Poezie
meandrele dorului
1 min lectură·
Mediu
gările sunt abside însăilate pe șine
săli de așteptare au chipuri cioplite
refren al chemării rezonează metalic
scrijelesc pe fereastră o ramură
de care să te agăți
tentacule invadează compartimentul
împletindu-ți profilul
vorbele tale căptușesc ușile glisante
de afară răzbate doar țipăt de clopot
ghemuită alunec în mine
ațipesc între o haltă și alta
amintiri fetale pulsează
brațele tale un leagăn
senzație de evanescență
mai vastă ca depărtarea
îmi topește gândul
o cădere în gol
maraton interior
către zile strivite de roți
anotimpurile mele se hrănesc doar cu tine
peronul e primăvăratic
furnicar de săruturi
un soare viril îmi încinge pântecul
alerg după trandafirul roșu
mare ca inima ta sfârtecată de traverse înmugurite
pe un scaun ai lăsat o mână ofrandă
să-mi alinte angoasele
macazul pare o cârmă
steaua polară se topește-n ceașcă
aburii cafelei caută dimineața
mușc din madlenă
mâna ta are urme de zaț
003206
0