Bogdan Nicule

Am înțeles spre maturitate că, deși nu aveam probleme cu vederea în copilărie, am purtat o lungă perioadă de vreme niște ochelari fermecați care ne făceau să vedem universul gospodăriei bunicilor

Unul dintre locurile de care mi se leagă multe amintiri ale copilăriei este spatele grădinii, mărginit de un pârâu care vara era aproape inexistent, iar toamna inunda grădina. Locul acela se vedea

Inevitabil, ori de câte ori vorbeam despre mere la Udești, gândul zbura peste deal, la livada de la Merești. Am fost de vreo 2 ori, o dată chiar într-o toamnă la cules de mere și văzusem încă un loc

Din când în când o sun pe bunica de la Udești. O mână de om. Sâlvica lu’ Costan a lu’ Ivancu. Era cu 10 ani mai mică decât bunicul, se căsătoriseră la sfârșitul războiului și nu-mi aduc aminte să-i

N-aș avea de ce să mă plâng. Am văzut lumea, am văzut oameni feluriți, cu tot ce duc după ei prin existențe mai complexe sau nu. Am revenit mereu în satul copilăriei, să-mi adun liniștea pentru pacea

Copiii se adunau curioși Când treceam. Mai auziseră pe la părinți De oameni care duc primăvara În ochi și în suflet. Amuteau, vazându-ne trecând De mână. Din pasul nostru mai lipsea doar Un

Dusu-s-a și tot s-a dus De în sus tot mai în sus Până la cela ce îi sus Pânâ la domnul Iisus. Dusu-s-a cu lacrimi verzi Ca să poți să îl tot vezi. De venit, veni pustiu Cu sufletul

Cu brațele mele goale Ca niște Crengi negre de copaci tomnatici Din care S-a furat O iubită. Cu ochii mei slabi Ca niște Nori stinși și ei De atâta răvășire Din care S-a furat Un

Când pleci rămâne în urmă un golf, Cade un meteor uitat lângă umărul meu și luna ființei mele trece în ultimul pătrar. Aștept răsăritul acelui soare Pe care îl vom întâmpina împreună Cu