gherbaluta n gabriel

Ultimul cuvânt nu e totdeauna și ultimul Așa am învățat în timp ce Învățatorul Număra scoicile de pe spinarea mea Cu toiagul Nu mă lăsa cu el mamă Nu toiagul lui mă sperie Ci scoicile care îmi

Deschid larg oglinda Cât să pot trece iar dincolo Nu iau nimic cu mine Nici pe tine Nu te iau Rămâi dincoace Cu telefoanele tale confiscate la miezul nopții Cu puii golași căzuți din cuiburi

Împărțim aceeași lumină filtrată Prin osul frunții Osul tău, zeule, s-a măcinat în albul căldurii heeei! Femeie, îmbracă-mă cu gândurile tale cu pielea ta de lumină cu dorul tău de

Se făcea că erai pădure Și copacii din tine nu erau copaci Ca toți copacii Doar aduceau a copaci pentru că Tu îmi spuneai că ei sunt copaci Iar eu pentru ca te cred mereu Spun ca tine Deci erai

Mergeai călcând noaptea cu tocurile tale Ascuțite Lame uzate,cuvintele străzii Încearcă să rănească ce mai e de rănit Din noi. Mergeai călcând noaptea Și umbra mea se împiedica În gropile din

Spun:stai, lumină ! nu-ntrerupe zborul ! Nu frânge aripi,nu ucide dorul, Nu arde timpul cu arsuri viclene, Pulsează-mi încă sângele prin vene ! . Lumină,tu…mă ține strâns de mână Curăț-mi

Stropi de noroi din roțile mașinilor Ceața umedă spala turla catedralei Îmi sorb cafeaua grăbit să prind Sfârșitul zilei. (ce frumoasă ești ,iubito ! ) . Storc din piele ultimul te

Seară de seară, ca să mă razbun pe mine, Imi calc umbra în picioare. Ea îmi suporta istericalele ; Tu, nu ! Seară de seară, număr fluturii mari și negri Care aterizează fără zgomot pe perdeaua

Sunt melcul fără cochilie Casa mea nu mi-a mai devenit povară cum Crucea pe care Iisus n-o putea lepăda În schimbul Cărții Drumul meu nu e cel al Golgotei Pentru că nu-l cunosc Nu mi l-a arătat

Iarăși se aud pași în urmă Inăbușiți în fetrul umbrei mele Dar îi aud Speriată umbra încearcă să mă depășească Doamne ce umbră fricoasă Mai fricoasă decât stăpânul ei Care nici el nu e un

Îmi spui să îmi fac portretul Nu m-ai văzut de mult Ai uitat cine sunt Cum arăt Că a trecut vremea peste mine Și nu m-ai recunoaște pe stradă Și ne-am putea ciocni Unul de altul Fără să ne

Sunt oarbe ferestrele crâșmelor din port Cârciumarii au murit demult Toți Nici clienții nu se simt mai bine Unii întârziați își găsesc sfârșitul In brațele madamelor fardate gros Care în locul

Când cobor din bloc un înger mă ia de mânà Și cu ochii închiși mă duce la colțul străzii Îngerul de acolo Mă ia de ceafă și începe Să-și facă pantofii cu mine Eu nu am nimic împotrivă Mă