Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Pași din umbra ta"20145 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Camelia C.PetreCC

Camelia C.Petre

AutorAtelier

Lumina din prima zi a tumultului în care m-a aruncat Dumnezeu m-a orbit dar m-a si fermecat. M-am ridicat și am făcut primii pași prin raiul Pământului, bucurându-mă de fiecare picătură de suflet pe care am întâlnit-o, lăsându-mă escaladată de îngemănările imensităților și ale instantaneelor. Mi-am ridicat privirea iar norii m-au înfășurat în nori. Apoi, strânsă până la durere, am ajuns din nou pe Pământ. Dar acolo nu mai era rai... Și atunci scriu. Scriind, mulțumesc. Mulțumind, cresc. Crescând, iubesc.

15 poezii, 0 proze

Mihai VintilăMV

Mihai Vintilă

AutorAtelier

Redactor șef al revistei Litera13 din Brăila Editor al ziarului InfoEST.ro Volume de poezie Primii Pași – Brăila, Editura Edmunt, 2005 Fiare și oameni – Iași, Editura Pim, 2012 Ordine in gânduri – Iași, Editura Pim, 2013 Sensul Cuvintelor – Chișinău, Editura Grafema Libris, 2014 (volum român-rus) Adevăruri mari scrise cu litere mici - Brăila, Editura InfoEST, 2015 Prezent cu poezii în antologiile Cu patria in suflet – colecție antologică de poezie – București, Editura Națiunea, 2013 Reverența cuvintelor – antologie literară – Galați, Editura InfoRapArt 2013 Lira de foc - Galați, Editura InfoRapArt, 2014 Balcanica 8 - Brăila, Editura Proilavia, 2014 Balcanica 9 - Brăila, Editura Proilavia, 2015 Poeții în cetate - Brăila, Editura Proilavia, 2015 Inclus în Dictionarul scriitorilor brăileni - Brăila, Editura Proilavia 2010 O seamă de scriitori - Dumitru Anghel, Brăila, Editura Istros 2014 Membru al cenaclului literar Panait Istrati, Brăila....

10 poezii, 0 proze

Cristina MartiucCM

Cristina Martiuc

AutorAtelier

Totul începe din dorința de afirmare , apoi nevoia se împletește cu iluzia și aseamănarea multora. O vară amețitoare ma adus la viață nu mai târziu de 4 iulie 1994 Brașov , dimineața târziu. În acest oraș prăfuit , ce nu-mi produce o stare prea bună , am copilărit și crescut , descoperind oameni ciudați și plini de necazuri. Probabil că odată cu descoperirea lor am început goana în a mea cunoaștere. Am terminat cu brio cele opt clase începătoare , iar dorința mea de afirmare nu facuse prea mulți pași înainte.Acum sunt la liceu , șansa sporește , dar dorința scade uneori , se pierde într-un pesimism continuu și se reaprinde cu dimineți zglobii de mai.

27 poezii, 0 proze

Ioan IvașcuII

Ioan Ivașcu

AutorAtelier

Volume in care a publicat: -"Pasi in iarba ninsa"(antologie a Cenaclului"Octavian Goga"),Cluj-Napoca,Editura "Remus",2000 -"Pulbere stelara"(antologie a aceluiasi cenaclu clujean),Editura "Napoca Star",Cluj-Napoca,2002 In anul 2006, a obtinut Premiul I la Concursul de poezie organizat de Radio3net "Florian Pittis", iar in 2008, Premiul "Agatha Bacovia", la prima editie a Concursului National de poezie "Romeo si Julieta la Mizil". In 2011, i-a apărut la Editura Dacia XXI, din Cluj-Napoca, volumul de versuri Stihuri incerte, in colectia Scriitori la ei acasa (nr. 109).

