Poezie
cocon
1 min lectură·
Mediu
tinem in pumni datorii ancestrale
plimbam in lesa vietile noastre ingreunate de pacate mai vechi.
mai demult aveam curajul sa strig \"ce imi pasa ?\"
prin mica usa de comunicare a coconului meu de fibra de sticla,
inchideam repede usa si priveam mai departe impaciuitor spre Nirvana
nu stiam decat ca plutesc ca o bula alba pe intinsul unui covor cu drumuri desenate,
ma sacrificasem de dragul familiei
sa-mi locuiesc tot timpul ramas
intr-un incubator blazat in care
speranta de viata si moarte era tot timpul
o simpla constanta.
ma abateam dupa directia vantului
inspre capetele uneori melancolice ale acestei lumi practic imposibile
cu constiinta mereu libera, mereu impacata
vezi tu, pe atunci nici nu gandeam
ca starea de spirit a lucrurilor nu va fi totdeauna asa;
coconul meu
avea cat de curand sa incline ori insprea partea sticloasa a existentei
ori sa devina un ghem gaunos de fibre atoase si lungi
cumva trebuia sa se hotarasca
situatia era pe calea din urma,
adica cu alte cuvinte
cine poate sa indure atata timp
plimbarea nesfarsita si inconstienta
a unui cocon
departandu-se intotdeauna
catre neverosimilul capat finit al infinitului.
013824
0
e prea abstracta pentru creierul meu de curand \"suedizat\" insa imi place cum arata si cum suna. mai zi si tu ceva