Anolia Lorei

De-ar face aerul un nod să mă spînzure,să nu mă vadă nimeni--să se holbeze ca proștii și să se mire fățarnicii!Să mă pună la podele,să se teamă copiii,să mă\"jelească\"mincimea,nu,de asta nici nu

Guri negre și căscate Îmi mușcă vlaga din picioare, Inima bate-n piept să scape, Dar tălpile sînt grele,urmele rare. Limbi roșcate umezesc pămîntul Să mă lunec în slinoasa lor salivă, Întind

N-ai să vezi marea, Te-ai înecat într-o bîltoacă; Nu auzi privighetoarea, Musca zumzăe-- dădacă. Dar marea încă-i vie Și rîul spre ea, tot curge, Frunza după iarnă-nvie... Și trilul doru o

Nu-i nimic,veni-va și izbînda, Veni-va și acea zi de elibrare, Rămîneva-n urmă ură și disperare, Trîntiv-oi poarta,lăsav-oi osînda... Și veți întinde labe lungi,murdare Să-mi curmați drumul,să

Cerule,trimite-mi vîntul Să-mi șoptească: Unde-i cel ce-mi fură gîndul; Unde-i,Doamne,să-l mai văd o dată-- Să mă adăp în chipu-i limpede, Să-i inspir răsuflarea-i curată, Să ma ascund sub

Vapori senini Înfășoară lumina de pe lac, Petale de crini Spre cer se-nalt; Liniștea cîntă la pian, Fericirea îmi sărută tălpile Eu, îi zîmbesc din van; Marea încet își aprinde

Imagini încărunțite Veștejesc geamuri vechi, De ani cioplite-- Decor de priveghi Pentru leșul nocturn, Ce-și întinde nerăsuflarea Peste pervaz și-al bisericii turn-- Popas de unde și-a cerșit

Mamă...nu-ți găsesc chipul în cuvinte, Sufletul,nu pot să-ți cînt în slove, Ai tăi ochi divini și buze sfinte, Nu pot s-asemăn cu-ale mele două vorbe. Mă-nchin,deci la tine,mamă, Sărut

Un rîs de cioară,cîrîit Și pene negre,unsuroase E fantoma ce-mi ține de urît În zile triste ori frumoase... Să te dai cu capul de pămînt, Să-ți rozi pielea de pe oase, Că tot auzi acel

Flori pe buzele tale, Fluturași printre petale, Licurici prin întuneric scînteietor... Ah!cît de mult te ador... Pădure verde,iarbă coaptă, Măr de tînăr,măr de fată, Cînt de nai,cînt de

Rupeți floarea și puneți-o în apă! Nu vedeți că tulpina o usucă? Nici petale încă n-are,dar e pe ducă, Căci o ține întunericul,cînd ei lumina îi e dragă. Și ce dacă,toate florile,tulpina nu

Alerg prin mine, Sar și mă-nvîrtesc Chiar de nu vede nime; Eu iubesc!Eu iubesc! M-o fi amăgit doar clipa?... Nu-mi pasă.Eu iubesc! O fi iubire veșnică ori nimica... Nu-mi pasă...Te

De ce nu pot să te uit?Amintirea ta mi-e ca un scut de gheață în fața altuia... De ce dragostea mare,adevărată,sublimă,trebuie să dăinuiască doar în filme,piese de teatru,romane si doar acolo

Și vor plînge oare norii Cînd ochii îmi voi închide?... Și venivei tu iubite La altaru-mi în urma ploii?! Îmi iubești tu oare viața De-i putea moartea să-mi primești? Îmi vei săruta tu oare

Unde eterice, în lira nopții Tresar Și dulce-i mîngîerea--a melodiei Voal; Goală, trupul cu el mi-l Acopar Și pornesc în noapte

O pensula si-un vers Mi-e viata si tot visul; Pensula-mi coloreza versul, Cu versul pensulei dictez. Una gindul mi-l dezleaga, Altul iarasi mi-l incheaga; Si de-i alung,mereu certindu-i, Ei

Scutură-ți pădure rugina Și răsai lumină din tufișuri! Nu e timp de înc-o ploaie... Se-ncep războaie! Ce te vaiți sub frunza tremurîndă? Aștepti de prin cer izbîndă? Cerul e departe și abea

Aș vrea să scriu, Să spun atît de multe... Dar gîndurile mi-s mute, Zac în minte ca-n sicriu! .......................... De ce creierul îmi arde Cînd nimic nu am a spune? Dar de ce la \"de

Între pămînt și cer, Roiesc păsări negre cu plisc de fier, Înjectează aerul cu miros metalic, Răsună zbucium,scîrțîit titanic. În craniu lovesc ecouri, Tunete,fulgere-n grămezi de nouri, Îl