"Negru alb" – 20109 rezultate
0.01 secundeMeilisearchmaricica frumosu
cândva am învelit jumătate de kilogram de primăvară într-un ziar alb-negru și acum citesc despre morți
111 poezii, 0 proze
alice drogoreanu
things that only exist while I'm photographing them m-am născut pe 7 august iubesc lucruri derizorii. de obicei alb-negru. un pod. o apă. cerul liber. cărțile. mirosul de curat. asta poate fi o biografie sau asta http://krasavita.wordpress.com/ http://insunnyty.deviantart.com/ sunt undeva sus
399 poezii, 0 proze
Ligia Pârvulescu
Motor: sunt tinerr duamnă am / puță de om serios / îmi place veșnicia de la buric în jos (G. Azstalos) Texte publicate în revistele: Oglinda Literară 2007 Arcada 2008 24:ORE 2010 EgoPHobia 2011 Feed-Back 2011 Litere 2011 Familia 2011 Negru pe Alb 2014 Din întâmplare, ca orice se întâmplă :) ...iar din 2009 m-am întâmplat mai rar pe-aici. Când am început să-mi revin, m-am temut că-mi voi pierde integritatea mintală. Îmi amintesc că mama voia să-mi citească dintr-o carte pe care i-o cerusem eu, "Dincolo de planeta tăcerii", de C.S. Lewis, dar timp de două-trei nopți n-am lăsat-o să-mi citească. Până la urmă am acceptat și, după ce am ascultat-o ceva mai mult de o pagină, am izbucnit în plâns. Mama m-a întrebat de ce plâng. Fiindcă înțeleg, i-am zis. Apoi m-am întrebat dacă voi mai putea să scriu vreodată. (J.L. Borges) Pe drumul lung de la pește, pasăre și maimuță până la animalul belicos al timpurilor noastre, pe drumul acesta lung la capătul căruia sperăm să devenim oameni și zei, nu...
213 poezii, 0 proze
Marincat Alexandra
timpul trece si fara sa vrem ne schimbam... sunt simpla dar complicata, colorata dar alb-negru, fericita dar trista, linistita dar tumultoasa...sunt prea greu sau prea usor de descifrat, sunt neinteleasa sau previzibila, sunt o bucata de lut lasata in voia sortii pentru a o modela... sunt o piatra peste care am lasat sa treaca apele, sa o zgarie, sa o slefuiasca, sa o marcheze pe veci...
8 poezii, 0 proze
gherbaluta n gabriel
profesor de limba si lteratura romana,absolvent al universitatii "AL. I. CUZA " IASI.Colaborator la revistele ANTARES si Dunarea De JOS. Colaborator pe site-urile ESENTE,CITITOR DE POEZIE,NEGRU PE ALB.
13 poezii, 0 proze
Daniela Parvu Dorin
Sunt psiholog si scriu pentru si despre suflet. Eu scriu de când mă știu. Consider că alături de poezie viața mea e un concert unic. Am debutat în revista liceului - “Năzuințe și împliniri” - în anul 1980. Am publicat, mai apoi, versuri în reviste și în publicații literare de prestigiu (Cronica, Convorbiri literare, Poezia, Suplimentul artistic al Scânteii Tineretului, Viața, Monitorul Cultural, Timpul, Observatorul) și în diverse Antologii. Am publicat două volume de versuri: -Mi-e nervul aprins (1995) și -Arta de a plânge (1997). După 1995 m-am alăturat revistelor online, blogurilor și grupurilor de literatură de pe Facebook - dar nu numai - descoperindu-mi astfel vocea mea personală :(Agonia.net, Insemne culturale, Basarabia literară, Negru pe alb, Poezii de suflet, Cenaclul Noduri și Semne, Universul prieteniei, Cronopedia, Citatepedia, Ziarul Lumina, Noul Orfeu, Ecoul, etc.). Nu mi-a plăcut niciodata ideea de “poezie feminină” sau invers.Cunoașterea și coborârea în sine nu au...
153 poezii, 0 proze
Liviu Gogu
-M-am născut la data de 14.09.1963, în localitatea Poșta Cîlnău, județul Buzău. -Am urmat cursurile școlii generale din localitatea natală, între anii 1970-1978. -Din 1978, studii militare superioare și carieră militară, până în 2006. Din 2006, activități de consultanță pentru management și afaceri. -Am început să scriu proză pe la începutul lui 2008 și epigramă, ceva mai târziu. -Sunt membru al cenaclului literar „Noduri și Semne” din Galați. -Sunt membru activ pe site-urile: „Rețeaua literară”, „Negru pe Alb”, „Esențe”, „Bocancul literar”, „Cronopedia”, „Confluiențe literare”, „Sunetul Muzicii”, „Agonia” etc. -Sunt redactor-șef al revistei literare online „Negru pe Alb” și al revistei socio-culturale și de spiritualitate locală „Renașterea rușețeană”. -Sunt membru al Cenaclului Umoriștilor „Nicolae Grigore Mihăescu - Nigrim”, Buzău. -Sunt...
34 poezii, 0 proze
Claudia Minela Petre
Claudia Minela - absolvent al facultății de Sociologie Psihologie, secția sociologie; redactor șef al Revistei Vocativ, fondatorul Editurii Minela, realizator și moderator de emisiuni culturale la Radio Vocativ; am debutat cu poezie în Revista Singur, am publicat și public proză și poezie, cronici ale evenimentelor culturale la care particip, interviuri cu oameni de cultură în diverse reviste literare: Mantaua lui Gogol(fost redactor pe segmentul poezie și evenimente literare), Naș Holos, Atitudini, Algoritm Literar, Cervantes, Singur, Negru pe alb, Flacăra lui Adrian Păunescu, Cetatea lui Bucur, Subcultura – Kalashnikov de idei, Cenaclul de la Păltiniș; am selectat texte pentru Culegerea de poezie contemporană ,,CarTe Diem", publicată la Editura Vocativ, 2015, București. Promovez tinerii scriitori. Împreună cu poeta Raluca Neagu organizez evenimentul - Serile Literare Carte-Diem, București, singurul cenaclu de tineri din țară. Am în lucru 2 romane și o carte de cronici cu cele...
