amintirilor

De ce nu pot să te uit?Amintirea ta mi-e ca un scut de gheață în fața altuia... De ce dragostea mare,adevărată,sublimă,trebuie să dăinuiască doar în filme,piese de teatru,romane si doar acolo pentru ea se luptă,se trăiește?În viața reală acest lucru crezîndu-se și arătînd chiar,ca o prostie,nebunie,certe fiind astfel doar lucrurile simple și obișnuite.De ce, ceea ce-i măreț și divin putrezește printre file mototolite,în loc să fie o lumină în inimile vii, ale noastre?De ce ascundem... refulăm tot ce-i frumos în povești cu zmei,dar nu trăim noi înșine?--ne temem să nu părem copii?Ba chiar sîntem copii, crezînd dragostea doar o cortină de teatru,sau un joc de păpuși,povești cu Feți-Frumoși și Ilene Cosînzene în loc să-i căutăm esența în viața reală...dar ...dacă totuși nu există pe pămînt acea dragoste mare, profundă, spre care aspir;atunci nu înțeleg ce caut eu aici,care mi-e rostul?De ce n-aș fi mai bine pe-o filă galbenă a unei cărți ori pe scenă într-o rochie aristocratică sau printre notele-nșirate pe portativ,di-un geniu al muzicii clasice?... MULÞUMESC tuturor care-mi apar in cale...unii muză, altii invătător.