Anolia Lorei

Dragostea e insuportabila ca si ameteala unei priviri din cosmos...dar ce priveliste minunata, sublima iti ofera inaltimea, Universul! (Stapineste-ti frica, deschide ochii si zimbeste :) )

Chiar si norii zîmbesc, Rar, dar întodeauna sincer. ......................... De mi-i dat să răzbat singură Prin ceața vremii, Nu mi-i frică. Nu mi-e frică fară de voi--oamenii, Mai des

Cioburi de țipete, Împrăștiate sub colțuri de morminte; Se-adun vipere Să sfîșie... Răsar cuvinte Lovituri sub coaste, Vînătăi în tîmple... Fraze proaste Putregai în cornee Și

Poate că sufletul mai are nevoie de multe reîncarnări pînă la împlinire, însă pînă atunci călătorește pustnic, pășind treptele spre marea devenire...și eu nu sînt decît o treaptă pe la mijlocul

Cărbuni metalici sfîrîie Sub unghii și carne... Durerea asta de suflet Are atîtea forme, mărimi, nonculori. E o dihanie, care-și schimbă mereu măștile, Ticsite-n sacul... Legat de coasa

Să te iert? Ce să iert... Iubirea ce-mi crește sufletul, Suferința ce mi-l frămîntă-n creație? .............................. Ai plecat, tăcînd... Neștiind... Te-ai întors acum, Să-ți

Cîtă cenușă, Cît sînge, Cîte lacrimi, Cîte visuri, Cîte cuvinte... Cîte, cîte, cîte?!!! De cît mai e nevoie Să-mi pot lua aripile, Lăsate-n gaj Pămîntului? Am vrut să-i împrumut

Zîmbesc... și ție și celuia Rîd...ori mă rîd... Vă place veselia mea, nu? Căci alta nu vă plac-- Vă suparați cînd sînt tristă, Tăcerea mea vă neliniștește... Deveniți

Sufletul e un rezumat al Universului... e atît de vast, atît de vechi și nou.Norocosi suntem avind si creier-- împuternicit să caute, învețe, dezlege tainele ce vibrează în această masă cerească,

M-alipești tandru De gîndu-ți fierbinte, Încălzindu-mi neuroni, sleiți pe drum, Înghețați și zdrențuiți printre ani, De furtuni. Șoaptele tale dulci, moi... Șoapte ce cîntă,

Vîltori în mări, Cutremur, Furtuni, uragane, Ploi torențiale, tunet, foc, trăsnet... Noapte. Un ciripit somnoros, Legănat pe geana Abea trezită din zare; Firul de iarbă, scăldat În

Noaptea... ............. Amurgul Așterne seninul serii, Își dă huța norii, Cîntă-n șoaptă ploii... Vin pescărușii, Aduc la culcare vise, Ciugulind zăvorul, Trăgînd

Amurguri înșirate, Care mai negre, roșii, ori albastre, Scînteiază în șiragul zilelor adunate-- Care mai aproape, care mai departe... Și mai las un deal în urmă, Sub care stă un ochi cu barbă

N-am voie să plîng Și mă prefac în ploaie, N-am voie să strig -- Mă absorb în ecou. .................... Îmi las gîndurile șiroaie Și-apoi le strîng din nou... ......................... Sînt

Un peisaj se-aşterne-ncet în suflet... Şi-adoarme... Cişişişişi Să nu mi-l treziți-- Lăsați-mă să mai zîmbesc, Să admir o minune... Să fiu o minune; Mai lăsați-mă goală,m-am săturat de

Am să scutur valurile, Să-mi scot peștii la plimbare-- Li s-a cam făcut rău de mare... Ah,da!să nu-mi uit și hamurile-- Sunt carnivori,mușcă! Cei mici âi țin cu botnițe, Rechinii âi duc ân

Alergați cu gurile căscate, Cu dinții ieșiți din orbite, Talanga-n piepturi bate-- Agonia și-a ieșit din minte! Zmulgeți rădăcini din trunchiuri, Vi le-nfășurați pe gîturi Și trageți unul de

Pe-o creastă a lumei ,spînzurată, Stau și eu di-un fir legată. N-am putere să mă cațăr, Dar nici să mor di-un rupt de ață. Voi zace-n ploae și pe vînturi Ca iarba toamnei de pe crînguri, Voi

Arunc culori ân aer, Împroșc cu vise, Sărut copacii, Âmbrățișez pământul; Zâmbesc ân lac, El valul âmi ântinde- Un strop pe nas Să mă alinte. Absorb culori, Mă dizolv ân aer... Sunt ușoară,

Taci...dar îmi spui atît de multe, Căci gîndurile noastre se sărută, Se prind de mîni și se-nvîrtesc, Căzînd pe limbă, cînd le șoptesc. Și-ți spun vorbe amețite- Petale culese

Tăcerea o să mi te contureze, Întunericul îți va străluci în ochi, Șoapta-n mine o să-ți vibreze Cum vîntul tremură-ntre plopi... Eterul îmi linge porii, Închid ochii și simt fiori; Văd cerul

Chinurile adolescenței--arătură ce va face roadelele maturității mai bogate,cu cât e mai adâncă cu atât mai eficientă,dar și mai dureroasă.

Nu înțelegeți ce vorbesc și credeți că sînt nebună.Ce ușor ar fi să fie așa--să nu gîndesc,să scap de rațiune,să trăiesc ca un animal condus doar de instincte... De-aș putea să-mi scot capul,să-l pun