Zburlea Ariana

copiii nu mai țipă animalele dispar mașinile s-au stricat oamenii sunt statui de sodă caustică și-n mine, ghemuite zbiară doar specii nedescoperite stai lângă mine, eremit ca din tarot cu palton

m-am trezit în miezul nopții cu un singur ideal acatist negru împotriva iubirii - să-i cânt leac de adormire s-o arunc în iederă să pască insecte și stele. amor, venus, eros, neptun lăsați-mă să

mai palidă sunt de când nu te-am văzut cearcăne mâzgălite cu pastel vulgar de culoarea lacrimilor privirea - desprinsă de mine ca și când contemplă niște albastru închis printr-un geam murdar. am

mă bântuie ochii tăi negri ca două alune cărnoase între pistrui, sângerează a cancer în ultimul stadiu. rațiunea mea e bolnavă pentru că mă bântuie când aveai dreptate și fiecare gând se simțea ca o

Deschide picioarele Ce frumoși sunt cireșii, azi Ce inimi triste se nasc și mor Ca trandafirii în zăpadă Multe note perfecte Și demagogi repetitivi Cu spirite mute Ale căror trupuri Se descompun

ochi gri, păr viu și cuvinte puține mi te-ai oferit ca și când n-am existat. ca o delicioasă melancolie de adolescent, te-ai scurs, ai dat viață porilor mei și-am început să miros a miere. și tocmai

ruj roșu, mantou negru, eșarfă roșie azi calc pe fiecare gând cu tocuri de spadă inima nu te mai înțeapă am ars păpușa-ntoarsă nu mai sunt sclavă ci șarpe - pielea veche a murit și mi-am făcut geantă

a fost odată o piesă de teatru în care actorii, din greșeală, la final s-au crezut. eu carte tu cuvânt eu floare tu pământ dramă și cânt leagăn și mormânt, niciodată nu a existat o cale de mijloc.

în timp ce udam florile-de-nu-mă-uita, m-am oprit să contemplu copacul cu câte un apus agățat pe fiecare creangă. cui îi trebuie verdeață? - văd bolta de săruturi. se leagănă în dans ca de

Eram fericit... cînd Mi-ai închinat tălpile tale, Și mi-ai spus: ,,Fă-ți al tău pămînt din ele, Din pielea mea fertilă, I-ai unge cambrarea Și i-ai cînta, Răsuflarea nopții din dînsul Te va

Nu mai este mult, și ne vom rispi Lumile noastre vor înceta să se mai caute Timpul se-aclamează Acel simpatic zugrav al tragediei, Chiar dacă sufletul e ștrengar Și vrea să iubească pe