272 poezii, 0 proze

NL

Nicolae Labiș

AutorClasic

Nefericitul poet, stins din viață la doar 21 de ani, după un accident de tramvai, avusese o fascinantă ascensiune literară. Fiu al învățătorului Eugen Labis și al Profirei, care-i îndrumă, la școala primară, primii pași. Din copilărie scrie povești și poezii. Liceul \"Nicu Gane\" Fălticeni (1947 - 1951), continuat la Iași. Debut în Zori noi - Suceava (1950) și Viața Românească (1951). Urmează cursurile Școlii de literatură \"Mihai Eminescu\" din București. Se înscrie și abandonează imediat Filologia bucureșteană. Debutul editorial aduce un suflu nou poetic și o speranță de autor complet: Primele iubiri (1956). Pregătește pentru tipar volumul Lupta cu inerția (apare postum, 1958), dar moare stupid, în preajma Craciunului 1956, în urma unui accident de tramvai, în împrejurări încă neelucidate complet. Vizitase \"Capșa\", pentru o degustare, a vrut să ia tramvaiul spre iubită, cineva l-a îmbrâncit, s-a prins de grătarul dintre vagoane, a cazut cu capul pe caldarâm. Măduva spinarii îi era...

0 poezii, 0 proze

Adrian CadarAC

Adrian Cadar

AutorAtelier

Autorul s-a nascut la 8 martie 1978 in Oradea. Primii pasi in scoala i-au fost indrumati de invatatoarea Maria Bughiuri de la Scoala cu clasele I-VIII "Dimitrie Cantemir" din Oradea. Gimnaziul l-a urmat in cadrul Colegiului Pedagogic "Iosif Vulcan". In perioada 1992-1996 a urmat cursurile Colegiului Tehnic "Mihai Viteazul". In anul 2002 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii "Tibiscus" din Timisoara. Pasiunea pentru literatura a avut-o de mic copil, inca de pe bancile scolii primare. Cu toate acestea, nu a inceput sa scrie decat relativ recent, mai exact din anul 2000. A inceput cu versuri, dupa care a inceput sa abordeze si proza scurta SF. A publicat povestiri SF in diverse site-uri de profil din intreaba lume, precum si intr-o antologie internationala de povestiri, "Passion" (in limba engleza). Antologia "Fictionar 0.9" contine de asemenea 3 povestiri ale autorului (in curs de aparitie la editura Pro). A scrie pentru autor inseamna a exprima ceea ce simte in...

31 poezii, 0 proze

BG

Blanariu Gelu

AutorAtelier

Născut pe 11 Martie 1986 într-un oraș minuscul din inima Bucovinei, la caţiva pași de mănăstirea Voroneţ! Am fost atras de mic atât de matematică și fizică (olimpic naţional în clasa a 11-a) cât și de literatură! Am ajuns cu sau fără voia mea într-un oraș mult prea mare pentru mine, acum sunt student la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnici București și mă pregătesc să devin și eu un bun inginer... Sunt câteva cărţi care m-au marcat, dintre acestea cred că cel mai tare "De veghe în lanul de secară" de J.D.Selinger care m-a ajutat să-mi pun o anumita ordine în gândire!

8 poezii, 0 proze

Alex VâlcuAV

Alex Vâlcu

AutorAtelier

M-am nascut in comuna Contesti judetul Dambovita. Inca din liceu am cochetat cu poezia dar am publicat foarte tarziu. In anul 2004 am publicat volumul de versuri "Altaru meu". In 2005 am publicat volumul de versuri "Iubeste viata!". In 2006 am publicat volumul de versuri si proza scurta "Un bob de nisip". In 2007 am publicat o carte pentru copii cu poezii si desene de colorat intitulata "Lunile anului". In anul 2008 am in curs de reeditare "lunile anului". Tot in 2008 se afla la editura o alta carte pentru copii cu poezii si desene de colorat intitulata "Prietenii mei dragi". Sper ca tot in anul 2008 sa editez o carte de versuri si proza scurta( materialul exista) care se va numi "Sens unic" sau "Pasi", inca nu m-am hotarat asupra titlului. Sunt membru al "Societatii Scriitorilor Targovisteni" si al "Ligii Scriitorilor din Romania".

118 poezii, 0 proze

Plamadeala GianniPG

Plamadeala Gianni

AutorAtelier

Nascut in noaptea de Sf. Ioan, la Iasi, in primii pasi ai lui '84 din cel de-al doilea mileniu. Debut...sau mai bine spus "debut": Octombrie 2008 - acasa, din "senin" ...

