Ileana Petrovici

mă atingi cu tandrețea unui orb și voluptatea unei meduze dansând în poala adâncului nu mă voi speria de un sombrero sub care se ascunde tristul mariachi ochii tăi încrețesc marginile o

mintea are culorile curcubeului când ele se amestecă uităm de noi o pierdem iubind o privire e îndeajuns ca stelele să se aprindă corpul nostru capătă contur putem să îl vedem să-l

ziua de azi și-a mestecat norii ploioși fără zăbavă nerăbdarea întunericului pândea lumina umbra ta îmi colinda așternutul amintirile nechemate asediază somnul meu stingher visele despăturite

gândurile mi se-nvârteau mereu în cerc în al cărui centru se află cuvintele tale cu veghea tăcută a nopților menite să roadă creierul ca un vierme nedormit zădărnicind trecutul într-o clipă în

la răstimp de clipe-ncruntate picură lacrimi umbre cu spasme le sufocă vane-ncercări de ingurgitare timpul noaptea devine o monedă expirată ești bântuit de un străin cu o voce

scenariul e scris pentru mine m-ai înveșmântat în haina eroinei ca să contempli limitele personajului regia perfectă a ultimului ciak surprinde gânduri mocnite în umbra sinelui împrăștie cuvinte

rândunele-n zbor se-ncolonează în V - fulger departe

soarele urcă- ghiocei străpung neaua pământul reavăn

sufletul îți migrează golul mă-mpresoară opacitatea mă amenință devii o eclipsă te prelingi în conul umbrei unui alt astru far cu lumină astenică tablou încremenit de umbre și lumină visul

amintirea ta se deghizează într-un fulger globular ce-mi topește aortele-țurțuri pe la streșinile inimii vârtejul de gânduri înghite depărtări anesteziind așteptarea zilele sunt

cerul ceas fără limbi cu-n soare abia înmormântat cerne clone ale fulgilor striviți de trupurile noastre crâmpeie de zi pâlpâie-n zare degradeuri ale unui sărut visez aerul albastru tatuat

înainte de a ne cunoaște am înotat într-o nostalgie a cuiva care să ne semene pe dinăuntru o să-mi crească ochi în vîrful limbii explorînd la marginea trupurilor banchize ce îndulcesc sărătura

am ieșit pe stradă plouă ne-ncetat nu mă vede nimeni și s-a-ntunecat doar un câine leoarcă m-a intersectat m-a privit pieziș și contrariat am închis umbrela vreau neapărat gândurile sumbre să

te-am așteptat înăbușind speranța atât de multe nopți chemându-te în vis în lupta mea necontenită cu voința derulând clipe dintr-un strop de paradis învolburate frământări mă apasă vârtej

alambicări inflorescențe m-apropie mai mult de fericire imaginându-te-n vii nuanțe ușor îmbată mintea de iubire croșetând preambuluri pe față și pe dos entuziasm să nu mă părăsească mă

degetele noastre glisau pe clape apăsând trupurile încinse de dor balet de corpuri contorsionate prelinse într-un registru acut pianul acordat în așternuturi moi rezona suspine-mbujorate duet

timpul mânjise pereții cu galben soarele creștea ca pâinea într-un cuptor când ai luat fotografia dreptunghiul rămas părea o fereastră cu pleoape translucide o lumină pe care o

e un fagure luna stelele roiesc- noapte de vară