Anton Cristiana

Luni. Azi, hoțul meu, mi-ai furat mai multe zâmbete... Cum poți să fii atât de calm și de aspru, în același timp ?... Stările interioare sunt ca merele, de multe soiuri... M-am

Sâmbătă Dar... tu nu ești visul meu ; tu ești hoțul din visurile mele. Aș vrea... aș vrea să recunosc că tu ai ridicat viața mea la rang de simbol... Dacă aș recunoaște, aș minți ;

14 : 35 (p.m.) 9.04.2006 Pentru prima oară în ultimele două săptămâni, a apărut soarele. Dar nu cum se spune de obicei că apare, primăvara ; pur și simplu s-a lovit de imensitatea

7.04.2006 16 : 58 (p.m.) Spune-mi, cum e să pășești cu un vis în minte ? Cărarea aceea bine pavată, atât de strictă și de fermă, și visul acela... , mereu același . E uimitor cum s-au

... Uite, și vremea de afară spune atâtea... Coincidențele îmi strigă înlăcrimate din Univers, că nu există... Și eu, pentru prima și ultima dată, în Univers, voi striga că mă bucur... Și voi

O ploaie fără margini stă să cadă. Unde ești ?.. Am văzut de la balcon, doi porumbei dezorientați sub balustrada sticloasă... Căutau ceva ; erau atât de \" singuri împreună \" !.. Și

Dar nu mai pot ! E prea mult... Totul ! Mi-e așa de dor de tine, de tot ce însemni tu !... Știu, nu voi arăta la nimeni clișeele astea... Și totuși, lacrimile îmi spun mult prea distant - și mult

Înnebunesc, e clar ; dacă nu cumva am făcut-o deja. Hm ! Tâmpiții ! Se plâng că-s depresivi, că-s melancolici... Lor li se întâmplă să înghită cu lingurița din stările astea !... S-au gândit

( miezul nopții ) Spune-mi, te rog, că nu te-am pierdut !... Te rog, spune-mi orice, numai asta nu... Aș muri pentru a mia oară... Și nu știu dacă știi cum e să mori de atâtea ori... pluralia

[ De ce îl iubea atât ? ( \" Pentru că ai nevoie de iubire..., ca orice om... \" ) De ce iubirea asta îi era atât de stranie ? ( \" Ai avut o viață anterioară stranie... \" ) De ce își

Acum, a ajuns-o și Crăciunul... Și tot nu simte că acesta ar fi venit... Cu siguranță, datorită lui... La fel ca acum un an... Dar știa că atunci a fost altfel... Atunci,ea chiar era îndrăgostită

Stătea rezemată de geamul din termopan, de la balcon... E noapte. Noaptea, cea care se aseamănă atât de mult cu ea, cu tot ce a trăit... alături, sau departe de el...? Mai contează ? Oricum, a

Ei, și ? Ce dacă vidul nu mai era atât de vid ? El tot vid a rămas... Și în ea, tot vid a rămas... Faptul că îl face mai puțin vizibil nu înseamnă că nu mai este.. Nu are rost să se ascundă,

...Privea fascinată la vidul din fața ei - și în acel moment își amintise de vidul după care indienii erau ahtiați -... Trebuia cumva să umple paginile acelea ! Cu orice ! Numai să înceteze

...N-aș putea spune. După ce totul s-a sfârșit, am rămas cu vaga, și adevărata forță a aceleiași certitudini : s-a întâmplat ca el să se îndrăgostească de mine ; și eu, de el. Tristețea încă îmi

16:02 (p.m.) 4.02.2006 Sâmbătă, ...A trecut mult timp ; poate chiar prea mult...Și nu cred că voi putea recupera mare lucru, aici.

…Unde ești ?… Sunt atâtea lucruri pe care aș vrea să ți le spun…Dar le țin în mine, le adun…,le îngrămădesc până la epuizare, nu le las să iasă în afară…, pentru că asta ar însemna să le vezi… Iar

Stăteam rezemată de geamul din termopan, de la balcon…E noapte. Noaptea, cea care se aseamănă atât de mult cu mine, cu tot ce am trăit…Alături, sau departe de el…Mai contează ? Oricum, am rămas