179 poezii, 0 proze
Antonia-Luiza Zavalic
Antonia Luiza Dubovici (n. Zavalic) s-a născut la 24 iulie 1989 în Sighetu Marmaţiei, Maramureș, România. Este licențiată în Asistenţă Socială şi absolventă a Programului Masteral Asistenţă Socială în Spațiul Justiției. Probaţiune şi Mediere (în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca). A publicat în Revistele: ASLRQ, Mantaua lui Gogol, Actualitatea Literară, Revista Singur, Oglinda Literară, Cronica, Negru pe Alb, Marmația Literară, Graiul Maramureșului, Mișcarea Literară, Tu-carte deschisă. Premii: * Premiul ‚‚Ileana Mihai”, acordat de către Centrul de Studii Maramureșene Sighetul Marmației cu ocazia Zilelor Scriitorului Sighetean, iulie 2015; * Trofeul ,‚Primăvara 2015- agonia.ro” în cadrul Concursului de Poezie “Primăvara 2015-agonia.ro”; * Premiul ‚‚Revistei Mișcarea Literară’’ la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, mai 2014; * Premiul pentru Debut al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” din cadrul...
400 poezii, 0 proze
Popa Elena Aurora
Activitate literara: Antologia MUGURI IERTATI ( CRAMPEIE ANTOLOGICE DE DEBUT), EDITURA BEBEDREAM, 2011 Antologiile de poezie, Vama literara / AL TREILEA VAL A SAPTEA POARTA A 11 PORUNCA- GENERATIA ASTEPTISMULUI, editura agentpress, 2012 Antologia universala a poeziei romanesti contemporane MERIDIANE LIRICE, Editura ARMONII CULTURALE, 2012 Antologia esentelor FANTANI DE GAND PRIN UNI...VERS, Editura PIM, 2012 User- RETEAUA LITERARA, ESENTE PENTRU CEI SENSIBILI LA FRUMOS, NEGRU PE ALB, INSEMNE CULTURALE, CITITOR DE PROZA incepand cu anul 2011 Volum online RUGINÃ PE TIMP, INSEMNE CULTURALE, 2012 Volum de debut, CUVINTE ȘLEFUITE-N FIRESC, Editura ARMONII CULTURALE/2013
2 poezii, 0 proze
Negru alb
de Ion Bogdan Stefanescu
Negru alb alb rece și mut un singur punct negru străpuns de cuvinte cu ritm sacadat... \"te iu - besc\" și albul dilatat a încremenit ca un iceberg... \"mult de tot\" \"îngrozitor de mult” și lumina...
negru albastru
de Virgil Titarenco
scriu povestea lui risipită negru albastru pe oase bătrînii au tibii subțiri înflorite la capete în petale uscate boboci de crin mirosind a rugăciuni vinovate scriu povestea nebunului visător pe oase...
Alb-Negru-Alb
de Costea Diana-Luiza
În spatele găvanelor ochilor mei E un hău atît de adînc De negru, mat și flămînd, Încît sufletul meu Se mărește mereu..strălucind Rotund și plăpînd, Rapid ca un gînd.. Lumina din el mă trezește,...
Alb-Negru
de Calin Moldovan
Ce-i aici? Văd mai multe nuanțe de negru. Indescifrabile. Negru adânc, negru superficial, negru alb, negru dureros. Negru. Pe fundalul negru pot colora cu gândul. Gândul alb, urât, deschis,...
alb negru
de Ștefan Petrea
cumva mi-ai intrat în sânge de fapt ești sângele meu de rezervă când vrerile diriguitoare de vreri sunt vampire te minți despre liberul arbitru deși știi că mințile nu-ți sunt libere ci congruente cu...
alb-negru
de Mihai Chira
nu ştiu cine eşti dar te caut febril de câteva vieţi ţi-am pus pozele pe pereţi alb-negru, negru-alb poze fără chip şi fără ramă poze înmuiate în cerneală te caut încă de dimineaţă când ceaţa e ruptă...
Alb si negru
de xenia bulearca
Creierul meu a alb Inima mea e neagră Sau Creierul meu e negru Și inima mea e albă, Mă incurc mereu Alb-negru,negru-alb. Se persecuta pe rand Ba el o arde pe rug, Ba ea îl bate in cuie, Ba el îi lasă...
Albert
de Bogdan Cristian
Imi plac pisicile și ceasurile. Așa a început totul. Un ceas stricat( Orex mecanic românesc, ultima serie), și incapacitatea fiziologica de a rezista tentatiei de a mângâia o pisica( înțelegeți ce...
Revelion
de Victor Zosim
Negru-alb pe fond de roșu: Șuieră pe cer patroane - Fug cirezi de oameni veseli, Speriați de lungi claxoane. Negru-alb pe fond de verde: Cercul crește lângă pom; Pare-a fi o scenă tristă Din dezmățul...
jurnal (frag.)
de Petru Teodor
alb și negru alb foaia negru vârful pensulei cu care te desenez ca pe-o umbră un fel de detaliu minor ce nu îl (mai) știu haide vino să dormi, este târziu cum de tu, cu atâta experiență te pierzi în...
