nu-i unica terapie

Primele trei strofe merită să mai fie lucrate, pentru a deveni o adevărată poezie despre despărțire, despre evadarea dintr-o iubire neîmplinită. După mine, primele două versuri ar fi mai bine să devină trei versuri (unde al treilea vers să fie „și chipul obosit de gânduri”) și să formeze prima strofă, iar ultimele trei versuri să formeze a doua strofă. Apoi strofa a doua inițială ar putea fi „abia la capătul puterilor / eram liberă de tine” (strigătul acela este imatur). În strofa a treia inițială „caldarâmul” este vetust, uzat și zgârie, iar ultimele trei versuri sunt forțate, deși ideea este remarcabilă. Ele ar putea deveni „un cântec al neuitării / care mă atrăgea spre casă”. Iar ultimele două strofe inițiale eu le-am șterge cât mai repede. Ele cuprind : o inexactitate (literele numelui nu sunt convergente, chiar văzute ca note muzicale, ci consecutive), ceva care se subînțelege („înșiruite într-un fel anume”), un lirism construit din greu (ultimele cinci versuri din strofa a patra inițială), un clișeu obosit („mâine e o nouă zi”) și banalități care nu trebuiau băgate în seamă (întreaga strofă a cincia inițială). Mi-a plăcut mult tot ce a fost bun, din punctul meu de vedere, pentru că altfel nu scriam acest comentariu.