"Amintire 2" – 20131 rezultate
0.01 secundeMeilisearchBerinde Ovidiu
Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...
22 poezii, 0 proze
Cristina-Monica Moldoveanu
Născută în București, pe data de 16.02.1971. Absolventă a Universității București, facultatea de Psihologie. Preocupări literare - public din 2007 și texte pe suport electronic public din 2010. Am visat să scriu, în special descrieri ale frumuseții naturii, ale locurilor dragi din amintire sau chiar basme încă din copilărie (uneori le povesteam unei prietene), am scris primele poezii la 7-9 ani probabil (caiet cu abțibilduri frumoase pierdut), apoi am scris din nou poezii în liceu (caiet cu file veline pierdut), am continuat în jurul anului 2000 (sporadic) și am început să scriu din nou la sfârșitul anului 2006 (colecționate). Cu toate că am folosit mai demult un pseudonim (amintire a unor încercări literare din liceu), menționez că numele meu pentru cei care mă cunosc este Cristina, nu Monica (pe cartea de identitate este Cristina-Monica, cu liniuță între cele două nume). Poeziile mele au apărut în ziarul Opinia din Buzău (debut), în revistele Renașterea literară, Oglinda literară,...
1196 poezii, 0 proze
petre ioan cretu
Petre Ioan Crețu, născut pe 12.09.1954 în Comuna Ciulnița, Județul Ialomița. Inginer, jurnalist, poet. Din noiembrie 2020 membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București. CĂRȚI 1. Poemele săptămânii uitate - Editura Vif, 2014 2. Câmpia în genunchi - Editura Rafet, 2016 3. Ucigașii de vise - Editura Etnous, 2018 4. Poemele săptămânii uitate (ediția a II-a) - Editura Etnous, 2018 5. Recviem pentru o roată bolnavă mintal - Editura Neuma, 2020 6. Banshee sau revolta piciorului de lemn - Editura Neuma, 2021 7. Blues pentru un hidrant roz – Editura Neuma 2023. ANTOLOGII – Between Dusk and Dawn (38 Romanian and Australian Perspectives) - Editată de Mihaela Cristescu & Se Crawford, 2018 – 41 Arguments avant la lettre (Romanian and Australian anthology) - Editată de Mihaela Cristescu & Se Crawford,2019 – Noaptea statuiele întineresc, Editura Neuma 2020 . Antologia poeților membri din Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România – Orașul Amintire și uitare, Editura...
253 poezii, 0 proze
mircea teculescu
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București - Poezie. Cărţi publicate: 2003, Exerciţii de tăcere - poezie; 2008, Porţi în depărtare - proză scurtă (haibun); 2016, Venus de februarie - poezie; 2017, Fiecare vede altceva - poezie; 2020, Umbrele copacilor tăiaţi - poezie; 2022, Jocul și Moartea - poezie; 2023, Fapte diverse - poezie; 2024, Costumul gol al astronautului - poezie; 2025, Drum fara sfarsit (tanka, solo tanrenga, haiku); Antologii de poezie (cele mai importante): 2021, ,,Le blues roumain - volumul 2’’ - Franţa; 2022, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Orașul. Amintire și uitare’’; 2023, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Deasupra orașului este cerul’’; 2024, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Orașul între sunet și tăcere’’; 2024, ,,Rumänische Lirikanthologie Band VII: Von den Anfägen bis heute VII’’; un grupaj din poeziile sale au apărut în...
