"Cuvinte în lesă" – 20196 rezultate
0.02 secundeMeilisearchGrama - Toma Mădălina
Data nașterii: 15.04.1966 Studii - Liceul “Al. I. Cuza” Galați, profil mecanic, 1984 - Universitatea Galați, Facultatea de Mecanică, 1990 Referințe - 1993, 1994 - poezii publicate în revista Zig - Zag, la rubrica “Mașina de scris” - 1995, 1999 - poezii publicate în revista Flacăra - 2002 - Editura Evrika Eurodips, Primul volum de poezii intitulat "Poezie"; - 2003 - Volumul al II-lea, intitulat "Zadar" - 2006 - Volumul al III-lea, intitulat "Cuvinte în dreptul inimii" Din aceste trei volume am selectat o parte din poeziile pe care le voi publica pe acest site împreună cu alte poezii dintr-un volum aflat în lucru. Ele prezintă o relatare a propriului meu parcurs către credință, o experiență a întâlnirii, pe diferite trepte ale suferinței sau extazului, dintre materia pătimașă și pătimitoare și spiritul universal. Eu, cea mai nevrednică, am fost lăsată să pătrund, pentru o clipă, într-un spațiu rezervat sfinților, iar această uimită bucurie am încercat să o comunic lumii. Cât de bine am...
46 poezii, 0 proze
Anton Cristiana
M-am născut în Săveni (județul Botoșani), într-o noapte târzie de vară, pe 29 iunie, într-unul din anii copiilor indigo (1988). Locul în care mi-am petrecut primii doi ani de viață nu mai au nici o importanță - ne-am mutat la Sighetu-Marmației în 1990 (anul în care s-a născut Ale) și acum studiez limbile străine la Colegiul Național "Dragoș Vodă", în același oraș... ...Pe măsură ce răceala și neconcludența timpului au crescut, m-am văzut printre oameni, fără să știu că pornesc din cuvinte și sfârșesc tot acolo. Suflul divin a permis unei profane însetate de cunoaștere să trăiască în lume (sau în afara ei) într-o dimineață crudă de vară, când soarele încă dormea... Trăiesc lângă mare, cu ea în suflet..Doar în ea se mai revarsă toate cărările marilor întâlniri, la fel și iubirea mea stranie pentru o carte : Casa somnului.
19 poezii, 0 proze
Moldovan Andreea Catalina
M-am nascut in mijlocul Ardealului in frumosul oras Alba Iulia, unde am copilarit si am facut scoala generala "Mihai Eminescu".Am fost eleva Seminarului Teologic Ortodox, sectia filologie,deci nu m'am dezlipit de limba, cuvinte, propozitii si fraze legate pt.a realiza un crampei de "poezie". Momentan, studenta la marketing, e drept imi lipseste literatura, asa ca imi astampar dorul pe site'ul asta plin de talente si cuvinte "pansament pt suflet". Imi cer scuze daca versurile mele vor "zgaria" timpanele cuiva si ma bucur daca le va alina cuiva.
2 poezii, 0 proze
valeria tamas
M-am nascut in acelasi loc unde se nasc si muntii, probabil din aceeasi piatra.Se spune ca oamenii sunt facuti din carne si oase , eu cred ca m-am nascut din piatra si apa, colturoasa si alunecoasa in acelasi timp, uneori ca un bolovan alb de pe coasta muntilor gata oricand sa o ia la vale.Imi place natura in forma ei salbatica, imi plac oamenii domoli si cu mult bun simt imi place lumea satului si daca m-as putea preface in ceva acela ar fi un clopot de biserica. Am trait vesnic printre oamenii pe care i-am iubit agatata de sufletele lor ca un scaiete.Am avut marele noroc de a cunoaste oameni minunati si de a fi iubita de cei care-i pretuiam.Altfel, dupa atatea zbateri un simplu inginer zootehnist, pui de bihorean pribegind pe meleaguri banatene.Mi-a placut intodeauna sa scriu ceea ce simt intr-o clipa anume ca din toate cele trecatoare ale vietii sa-mi ramana mici amintiri , cateva cuvinte pe care citindu-le sa ma bucur.
