarba crescuta peste morminte eram carausii domnului purtam pe spinare pingele de sticla cioburile din care era facuta lumea
eram...sunt
de Alina Mihuț
Eram într-un acvariu de cristal când nu știam, nici acum nu vreau să știu, că apă-mi era umanitatea, că visurile curgeau cu sens unic. Eram suverana propriei minți. Sunt în dezacord cu mine! cu tot!...
de când eram copil
de Florentin Cristian
Când eram copil mic Și despre kume nu știam nimic Un unchi, Dumnezeu să-l ierte Deoarece este în locurile inerte M-a învățat ca fiind firesc Și să spun milițianului ce-l întâlnesc O poezioare care...
eram acolo
de Dunca Valentin
eram acolo dar nu ne zăream încă nu știai de unde o să apar nu știam dacă vei veni ne-am fi ieșit în cale nerăbdători ca zbaterea agitată a mării de fapt deveniserăm noi înșine o mare de așteptări...
noi nu știam că se moare
de Diana Frumosu
când ai murit nu știam ce ți se întâmplă eram primii oameni și nu știam că se moare te-am lăsat să dormi câteva ore, dar nu te-ai trezit nici în dimineața următoare trei nopți la rând am stat în...
eram erai
de Ion Iancu Vale
eram erai și te iubeam și mă iubeai erai eram eram erai ca două frunze pe un ram ca două poze sub un geam eram erai erai eram și alergam și rătăceam purtând cu noi un geamantan și- mi ajutai când...
Când eram copilandru
de pena gheorghe
CÂND ERAM COPILANDRU... Copilandru fiind, plecam cu tata la vânat, nu știam multe, dar mă fascina câmpia; pe Bob, câinele nostru, îl luam cu noi și cutreieram, în lung și lat, toată glia. Vânam mulți...
eram băiat mare
de Nan Florian
sunt puțin cam strâmtorat mi-a spus timpul trecând prin clepsidra în partea cealaltă mi-am regăsit copilăria se juca de-a hoții și vardiștii când a fost să mă pun am facut pojar în jurul buricului mă...
Eram un orb
de Mircea Florin Șandru
Eram un orb dus de mână, Eram un orb dus de mână Până pe muchia prăpastiei Ascultam hăul cum sună. Ascultă, ascultă, îmi spuneau Răsuna o melodie divină Mă mângâiau cu mâna caldă, Înmănușată, imensă...
Noi știam să iubim
de Sonia Kalman
A fost o vreme în care Știam amândoi să iubim. Eram legați de un simțământ ciudat Ce era, atunci, foarte confortabil. Nu ne era greu să trăim Fiecare pentru celălalt, Iar pământul era, pentru prima...
