Poezie
Privire de criminal
Ai vrut să arunci cu pietre
2 min lectură·
Mediu
ai o privire de criminal încă mai poți
scăpa de ea
ultima dată te-am văzut la capătul
unei dâre de sânge
care se prelingea pe o gambă
străpunsă de cuiul ruginit
vorbeai cu cineva la telefon: de luni
se ridică prețurile la gaze și la lumină
aveai o voce răgușită
îți frecai ochii înroșiți de nesomn
tocmai atunci am trecut eu pe lângă tine
fața mea îți păru o ciudățenie
te gândeai la crima perfectă la pietrele
pe care ai fi vrut să le arunci
și nu ai îndrăznit
te chinuiai să faci câțiva pași spre
răstignirea din umbra bisericii
dar trupul îți rămânea neclintit
în mijlocul străzii
Privire de criminal 2
Ai o privire de criminal încă mai poți scăpa de ea
ultima dată te-am văzut la capătul unei dâre de sânge
care se prelingea pe laba piciorului
străpuns de cuiul ruginit
îți frecai ochii înroșiți obrajii triunghiulari
te loveai peste coapsele tari ca piatra
îți vârai mâinile de câteva ori în buzunare parcă dansai kalinka
monedele mărunte zornăiau, dar nu ți-ar fi ajuns de o votcă
te gândeai la crima perfectă la cuțite fără memorie
la obiecte contondente în formă de mădular,
căutai ceva prin buzunarele de la pantalonii verzi cu craci trecuți prin roua
dimineții
cuie șuruburi zăngăneau pe fundul buzunarelor
poate aveai nevoie de un orbit
dar l-ai mestecat ieri dimineața și toată noaptea și te-ai așezat pe boțul cleios
el lipindu-se de pânza pantalonilor cusuți la fabrica ionel
te băteai peste șolduri îți întorceai buzunarele pe dos
ce căutai?
un leu
nu un leu ci o
cheie
să descui ce să descui să încui ce să încui să intri unde să intri să ieși de unde să
ieși
tocmai atunci am trecut eu pe lângă tine
fața mea îți păru o ciudățenie
mă gândeam și eu la crima perfectă la pistoale înzestrate cu degete vii ce apasă
singure pe trăgaci
tu te chinuiai să faci câțiva pași spre răstignirea de la răscruce,
orbit
de soarele dimineții
îți suflecai pantalonii cu grijă,
de pe laba piciorului grațios al Celui Răstignit se prelingea dâra de sânge
064.288
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Irina Nechit
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 349
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 52
- Actualizat
Cum sa citezi
Irina Nechit. “Privire de criminal.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/irina-nechit-0020579/poezie/210840/privire-de-criminalComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
UN comentariu halucinant care conține însă observații exacte. Vă mulțumesc!!!
0
eu cred ca poemul incepe de la ¨vorbeai cu cineva la telefon: de luni¨, inceputul e cam lungit; sfarsitul insa reda valabilul poemului si taria pe care o cere. crima perfecta si halucinatia de a trai. acest poem m-a facut sa ma gandesc, evident la ¨crima si pedeapsa ¨,
medeea
medeea
0
\"în mijlocul străzii pavate cu oase \"- frumos tablou de toamnă.
0
E o poezie bună, ești dură, Tama! Viorel are dreptate, e frumoasă imaginea de toamnă. Mai trebuie să lucrezi la tensiune, ia pune toate verbele la prezent! Citește acum cu mine, cum ți se pare?
0
un text lungit in care alterneaza forma verbala la fel ca la o compunere de ciclu primar, exemplu fata mea iti paru, incepi cu prezentul, continui cu imperfectul, ramai pe imperfect.
gamba unui picior, bine ca nu este gamba unei maini, irelevant unui picior, cititorul nu este idiot, mai ales implementarea articolului care este o alegere si ami nefericita
am trecut EU pe langa tine, surplus
vocea sugrumata, trup neclintit, oare nu v-ati saturat sa repetati mereu si mereu aceleasi clisee?
Text extrem de slab in care nici incercarea unei dare de sange sau a unei strazi pavate de oase nu il salveaza.
Nota 4
gamba unui picior, bine ca nu este gamba unei maini, irelevant unui picior, cititorul nu este idiot, mai ales implementarea articolului care este o alegere si ami nefericita
am trecut EU pe langa tine, surplus
vocea sugrumata, trup neclintit, oare nu v-ati saturat sa repetati mereu si mereu aceleasi clisee?
Text extrem de slab in care nici incercarea unei dare de sange sau a unei strazi pavate de oase nu il salveaza.
Nota 4
0

Iar pasul sangera o iluzie a durerii. Un sens inteles pe o parte; pe de-alta parte, doar un parau de speranta si durere. Realitatea-i goala, precum o cutie descarcata de „ingerii / pictati pe zidul bisericii”.
Criminal cu trupul neclintit, obosit si fericit de nesansa… cu zambetul be buze, „in mijlocul strazii pavate cu oase”.
frumos
cu stima, blueboy