783 poezii, 0 proze
Francisco Brines
S-a născut în Oliva (Valencia) în anul 1932. Licențiat în drept la Universitatea din Salamanca. Licențiat în Filosofie și Litere la Universitatea din Madrid. Este deținătorul Premiilor Adonais (1959) și al premiului Critica (1966). A semnat mai multe cărți de poeme care l-au consacrat ca unul dintre poeții remarcabili ai generației lui Claudio Rodriguez. Printre cărțile care i-au adus renume figurează: Jeraticul (1960), Sfîntul inocent (1965), Cuvinte pentru îmblînzit întunericul (1966) ș. a. E membru titular al Academiei Regale Spaniole. Într-o cameră imensă păstrează cărțile cele mai vechi, multe dintre ele fiind ediții rarisime din sec. al XVIII-lea. De cîțiva ani încoace, Francisco Brines s-a retras în Sudul Valenciei, acolo unde își are casa solitară, în Oliva, loc în care ființa lui se contopește cu liniștea. Adoră acest mod de viață și aceste ținuturi sacre: " Am venit aici ca să mor, zice Francisco Brines. Acum nu-mi doresc altceva, decît niște ani ca să mai pot citi cărțile...
5 poezii, 0 proze
diana g.
M-am trezit într-o zi scriind versuri. La început nu prea am înțeles rostul șiroaielor de cuvinte ce-mi curgeau din palme. Din fericire, le-am lăsat să plângă în jurnalele anilor mei. Într-un târziu, mi-am dat seama că fără ele n-aș fi supraviețuit.
11 poezii, 0 proze
Mihaela Ami
Am decis să iau un tren nou. Pleacă în noaptea aceasta la ora 12. Din Gara de Nord. Pleacă spre o nouă destinație. O călătorie care rebranduiește spiritul și reîmprospătează gândurile. Mi-am lăsat blogul vechi (gânduri-colorate) pentru un blog nou. Trenul de noapte este noul meu concept. Este schimbarea fără de care m-aș fi blocat. Alegeri în viață, cuvinte spuse și apoi regretate. Cuvinte spuse și apoi asumate. Întâlniri care te dau peste cap. Gânduri colorate care dăunează grav personalității. Amintiri pentru care lupți, trecutul care te definește și prezentul care te animează. Schimbările care te schimbă și te fac să creezi textele cu aceiași ușurință cu care scriai cândva. La mulți ani, România mea și călătorie plăcută blogului meu. Trenului de noapte. De ce noapte? Pentru că atunci am avut cele mai bune idei.
1 poezii, 0 proze
Jacques Prevert
Jacques Prévert (4 februarie 1900 - 11 aprilie 1977) este un poet și un scenarist francez. După succesul primului său volum de poezii, Paroles (la vârsta de 45 de ani) devine, grație limbajului familiar și jocurilor de cuvinte, un mare poet popular. Poeziile lui sunt celebre în cadrul statelor francofone și sunt învățate în școlile franceze. *** Jacques Prévert: 4 February 1900 – 11 April 1977) was a French poet and screenwriter. His poems became and remain very popular in the French-speaking world, particularly in schools. Some of the movies he wrote are extremely well-regarded, with Les Enfants du Paradis considered one of the greatest films of all time. Prévert was born at Neuilly-sur-Seine and grew up in Paris. After receiving his Certificat d'études upon completing his primary education, he quit school and went to work in Le Bon Marché, a major department store in Paris. Called up for military service in 1918, after the war, he was sent to the Near East to defend French interests...
75 poezii, 0 proze
Anolia Lorei
Adevărata mea cunoaștere e SUFLETUL și nu grămada encefalică compusă din spuse de alții sau lucruri citite, învățate pederost! ...am obosit să-mi hrănesc creierul,scurgîndu-mi sufletul,dar sper că pînă la urmă cel dintîi nu-l va lăsa pe celălalt să moară și va avea grijă de mîntuirea lui. Născută în Republica Moldova, anul 1989,ziua-13 iunie. Am început să scriu pentru a-mi elibera trupul de focul gîndurilor, ce se zbat în mine și-și cer eliberarea--ca niște roiuri de "păsări negre". Nu am o pregătire "profesională".Scriu așa cum simt și ce simt. Incepind cu sf. anului 2009, poeziile mele mai sunt publicate si-n revista "Roua stelară", multumesc realizatorilor ei, căci e o punte necesară tineretului de aici,peste hazardul societații de azi. (Nu fac artă din cuvinte... transmit mesaje... recepționate din aburii naturii, încălziți de ani... veacuri.)