2 poezii, 0 proze

LD

Lidia Dondesi

AutorAtelier

Născută în Drobeta Turnu Severin, 24.09.1956, din familie de funcționari, mama având aplicare spre litere fiind provenită din familie de învățători. Copilăria mi-a fost însuflețită de zilele petrecute la bunici, multe drumuri am străbătut cu bunica la școala din satul Cătune, localitate așezată pe malul Motrului de unde am învățat primii pași spre frumosul vieții. Dar dragostea pentru frumos a venit și din partea bunicilor paterni, locuitori ai satului Bala de Sus (Mehedinți). Bunica avea un deosebit simț al culorii ce-l transpunea în scoarțele țesute în zilele lungi de iarnă, constatare făcută și de pictorul Dumitru Gheață Colibași, care nu de puține ori a colindat zona imortalizând-o în tablourile sale. Iată, că și pentru „Jocul de cuvinte”, ceea ce m-a înconjurat a fost o sursă de inspirație. Școala primară am absolvit-o la Liceul Decebal, apoi gimnaziul și Liceul de arte plastice Șt. Paulian din localitate. De-a lungul anilor am lucrat ca profesor, decorator, în prezent desenator...

15 poezii, 0 proze

Pași din umbra ta

de Oana Rovența-Micu

Ai văzut ce voiam să vezi acum, peștișor de aur în apa lui, ca gândul tău din fum. Mulțumesc pentru tot ce am trăit, pașilor grei din umbra ta. Când o să vezi unde se duc norii, o să-ți știi dorul și...

PoezieAtelier

Jojo

de LUMINITA SOARE

Parcă-aud rîsul cald, ca un vin dulce-n mine, Îmi plăcea să-ți vorbesc, Nopți întregi petrecînd Spre albe dimineți. Te rugamm să îmi cînți Cîntece de departe, cu bretoni și întinderi marine Cu...

PoezieAtelier

Dum spiramus tuebimur

de dan petrut camui

îmi spuneau că ești un erou nu știam că te jucai cu mine până când mama pregătea cina faptul că te trezeai să înfrunți ce avea mai rău viața m-a învățat că nu ocaziile se răzbună doar anumite momente...

PoezieAtelier

Zugrăvindu-L

de Mihaela Maxim

I...Prolog ...Soarele la căpătâiul cerului.... ...Fiecare ținea în mâna sa stângă, cu soarele la căpătâi câte un colț de oglindă în care-și vedea trecutul Muza înaltă inundată în raze cosea niște...

PoezieAtelier

Pax magna (motivul umbrei în poezia și aforistica lui Blaga VI)

de Corneliu Traian Atanasiu

Decizia pacifică a poetului de a pune capăt vrajbei dintre Dumnezeu și Satana, dintre lumină și păcat, datînd de-o veșnicie, este asumată răspicat într-unul din poemele luminii. Opțiunea sa însă,...

EseuAtelier

Metamorfoza răului – 1-a variantă

de Georg Trakl

Liniștit sălășluiește-n noptatica grotă copilul ascultând în valul albastru-al izvorului dangătul unei flori radioase. Și făptura palidă a mamei păși din zidul surpat și prin grădină ea purta...

PoezieClasic

Privire de criminal

de Irina Nechit

ai o privire de criminal încă mai poți scăpa de ea ultima dată te-am văzut la capătul unei dâre de sânge care se prelingea pe o gambă străpunsă de cuiul ruginit vorbeai cu cineva la telefon: de luni...

PoezieAtelier

Ninge

de Stancu Leliana

Mai ninge, uneori, cu nostalgie, Când nopți și zile se gonesc alene, Mă ning cuvintele, în poezie, Ninge cu stele ce-mi sclipesc sub gene. Sub pașii mei grei, neaua plânge-n șoapte, Iar omul de...

PoezieAtelier

eternii ochi din umbra...

de irina turcanu

Te privesc...si-n ochii tai se-agita marea... Fac primii pasi, singur, dar stiu: de voi cadea, din negrul durerii, o mana alba va iesi, sa ma ridice. Ma voi ascunde si voi nega, si sa ma ridic,...

PoezieAtelier

mă-ntreb şi tac în mine

de Bejliu Anne-Marie

mă-ntreb adeseori de ce e cruntă viaţa din încruntări se naşte zâmbeşte la final şi mai întreb izvorul cuvintelor ce naşte pământul printre stele şi cruci furtuni şi ploi mă-ntreb adesea dacă din...

PoezieAtelier