Zburlea Ariana

plânge umbra ta prin ochii mei prin organele mele printre sâni și printre coapse îmi injectezi amintirea c-un excipient de tristețe când se închide cafeneaua seara la ora opt îmi spuneai de

Atât de singur ai rămas Doar ca să-nțelegi Că dragostea nu există Pentru a fi trăită. Iubește-mă doar în vise, Căci acolo, Moartea Nu m-ar putea rupe Din pământul cărnii tale. Acum țe țin de mână, Să

în acea dimineață cafeaua era rece ca obrazul tău și praful de pe masă iar tu mi-ai zis ,,ai promis” uite, o jumătate de inimă așteaptă să se unească cu jumătatea ta când le-am apropiat părea

a fi poet nu e când bei lapte de la sânul canceros al moralității adormit pe o pernă care-ți gâdilă urechile cu lumi ce nu există dacă n-ai putut să-ți alegi părinții îți scornești realitatea sunt

scot o mască. te urăsc se topește a doua. mă detest o arunc pe a treia. nu știu cum să trăiesc cu mine dacă îți cade vreodată o mască, să vii la mine, ți-o-mprumut orice ca să fie bine în lumea lui

copiii nu mai țipă animalele dispar mașinile s-au stricat oamenii sunt statui de sodă caustică și-n mine, ghemuite zbiară doar specii nedescoperite stai lângă mine, eremit ca din tarot cu palton

m-am trezit în miezul nopții cu un singur ideal acatist negru împotriva iubirii - să-i cânt leac de adormire s-o arunc în iederă să pască insecte și stele. amor, venus, eros, neptun lăsați-mă să

mai palidă sunt de când nu te-am văzut cearcăne mâzgălite cu pastel vulgar de culoarea lacrimilor privirea - desprinsă de mine ca și când contemplă niște albastru închis printr-un geam murdar. am

mă bântuie ochii tăi negri ca două alune cărnoase între pistrui, sângerează a cancer în ultimul stadiu. rațiunea mea e bolnavă pentru că mă bântuie când aveai dreptate și fiecare gând se simțea ca o

Deschide picioarele Ce frumoși sunt cireșii, azi Ce inimi triste se nasc și mor Ca trandafirii în zăpadă Multe note perfecte Și demagogi repetitivi Cu spirite mute Ale căror trupuri Se descompun

ochi gri, păr viu și cuvinte puține mi te-ai oferit ca și când n-am existat. ca o delicioasă melancolie de adolescent, te-ai scurs, ai dat viață porilor mei și-am început să miros a miere. și tocmai

ruj roșu, mantou negru, eșarfă roșie azi calc pe fiecare gând cu tocuri de spadă inima nu te mai înțeapă am ars păpușa-ntoarsă nu mai sunt sclavă ci șarpe - pielea veche a murit și mi-am făcut geantă

a fost odată o piesă de teatru în care actorii, din greșeală, la final s-au crezut. eu carte tu cuvânt eu floare tu pământ dramă și cânt leagăn și mormânt, niciodată nu a existat o cale de mijloc.

în timp ce udam florile-de-nu-mă-uita, m-am oprit să contemplu copacul cu câte un apus agățat pe fiecare creangă. cui îi trebuie verdeață? - văd bolta de săruturi. se leagănă în dans ca de

Eram fericit... cînd Mi-ai închinat tălpile tale, Și mi-ai spus: ,,Fă-ți al tău pămînt din ele, Din pielea mea fertilă, I-ai unge cambrarea Și i-ai cînta, Răsuflarea nopții din dînsul Te va