48 poezii, 0 proze
Lidia Muraru
Profesie: Antreprenor. Adresa: România, Bihor, Oradea, str. Oneștilor nr.11, R29, ap.13. Publicate: Potopul Iubirii - 2004. Jurnal din India - 2006. Introducere în Hinduism - Dialog inter-religios, 2020. Cuvinte încolțite 2024. https://www.amazon.co.uk https://www.amazon.co.uk/Jurnal-din-India.../dp/B0DSCC6L1M https://www.amazon.co.uk/Potopul-Iubirii.../dp/B0DSGDMYQD https://www.amazon.co.uk/Cuvinte-%C3%AEncol.../dp/B0DS7SX3WD https://www.amazon.co.uk/Everest-Base-Camp.../dp/B0DS4RLF6L https://www.amazon.com/CULTURAL-MISSION.../dp/B0DR8X9PMG https://www.amazon.co.uk/ANTHROPOLOGY.../dp/B0DS8QW9QH https://www.amazon.co.uk/Introducere-%C3.../dp/B0DQY74NG Studii: - Jurnalism, Facultatea de Jurnalistica Lucian Blaga, Sibiu, România, 2007. - Master în Comunicare și Publicitate, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, România, 2011. - Master of Arts and Master of Divinity, T.C.M. International Institute, Vienna, Austria, 2011/2013. - Studies of Global Leadership, Tenneessee, United States, 2023.
199 poezii, 0 proze
Cuvinte în lesă
de Cristian Munteanu
Mi-am scăpat cuvintele din lesă și s-au repezit la cerșetorul din colț (el era sigur o pradă ușoară) și i-au mâncat pălăria de fetru cutia de metal mândria (nu se specifică în poveste). Alți oameni...
Tu ai devenit ochiul magic
de Silviu Somesanu
Zăpada se așază pe suflet ca o haină la modă într-un anotimp care arde iluziile pe un catafalc de speranțe. Tu ai devenit ochiul magic care pătrunde în adîncul fântânii stelare de unde urcă propria...
Paris la amiaza
de Iris Barbulescu
Fiecare cuvant pare o tacere Mai putin ca iti poti retrage tacerile Prin cuvinte potrivite Cuvintele nepotrivite Folosesc insa tacerile pe post de catalizator Imi e dor de strazile Parisului In care...
Recurența culorilor în poezia lui Georg Trakl
de heghedus camelia
“Dar rămâi mereu la cuvinte, sau mai bine-zis, la teribila neputință!” (din corespondența lui Georg Trakl) Invariabila poeziei lui Georg Trakl, angajată în sprijinul cuvântului, incapabil, din...
Doamnă, sunt sălbaticul elegant care te iubește dintr-un pol în celălalt al nebuniei.
de Daniel Dăian
Sunt un câine fără lesă, doamnă. Un singur gând de-al meu ucide populații întregi de migratori. O noapte în sufletul meu are consistența hârtiei după câteva cuvinte în contradictoriu. O zi în palmele...
Cu cuvinte
de Cioban Stela
tai cu ferastraul cuvintele le ajustez le modelez dupa chipul si asemanarea seamana cu sau nu prea seamana te chem cu cuvinte te chem fara cuvinte dincolo de cuvinte dincoace asculta-mi chemarea cum...
cocon
de ruxandra stanescu
tinem in pumni datorii ancestrale plimbam in lesa vietile noastre ingreunate de pacate mai vechi. mai demult aveam curajul sa strig \"ce imi pasa ?\" prin mica usa de comunicare a coconului meu de...
Vuvuzeaua
de Maria Elena Chindea
în praf de inimi gogoașa sorții tăvălesc romantic incurabil de un corn de lună ascut dinte să nu mă-nghețe timpul zurlie iadu-n piele vărs stuchesc un pui de muscă trag munții de urechi și-mi pun...
Ca o șoaptă
de Florin Andor
înghițeai viața în doze mici cât să-ți ajungă de la o moarte la alta prietenia era o chestiune de coincidență cu genunchii zdrobiți de scepticism și accidente suferite în copilărie de atingeri...
Copii și orfani
de Corneliu Traian Atanasiu
Ca și în studiul anterior, Cerșetori și orbi, am extras din cele patru antologii prezente pe internet poemele care cuprind cuvintele copil și orfan. Și ele se pretează la a promova doar prin simpla...
