Poezie
celui care musca (I)
unui anumit intervievat
1 min lectură·
Mediu
sus, aveai dintii frumosi
caci zambetul tau nu trada niciodata
nimic din ceea ce ar putea prevesti
pe unul dintre marii cuceritori
din povestile pentru copiii creduli.
jos insa
dintii iti erau incalecati si chinuiti
ca niste munti asezati, razvratiti, inraiti,
dar mai presus de toate
aveai un Jungfrau ascutit si semet
cu care le insemnai pe fecioare.
nu stiu cum
sa te pacalesc
sa musti dintr-o bucata din mine
si sa-ti iau amprenta dentara
sa te pot recunoaste
oricum si oriunde
in gaura de sarpe
prin venele moarte
din marile blande.
astept,
caci veni-va si vremea aceea odata.
ma voi juca
cu ura si nebuna placere
cu gura ta parca voit acum stearsa
incercand sa ma roage
inganand un cantec stins,
poliglot
ducandu-te, induplecandu-te,
sa-ti scuipi tot veninul ce-l ai intr-o cupa
pe care sa-l beau
antidot.
0104.816
0
Asta pentru că m-a lovit, m-a luat apoi și m-a târât cu forța pe unde a vrut el.
În fața unor astfel de poeme îmi dau seama cât de puțin pregătit sunt pentru a face critică de poezie.
Dar mai bine afirm sus și tare că sunt incult decât să las un asemenea poem să treacă neobservat.