Secrete abrupte

[ De ce îl iubea atât ? ( \" Pentru că ai nevoie de iubire..., ca orice om... \" ) De ce iubirea asta îi era atât de stranie ? ( \" Ai avut o viață anterioară stranie... \" ) De ce își putea trăi iubirea doar în singurătate ? ( \" Doar Singurătatea poartă numele tău, Cris... \" ) De ce simțea întruna paradoxul ascuns în fluiditatea melancoliei și a iubirii ? ( \" Nu uita, viața însăși este un paradox... Noi fiecare trăim ceea ce suntem... \" ) De ce își trăia somnul în ochii lui ? ( \"... Pentru că magia unui timp nedeterminat te înconjoară \"... ) De ce punea întrebări într-un caiet STUPID, și în plus, ce era și cu răspunsurile astea aiurite, venite parcă de nicăieri ?! ( \" Nu uita, Cris, că și nicăieri este un loc... Iar tu, pot să-ți spun, ai făcut parte din el... Și ai văzut cum e aici... Totuși, nu cred că vrei să-ți amintești... Dar dacă vrei, știi prețul... E destul loc... \" ) ] M-am săturat să-i tot spun adio, și să mă întorc de fiecare dată, mai repede decât am plecat ! E înfricoșător să văd cum am nevoie să-mi administrez narcoticul, tot mai des și mai inconștient... Și citatul acela !... E deconcertant. Deja o obsesie. \" Adio, sau măcar la revedere într-o altă viață, care cu siguranță nu va fi... \" ( A. Tabucchi )