Poezii

soarele încinge străzile înguste pînă încep să se miște lent ca niște reptile amorțite stau rezemată de zid fado-ul revărsat din fereastra cu flori creponează aerul camera noastră urcă încet

IPIleana Petrovici

0

2

mă atingi cu tandrețea unui orb și voluptatea unei meduze dansând în poala adâncului nu mă voi speria de un sombrero sub care se ascunde tristul mariachi ochii tăi încrețesc marginile o

IPIleana Petrovici

0

0

gările sunt abside însăilate pe șine săli de așteptare au chipuri cioplite refren al chemării rezonează metalic scrijelesc pe fereastră o ramură de care să te agăți tentacule invadează

IPIleana Petrovici

0

0

de câte ori mă atingi îmi crește o piele nouă când pleci umbra ta pare un ceas schizofrenic înafara ta diamantele devin cărbune iar cuvintele stau să mă acopere tristețea inundă strada

IPIleana Petrovici

0

2

mintea are culorile curcubeului când ele se amestecă uităm de noi o pierdem iubind o privire e îndeajuns ca stelele să se aprindă corpul nostru capătă contur putem să îl vedem să-l

IPIleana Petrovici

0

0

ziua de azi și-a mestecat norii ploioși fără zăbavă nerăbdarea întunericului pândea lumina umbra ta îmi colinda așternutul amintirile nechemate asediază somnul meu stingher visele despăturite

IPIleana Petrovici

0

0

gândurile mi se-nvârteau mereu în cerc în al cărui centru se află cuvintele tale cu veghea tăcută a nopților menite să roadă creierul ca un vierme nedormit zădărnicind trecutul într-o clipă în

IPIleana Petrovici

0

0

la răstimp de clipe-ncruntate picură lacrimi umbre cu spasme le sufocă vane-ncercări de ingurgitare timpul noaptea devine o monedă expirată ești bântuit de un străin cu o voce

IPIleana Petrovici

0

0

scenariul e scris pentru mine m-ai înveșmântat în haina eroinei ca să contempli limitele personajului regia perfectă a ultimului ciak surprinde gânduri mocnite în umbra sinelui împrăștie cuvinte

IPIleana Petrovici

0

0

rândunele-n zbor se-ncolonează în V - fulger departe

IPIleana Petrovici

0

0

soarele urcă- ghiocei străpung neaua pământul reavăn

IPIleana Petrovici

0

0

sufletul îți migrează golul mă-mpresoară opacitatea mă amenință devii o eclipsă te prelingi în conul umbrei unui alt astru far cu lumină astenică tablou încremenit de umbre și lumină visul

IPIleana Petrovici

0

0

amintirea ta se deghizează într-un fulger globular ce-mi topește aortele-țurțuri pe la streșinile inimii vârtejul de gânduri înghite depărtări anesteziind așteptarea zilele sunt

IPIleana Petrovici

0

0

ai plecat prea devreme umerii ți se înălțau ca niște zmeie zâmbeam de mână cu umbra ta/un altfel de întuneric este ciudat că nu i-ai simțit lipsa aș putea să o înțep cu limba într-un tandru

IPIleana Petrovici

0

2

cerul ceas fără limbi cu-n soare abia înmormântat cerne clone ale fulgilor striviți de trupurile noastre crâmpeie de zi pâlpâie-n zare degradeuri ale unui sărut visez aerul albastru tatuat

IPIleana Petrovici

0

0

înainte de a ne cunoaște am înotat într-o nostalgie a cuiva care să ne semene pe dinăuntru o să-mi crească ochi în vîrful limbii explorînd la marginea trupurilor banchize ce îndulcesc sărătura

IPIleana Petrovici

0

0

am ieșit pe stradă plouă ne-ncetat nu mă vede nimeni și s-a-ntunecat doar un câine leoarcă m-a intersectat m-a privit pieziș și contrariat am închis umbrela vreau neapărat gândurile sumbre să

IPIleana Petrovici

0

0

te-am așteptat înăbușind speranța atât de multe nopți chemându-te în vis în lupta mea necontenită cu voința derulând clipe dintr-un strop de paradis învolburate frământări mă apasă vârtej

IPIleana Petrovici

0

0

alambicări inflorescențe m-apropie mai mult de fericire imaginându-te-n vii nuanțe ușor îmbată mintea de iubire croșetând preambuluri pe față și pe dos entuziasm să nu mă părăsească mă

IPIleana Petrovici

0

0

scânceli de prunc și colici delirante gîndurile mele deșteptate-n zori când ceasul își vâră limba în șapte țârâindu-mi capul de n-ori ochii deschid te caut cu un braț pe pernă privind cu teamă

IPIleana Petrovici

0

0

timpul mânjise pereții cu galben soarele creștea ca pâinea într-un cuptor când ai luat fotografia dreptunghiul rămas părea o fereastră cu pleoape translucide o lumină pe care o

IPIleana Petrovici

0

0

e un fagure luna stelele roiesc- noapte de vară

IPIleana Petrovici

0

0

trupul ei îmi foșnea în brațe de sub asfalt se auzea geamătul frunzelor strivite de timp fetița cu ochii precum două cascade era mirată că arborii se dezbracă la venirea frigului uite! frunza

IPIleana Petrovici

0

0

mințile noastre produceau scântei împreună ni se tămăduiau rănile sufletului adâncindu-ne-n abisurile dorinței într-o beție lăuntrică a extazului păream seduși de fericire mansarda se umplea

IPIleana Petrovici

0

0

crâmpeiele de zile petrecute-mpreună le-aș lipi într-un colaj o pernă pe care s-o umplu cu amintiri fugare momente de pasiune și tandrețe doar așa te voi avea noaptea-ntreagă-n patul meu sfidând

IPIleana Petrovici

0

0

de multă vreme am plecat să te caut am înconjurat pământul ca să te găsesc aidoma îmi apăreai în nopțile mele când strecuram timidă busuiocul sub perină și ți-am demonstrat precum Columb că

IPIleana Petrovici

0

0

ca un soare ți-am răsărit în cale mi-ai zâmbit cuibărindu-te la căldura mea amintindu-ți de o minune înghețul în care te aflai se topea zi după zi te prelingeai furișându-te la umbră departe de

IPIleana Petrovici

0

0

simt uneori cum înoată în mine o sepie ca o inimă când tu te apropii fuge în coapsa stângă deghizată într-o ploaie roșie când te îndepărtezi mi se refugiază în pântec ce devine un fel de

IPIleana Petrovici

0

1

spune-mi cât mă prețuiești susură-mi ușor, usor cu mine cât îti dorești înc-o oră de amor și să umplem dacă vrei minutele trecătoare cu clipele veșniciei atăt de-ademenitoare de-aș avea

IPIleana Petrovici

0

0

era o după-amiază plăcută cu un vânticel blând ce-mi dezmierda părul lung și chipul obosit de gânduri am alergat lungi kilometri ca să te pot uita măcar pentru o zi pornind de-acasă spre

IPIleana Petrovici

0

1

ce să mă fac cu inima asta a mea că nebunește bate când te vede să-mi spargă pieptul și mai multe nu dar ce folos că ea tot nu-nțelege iubirea noastră-i stradă cu sens unic

IPIleana Petrovici

0

0

acum îmi dau seama că te-am trăit într-un fel aparte părea o viață ce duce nicăieri ai apărut la timp cu soarele și luna la subțiori ademenindu-mă spre lumină merg pe stradă lăsând în urmă

IPIleana Petrovici

0

2