Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Vis în doi"20080 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ștefan IoanidȘI

Ștefan Ioanid

AutorClasic

S-a născut la 18 aprilie 1949 - Brașov Pseudonim S. Cioacă A debutat în revista \"Astra\"(1966) A publicat: Cuvîntul unic(ed.Albatros,1976) Mersul pe ape(ed.Albatros,1980) Al doilea vis în Pădurea de Cedri(Cartea Românească, 1986) Prolegomenele morții(Cartea Românească, 1998) Jurnal cu Anselmus(ed.Pideia, 2005) "Spirit laconic și ludic, Ștefan Ioanid încearcă în poezia sa o pătrundere dinspre real în posibil, în virtual, în ceea ce este opus „realizatului”, iar ultimul său volum de poeme, Subteranele Fundației (Paideia, București, 2008), nu dezminte această constatare. Realul dispare în irealitate, se contopește cu aceasta –o nostalgie a originilor, a acelui illo tempore în care posibilitățile, doritoare de împlinire într-o realitate viitoare, coexistau. Și de ce nu ar fi așa, având în vedere faptul că, după cum ne-ar atenționa logica, posibilul precedă realul? Aș spune că poezia lui Ștefan Ioanid ar putea fi considerată, în ciuda aspectului ei diaristic (în mare parte titlurile...

1 poezii, 0 proze

Turliu RalucaTR

Turliu Raluca

AutorAtelier

De doi ani am intrat in lumea de vis a teatrului. Ce a fost inainte, sincer, simt ca nu mai conteaza.

36 poezii, 0 proze

I

iulian

AutorAtelier

Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...

19 poezii, 0 proze

Bogdan GaguBG

Bogdan Gagu

AutorAtelier

Artur Silvestri: "Prin ceea ce se cunoaste dintr-o creatie fara indoiala mai ampla, poezia lui Bogdan Gagu pare a fi ,dincolo de un aer ” deceptionist” izbitor , expresia unui suflet zbuciumat , terorizat de sfarsitul inevitabil ce se evoca pretutindeni cu o staruinta de vremuri apocaliptice. Poet al unei singure teme , el a dat totusi cateva exemple de literatura adevarata precum in memorabila poema ” cum murim”." Daniel Corbu:"Extrem de bogate în idei, afisînd un tragism autentic si un stil original." Iulian APOSTATU:"Bucuria nereținută că în Bogdan Gagu am descoperit un poet. Autentic, temerar, percutant prin idei și imagini, teribilist uneori, pentru că, vorba lui, „mă plimb pe magheru/ mănînc forneti și fumez că sunt baștan între aurolaci/ sunt tare de tot”. Felicitări, Bogdan Gagu! Și o tragere de mînecă la cei 24 ani: atenție la talantul ce vi s-a dat, să nu vă-nghită vedetismul de trecătoare modă!" INONI... "I" - INDESCIFRABIL... ce scriu sunt niste randuri goale care au NIMIC...

338 poezii, 0 proze

TS

tudose simona

AutorAtelier

consider ideea unei poezii ca pe un mod de eliberare in vis sau, uneori, de vis, ai poezia ca pe o stare, dincolo de timp sau spatiu sau fiinta

5 poezii, 0 proze

M

mihaela

AutorAtelier

SANT O PETALA DE FLOARE OFILITA, PE MALUL UNUI LAC LUMINAT DE LUNA SANT UN NOR IN CALEA SOARELUI CETI LUMINEAZA VIATA AM FOST UN TRANDAFIR IN PADUREA CU SPINI AS VREA SA RAMAN CA UN VIS FRUMOS IN VIATA TA SA NU UITI CLIPELE CU RAZE DE LUNA DE PE PE MALUL LACULUI, SOARELE DE DUPA NOR,TRANDAFIRUL DINTRE SPINI SI VISUL NETALMACIT.

1 poezii, 0 proze

AI

Andrea Ilies

AutorAtelier

Am venit pe lume la sfarsitul lunii lui Cuptor intr-un orasel de la poalele muntilor Calimani (Toplita, jud. Harghita). Fiind primul copil in familia mea si prima nepoata de altfel, am fost foarte mult indragita si chiar resfatata de tot neamul. Imi aduc aminte de zilele de la cresa si de prima tabara la mare (Navodari) aveam vreo 4 anisori si plangeam in fiecare seara dupa mami si tati, numaram pe degete zilele care ma desparteau de ei. Anul 1989 ma gasea intr-o camera de garda la spital cu injectia de penicilina in plina actiune, imi aduc aminte ca asistentele au inceput sa tipe, si tata m-a luat repede si am plecat, fugea cu mine in brate si nu intelegeam de ce. Pentru varsta la care eram atunci revolutia nu a facut nici o diferenta. De prima zi de scoala imi aduc aminte ca de un vis scaldat in emotii si teama. Simt si acum parfumul invatatoarei si mana ei calda.Anii de primara au trecut foarte repede, gimnaziul a fost mai diferit, nu imi placea matematica si stiu ca tremuram...

