Berinde Ovidiu

Degete înfometate După atingeri Formează inima Ce-ți atinge trupul De clepsidră Lacrimile vântului Îți mângâie părul Din palme ne cresc copaci Cu flori parfumate

Pe mama o cunosc din poveștile bunicilor Din visele copilăriei, atât de rare Sau șoapta unor zei Cu puteri înfrânte Ca forța unei rugăciuni În blestem de neputință Astăzi mă rod gânduri

Prăpastia se dilată Între brațele unui infinit Din suspinele cristalelor Răsar păsări Călătoare prin umbra Misticei înserări Cobori atunci din amurg Cu ochi de soare Și curcubeu pe

Moartea privită din spate Pare o copilă Plină de viață Ce sare coarda Într-un parc sinistru De la capătul lumii Scriu ultimul poem Pe palme îngălbenite Sculptez în aer

Poarta cimitirului e deschisă Semn că sufletele au ieșit la plimbare Uneori,mă împiedic de cadavrele nimănui Dansez cu ele într-un balet grotesc Scutur moartea din pomul cu neliniști

Liniștea își aruncă mantaua Ca o aripă obosită O oră tainică În care toți mor pentru o secundă Și renasc fluturi . Nimic nu tulbură pacea Acelui somn cosmic În piept le

Pudoarea Virtute învechită Decența Cuvânt fosilă Cred în frumusețea nudă Născătoare de plăceri lumești Dumnezeu?! Alt principiu efemer Nu pot fi tandru Cât în mine zac

În lacrima de ploaie Se ascunde tăcerea unor cuvinte Rătăcite parcă într-un colț al conștiintei Au fost și ele gânduri nespuse N-am avut curajul să le strig lumii Le-am dat

Îngerii mei sunt diabolici În lanțuri ispășesc pedepsele divine Vechi blesteme,păcate originare Își preschiba aripile-n cruste Ochii lor-priviri de gheață Suflete prea pline de venin

Mă doare indiferența semenilor Privirile reci,vorbele tăioase,viața-mi transparentă Am ajuns cu umilință Să ...mă tratez de...scârbă Îmi ruginește Inima de aur Sufletul diamantin

Ne-am reîntâlnit într-un spital de boli mentale Culegeai porumbei însângerați de pe pereții inimii Îmi izbeam capul de vene cu sânge albastru Sărutându-te printre gratii Pictai cu

Mă excită fese calde împodobite în dantelă Þi-aș săruta tălpile cu mireasmă de crizantemă Împreună încălcând regulamente \'Pe-un vechi birou de lemn masiv Un monitor de plasmă

Mă scald sărac,nebun,în metafore pompoase de dantelă Piciorul meu cu umbre de mătase rătăcit în al tău sicriu de cristal Epitete banale îmi cad pe degetele amorțite Rimă ce se îmbină cu

Spune-mi, Avem ceva în comun Înafara unor vise uitate prin iarbă? Ne leagă altceva decât răni nevindecate? Și aceleași strigăte fără de ecou? Răspunde-mi,de ce taci? Am fost

În trecerea mea prin univers Am lăsat cântec de privighetori Zbor de lumini peste aripi de stele Am pășit pe meteoriți Pentru a ajunge la tine Acolo,într-un îndepărtat oraș Te-am

M-am rupt total de tine Reproșându-mi să nu mă mai întorc Dar suntem suflete pereche Ce împărtășesc același crud destin Am să plec,lăsându-ți pe umeri povara Unei iubiri ce nu s-a

Pictez gânduri pe pânze de ceață Umbre ascunse în adâncuri de mormânt O ploaie caldă de cuvinte ce mă învăluie Într-un colț de suflet,singurătatea renaște Am murit prea devreme Și

Să nu uitați să mă-ngropati de viu La umbră porților închise Să nu uitați să puneți în sicriu Tristeți și lacrimi, fericiri și vise

Sunt un copac cu Frunze veștejite Un foc plăpând ce stă parcă să moară În mine încă sângerează răni Și urmele adânci încep să doară În mine mai trăiesc numai cuvinte Cu aripi

Să rătăcești printre oameni Prefăcându-te în sclipiri de stele Nepăsător La a lor venin Să plutești printre îngeri Înconjurat de demonii Existenței Să-ți stingi setea cu foc

Îngerii nu mor niciodată Îngerii se duc la îngeri Pe numai de ei știute cărări Își îndruma pașii spre veșnicie Îngerii nu cer niciodată iubire Ei cu nemărginita iubire ne