metamorfoze 37-frici

Deși imaginile din cele trei strofe sunt diferite unele față de altele și par luate din filme diferite, e ceva care le unește. Poate frica. Prima strofă merge finisată, de exemplu partea asta: "Mai fricoasă decât stăpânul ei/ Care nici el nu e un erou". E cam epic. În schimb mi-a plăcut "Umbra mea, femeie a străzii".

Partea cu Dumnezeu antropomorfizat e cât de cât ok... S-a scris mult în stilul ăsta și încă se mai scrie, de asta mă tem că va deveni clișeu. Chiar lunile trecute s-a citit la Zona Nouă un text NUMAI cu Dumnezeu care face tot felul de lucruri: își face cont pe facebook și nu știe ce să pună la avatar, Dumnezeu care merge cu autobuzul dar nu are bilet (imagine inspirată probabil din Joan Osbourne), Dumnezeu care stă pe invisible pe mess etc etc. Fiecare strofă era așa. Mie mi s-a părut mai degrabă anecdotic, dar lui Radu Vancu i-a plăcut.

So, cred că Dumnezeu antropomorfizat trebuie folosit cu grijă. Mi-ai lăsat și impresia că ai înlocuit moarte cu Dumnezeu. Că imaginea morții care răsfoiește liste cu persoane în vederea unei întâlniri e... cam legendă.