Poezie
lacrimi de cerneală
2 min lectură·
Mediu
împart nopțile cu-aceeași mână
desenată pe fruntea sânului tău
de buza flămândă și oarbă a destinului
ce ne-a-mpletit zilele într-un trifoi cu patru foi
de cântăm dezbrăcați în zi de sărbătoare
pe faleza inimii incendiate de boală
simt deseori
cum aprinzi cu degetele lungi
înfășurate-n metafore de gală
focul ce mă consumă
ca pe-o tabletă de ciocolată dulce-amăruie
în zilele de post
când nu te-ating pe suflet nici cu privirea
mă gândesc
să-ți împăturesc fiecare vis
în lacrimi de cerneală
privirea ta o să le transforme
în primăvară
iar eu voi atinge linia orizontului
de pe curbura fină a tulpinii
când te lași răsfățată de soare
de vânt
poate-o să fii a mea
până când soarele va cădea din cer
și edenul se va topi în flăcări de gheață
nu mai știu
să număr din doi în doi
nici să croșetez versuri
unul pe față
unul pe dos
ca-n vremurile când se preda la școală
tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte
acum plouă pe fiecare stradă
felinarele plâng desculțe
la umbra chilipirurilor din import
pictate cu grafitti
prin dughenele orientale
nu mai știu
nici să-mi potrivesc ceasul
după cucuvele care bat step
cu ciocul decoltat și buzele carmin
la geamuri cu obloane trase
cocoșii mi-au plecat de mult
ploaia-mi cântă în fereastra mată
tic-tac
tic-tac
dar nu tac
visez și scriu pe sânul mic
alfabetul se la a la zet
și-napoi
ca-n vremurile când se preda la școală
tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte
004.650
0