Poezie
Iartă-mă,mamă...
1 min lectură·
Mediu
Mamă...nu-ți găsesc chipul în cuvinte,
Sufletul,nu pot să-ți cînt în slove,
Ai tăi ochi divini și buze sfinte,
Nu pot s-asemăn cu-ale mele două vorbe.
Mă-nchin,deci la tine,mamă,
Sărut picioarele atît de mult trudite,
Care nu o dată de vorbe și a mea faptă
Au fost de-atîtea ori și atît de mult rănite.
O!Mamă,cît de mult aș vrea
Un lexir al fericirii,să găsesc
Și-n paharul vieții,plin să ți-l dăruiesc--
Să schimb soarta-ți,prevestită atît de grea.
Iartă-mă,mamă,că singură ești acum,
Iartă-mă c-al meu drum nu poți să-l știi,
Că rătăcită sînt și nu poți ca să vii
În a mea casă,ce-i himeră și doar fum.
Căci piatra și pămîntul,străini îmi sunt
Și la cerul plin de stele,eu de mică tot mă uit.
Iartă-mă că păcătoasă am strigat:
\"De-ar fi fost să zbor de mult aș fi plecat!\"
Iartă-mă,mamă,căci eu nu pot să mă iert
C-am iubit mai mult dorul,decît viața
Ce rupt-a fost din al tău piept.
Iartă-mă,și-ți sărut și fața,
Ce icoană sfîntă,rămîne-n al meu suflet,
Înger paznic,pe-al vieții drum--putred.
002357
0