63 poezii, 0 proze
saveta ititesc
Saveta Ititesc, pseudonim Liliana Moga(fulgiarginti). Când fulgi ning castani fără frunze, iarna vine, vara a trecut, primăvara e doar amintire. Născută în județul Alba, în localitatea Blandiana ce-a dăruitoare de har literar, la 30 noiembrie 1947. Peste anii copilăriei a nins cu povești spuse de părinți, la gura sobei, în nopțile lungi de iarnă. Așa s-a născut în sufletul meu nevoia de poveste și bucuria de-a povesti. În anii 80' am fost membră a cenaclului Panait Istrati din Petroșani, condus pe atunci de regretatul scriitor Dumitru Dem Ionașcu. În anul 1988, am obținut Premiul Uniuni Tineretului la Concursul de creație literară pentru copii "Elena Farago" desfășurat la Craiova. În anul 1989, m-am numărat printre laureați Festivalului Național "Cântarea României" obtinând premiul al -IV-lea la faza republicană. În anul 1995, am publicat în cotidianul local "Unda de Șoc" scurta povestire "Pustietatea unei vieți", sub pseudonimul Liliana Moga. În anul 2004, mă număr printre...
7 poezii, 0 proze
Nusa Adriana Neacșu
NEACȘU V. ADRIANA născută la 25 noiembrie 1968 localitatea Botoșani județul Botoșani - căsătorită în noiembrie 1988 în Slatina județul Olt - aprilie 2009 premiul I în cadrul Concursului de o pagina pe site-ul Bocancul literar pentru Concursul de o pagina cu tema data – „Se întâmplă la apus” – pentru povestirea „Greierașul” inclusă ulterior în volumul de povești și povestiri intitulat „D’ ale copilăriei” – capitolul – „Amintiri” - mai 2009 premiul I pe site-ul Bocancul literar pentru Concursul de o pagina cu tema data – „Porți deschise” – cu povestirea „Bunicul” inclusă ulterior în volumul de povești și povestiri intitulat „D’ ale copilăriei” – capitolul – „Amintiri” - debut editorial- iunie 2009 - în volumul antologic “Vara” – editura AS’S, Iași sub egida Asociației “Universul prieteniei” - primul volum de autor cu povești și povestiri pentru copii – “D’ale copilăriei” Editura PIM Iași 2012
25 poezii, 0 proze
ionascu mirela
traiesc intens prezentul,visez spre viitor,insa trecutul cu pasajele sale cidate dau uneori tarcoale prin mintea mea,prin inima si sufletul meu care mocneste...undeva...pitulat la umbra unui vis rebel,al copilariei mele,vise,lacrimi si trairi intense care si acum imi dau fiori,si imi aduc aminte cu drag,caci doar amintirea ma mai leaga de trecut si de tot ce nu mai am...cel mai greu este dorul,off,dorul nebun de tot ce am pierdut...e greu,trec noptii,trec zile,imi par veacuri cosmarurile...insa incerc sa ma gandesc...ce m-as face fara tine...
1 poezii, 0 proze
Gheorghe Luchian
Nasut pe 25 Ianuarie 1942 in Bucuresti.Autor a patru titluri aparute. Amintiri din casa galbena.Aceasta Femeie, aparute la Editura Risoprint din Cluj,respectiv Epigrame si poezii,Batracienii,aparute la Editura Astra Dej.In curs de aparitie: Sacalii,Vitralii de gheata,Istoria literaturii franceze(traducere dupa Rene Doumic)alte traduceri. In lucru romanul Mostenirea doamnei Miclescu,al doilea volum de poezie si epigrame.
6 poezii, 0 proze
ion burhan
Nascut in Mioarele ,Arges,21.04.1957.Asistent medical în sistemul sanitar de stat pana in 2002 apoi librar, redactor și colaborator al publicației de opinie liberă și literatură, CONTRASENS. Debut literar -Ora cuvintelor-1980-ed.Litere,vol.colectiv,premiul I ,Festivalul national NICOLAE LABIS-1982. Fost membru al cenaclului literar Numele Poetului , condus de poetul Cezar Ivănescu.Debut în proza 2014-Volumul colectiv ,, Înghițiți de pustiu-amintiri din comunism"-Ed. SELF PUBLISHIG. Actualmente asistent medical de laborator la o clinica particulară.