2 poezii, 0 proze

Ileana Popescu BâldeaIB

Ileana Popescu Bâldea

AutorAtelier

Născută undeva, în urmă, la o dată imprecisă, în mai multe locuri deodată... Absolventă a Facultății de Medicină. Poezii și eseuri scrise în diverse reviste ale vremii. Cărți publicate: "Și totuși...happy-end" - roman, "Tu nu știi cum plâng fluturii" - poeme. Membră a Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România Mă-ntreabă lumea câte zile am. Plec capul. Regret că sunt mai mare. Dar port în suflet tot ce mi-e mai drag- copilăria mea zâmbind din buzunare. Mă-ntreabă lumea pentru ce-s aici. Ridic din umeri, parc-aș fi năucă. Și-mi amintesc, oftând, că nu mai pot trăi în mine doar cu o nălucă… Mă-ntreabă lumea de ce așa târziu îmi cânt “ păgân” aducerile-aminte. Acum am timp. În mine. Pentru gând. Acum mi-e slobodă iubirea din cuvinte. Mă-ntreabă lumea câte zile am. Ridic din toamnă, parcă, a plecare…. Îndrept timid o marți… către o joi… și las un vis de dor în fiecare!

405 poezii, 0 proze

ana andoneAA

ana andone

AutorAtelier

Am vazut lumina zilei intr-o frumoasa zi de toamna,intr-o familie modesta de la margine de Bucuresti.Copilaria mi-am petrecut-o la bunicii din partea mamei,intr-un sat prosper de pe malul Mostistei.Acolo am invatat sa fiu atenta la tot ce ne inconjoara,de la firul ierbii pana la cerul instelat si sa prefac totul in senzatii,dezvoltand o anumita sensibilitate si o inclinatie catre vis si poezie.In gimnaziu obisnuiam sa scriu intr-un caietel "scrisori pentru fluturi si pietre",obicei pe care il am si acum atunci cand inima se revarsa. Drumul in viata mi l-am hotarat de cand eram foarte mica si obisnuiam sa ma joc " de-a scoala".Asa ca mai tarziu nu a fost deloc intamplator faptul ca am urmat cursurile Liceului Pedagogic din Bucuresti si apoi ale Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti.Se implinesc 20 de ani de cand scoala imi e si casa si rai si iad in acelasi timp. Imi doresc ca lumea sa fie mai buna,mai luminoasa si mai plina de iubire si poezia e o cale...

144 poezii, 0 proze

Mirabela VisMV

Mirabela Vis

AutorAtelier

M-am nascut intr-o lume in care arta se manifesta langa mine zi de zi, pana m-a molipsit. Formele ei atat de variate m-au sculptat in ceea ce sunt astazi: o fata cu viziuni extinse asupra vietii si care poarta asupra sa amprenta clipelor petrecute in micul sau orasel.

9 poezii, 0 proze

Vis in doi

de Patricia Lidia

Visez la un răsărit de soare în doi, pe plajă, îmbrățișați, protejați de valurile reci ale mării, sărutându-ne până la sfârșitul lumii. Iar, iar, iar... Apoi o luăm de la capăt, renăscând din cenușa...

PoezieAtelier

Vis în doi

de Costea Diana-Luiza

În timp ce dormeai eu îți mîngîiam visele, în timp ce visai... îți vegheam respirația, în timp ce zîmbeai îți deschideam porțile cerului.. în timp ce tresăreai îți așterneam liniștea la picioare.. în...

PoezieAtelier

regresivă în doi

de Andreea

iubite culeg ploile din clepsidre și ți le prind în plete ce se-nfășoară în jurul copacilor ce nu înfrunzesc niciodată dăruindu-le veșmânt simt megaliți înflorindu-ți sub piele sunt centauri...

PoezieAtelier

Preț de o cafea

de Gabriela Marieta Secu

Preț de-o cafea și de-o țigară mai stau cu tine vis în gând și apoi m-arunc din mine afară lăsându-mi sufletul pe rug... Și nu știu clipa lângă tine în ce miracol te-a cuprins și alerg prin depărtări...

Atelier

Pandurii tristetii

de Boris Druță

În clipa încecării În clipa grea a încercării Ai apărut în calea mea Drept crizantemă a salvării În toamna tristă ce-ncepea. Cu zîmbet dulce de fecioară Plutei spre visul meu vrăjit Spre-o taină care...

PoezieAtelier

lacrimi de cerneală

de Ioan Grigoraș

împart nopțile cu-aceeași mână desenată pe fruntea sânului tău de buza flămândă și oarbă a destinului ce ne-a-mpletit zilele într-un trifoi cu patru foi de cântăm dezbrăcați în zi de sărbătoare pe...

PoezieAtelier

Poem

de Maria Prochipiuc

Ai vrea Să mă ucizi cu senzația toamnaticului târziu să mă pătrundă amarul Bruma să-mi amorțească Simțurile cu somnul lin al durerii În oceanul luminii frunzele Să-mi acopere sufletul cu moartea lor...

PoezieAtelier

Monolog în doi

de Maria Gheorghe

Azi, toată ziua am căutat o bucurie și n-am avut alt drum decât serpentine spre Omul de zăpadă. Când am dat de el, îi ieșeau aburi prin pori de albastru-ciel. Am primit o pagină întreagă de...

Atelier

serenadă în doi

de FLOARE PETROV

seara începe cu o frumoasă serenadă stele răsar zâmbind cu sclipiri de argint eu cu fantasmagoria fac mare paradă când luna mă seduce cu un alint. pășesc în vis gândindu-mă la tine ești omul bun care...

PoezieAtelier

În vis

de Toma Ana-Maria

Luna strălucește pe cerul țesut cu stele, luminând noaptea întunecată. Vântul adie printre ale castanului frunze și teiul miresme edenice spre văzduh înalță. Pe strada pustie, colbul de asfalt...

ProzăAtelier