35 poezii, 0 proze
Ștefan Petrea
prenume: Ștefan nume: Petrea Născut pe 29 mai 1981. Copilăria mi-am petrecut-o în satul Zorleni, lîngă Bârlad. Pentru un timp mi-am schimbat domiciliul în tîrgul Ieșilor. Acum sunt domiciliat în Bârlad dar locuiesc în Zorleni. Studii liceale. Fost redactor la revista Junimea studențească. Fost student la Psihologie, Teatru, Litere. Boem de profesie, n-am finalizat niciuna dintre cele mai sus amintite. Apariții cu poeme în: - Păreri tutovene - Bârladul - Academia Bârlădeană - Junimea studențească - Înscrisuri artistice - Argeș - Cronica - Aripi tinere - Pași spre infinit - Algoritm literar - Scârț Referințe critice: Argeș, Convorbiri literare, Păreri tutovene... Inclus în antologiile: - Virtualia - Virtualia 2 - Virtualia 3 Debut editorial: Pași în întuneric, editura Timpul, Iași, 2000 A urmat: Jurnal, editura Timpul, Iași, 2004 Refugiul din călimară, editura Junimea, Iași, 2012 Ruj Negru, editura Junimea, Iași, 2014 În pregătire: Sintagma visului (sonete) contact: oceanul_x@yahoo.com
6436 poezii, 0 proze
Amintire 2
de Costel Stancu
tineri dormeam pe ziare vechi la mansardă uneori Dumnezeu își așeza palma peste spărtura din acoperiș să ne ferească de ploi eu știam să scriu să citesc tu îngrijai un șoricel alb a – îți spuneam, a...
Amintire 1 și 2
de Flaviu George Predescu
Amintire 1 Era o gradină de trandafiri, Petec între betoane, Iubire, Duminici şi seri de vineri... Pe mese, mirosul palmelor tale Şi vorbe... Amintire 2 Eram cu picioarele în mare Încă erai a mea Ca...
n-am mai avut loc pentru nicio amintire(2) / devorator
de Daniela Luminita Teleoaca
imaginează-ți mergeam pe un fel de refugiu era martie / secundele se îndatorau anotimpului arsurii se făcea praf / intuiam pași amestecați / gânduri alandala nu știam dacă erau oameni doar câte o...
Vreau să.....trăiesc!
de Turay Oana
În fața foii goale încerc să rememorez etape...clipe….momente ce au trecut şi m-au făcut să oftez, gânduri ce m-au doborât şi zâmbete ce m-au ridicat. Şi-mi dau seama,...
Catedrala luminilor
de Dana Mușat
Soarele străpunge norii, despărțindu-i ĩn bucăti diforme, Paloarea luminii difuze ĩmi luminează o amintire Prefăcută ĩn scrum… Grădina cu flori uscate – catedrala ĩn care ne-am...
Nefertiti
de Kristiansson Maria
Nefertiti “Sclipind de frumusete , te-aråti la orizont Aton cel viu , intiia obirsie a vietii De cum te-nalti in partea de råsårit a zårii Tu umpli orice tarå cu...
Ca sa ma vezi...
de ana andone
1.Lacrimă de fată Lacrima mea albastră Nu e pasare măiastră, E iubire ,dor si vis, E cuvântul meu nezis. Lumea din adâncul meu E o perlă curcubeu; Nerostită se arată Intr-o lacrimă de fată. Nu e...
beția
de Dorina Șișu
într-o zi am găsit o mască tristă pe stradă. John a spus să nu o ridic. era lipită de asfalt, dar culoarea ochilor ei, conturul buzelor, sprincenele ridicate a mirare și lacrima care se oprise în...
Sunet de istorie...
de Jolanda Dósa
Sunetul ploii inundau ochii ce curg... ...in favorul serii întunecate Revăd filmul istoric de aseară cu clapele pianului coborâte încet... furând o paine...ori \'potatoes\' sau fugind in zig-zag...
Capitolul Amintire din Revelatii 21 decembrie 2012 de Sorin Cerin
de L
AMINTIRE Întrega lume este o mare amintire prin propriul său Destin care la rândul lui este amintirea imaginii Lui Dumnezeu. Amintirea este speranța de a fi în ochii care se pierd scrutând orizontul...
