Mediu
draga mea
nu-ți poți închipui prin câte am trecut
de când ți-am scris ultima dată
parcă a fost o veșnicie
și totuși sunt în viață
gonind spre tine ca un nebun fără oprire
ca niciodată sunt atât de aproape.
îți scriu aceste rânduri pe spatele unui vultur
ce îndelung mă poartă spre acel loc
ales de tine să-mi bântuie nopțile pline de nesomn
sau poate câteodată să râdă batjocoritor
de barba mea prea lungă de atâta așteptare.
sau poate nu-nțeleg de ce-ai plecat
sau poate că nu vreau să înțeleg
care e rostul jocului în care ne aflăm
rotindu-ne la infinit din depărtare
crescând ca o uriașă sferă plină de singurătate
ce-și strigă jumătatea pierdută undeva
în colțul celălalt de univers.
de peste nori îmi sugerez finalul
descrescător senin
spre-o liniște absolută
o simplă aterizare de vultur pe o creastă
de unde să privim întreg pământul cum se înmoaie
sub greutatea corpurilor noastre
apoi să-l înghițim ca pe-o plăcintă rece cu alune.
de-atunci o să plutim aiurea
hrănindu-ne unul cu celălalt
uitând de fapt că împingem roata mai departe
și dăm un sens unei noi lumi
în care nu vom inventa iar moartea
căci jocul nostru infantil
stupid prin simpla sa desfășurare
s-a topit.
de-ai ști prin câte am trecut...
dar am să tac.
ce sens ar mai avea acum când sunt pe grabă
să îți descriu tărâmurile neasemuite pe unde am trecut
să-ți povestesc pe îndelete
aventurile unei vieți de om
atât de multe cât îmi pot aduce aminte
aceste semne ce le port pe trup.
lumina închide ochii în scurt timp
la noapte te-ntâlnesc și am să mă destăinui.
așteaptă-mă la locul stabilit.
065.647
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Zareh Ara
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 275
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Zareh Ara. “A treia scrisoare către centrul pământului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zareh-ara/jurnal/143003/a-treia-scrisoare-catre-centrul-pamantuluiComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
urmăresc în continuare scrisorile, mă bucur să văd cât de frumos încep... \"draga mea\". acest simplu - \"draga mea\" -ce pare venit de undeva de dincolo de vise.
scrisori, sentimente, gânduri, toate din timpul vieții...
roata este împinsă mai departe, se dă sens unei noi lumi.
aceste scrisori îmi amintesc de romanul - \"Scrisori către doamna Recamier\" - Benjamin Constant.
se pot spune multe dar am să tac/ ce sens ar mai avea acum când sunt pe grabă
să îți descriu tărâmurile neasemuite pe unde am trecut
să-ți povestesc pe îndelete
aventurile unei vieți de om -
frumos!
p.s. - sunt mereu în așteptarea poștașului.
Madim
scrisori, sentimente, gânduri, toate din timpul vieții...
roata este împinsă mai departe, se dă sens unei noi lumi.
aceste scrisori îmi amintesc de romanul - \"Scrisori către doamna Recamier\" - Benjamin Constant.
se pot spune multe dar am să tac/ ce sens ar mai avea acum când sunt pe grabă
să îți descriu tărâmurile neasemuite pe unde am trecut
să-ți povestesc pe îndelete
aventurile unei vieți de om -
frumos!
p.s. - sunt mereu în așteptarea poștașului.
Madim
0
Stilul este destul de personal iar limbajul, desi aparent simplu, tradeaza o sensibilitate marcata de un usor patetism, acceptabil totusi in circumstantele date. Poate ar trebui sa revezi versul \"aventurile unei vieti de om\" - parca \"strica\" putin ritmul. Mi-a placut \"lumina inchide ochii\"; de asemenea, titlul
0

Mi-au placut cateva fragmente mai mult decat restul... uite:
\"Rotindu-ne la infinit din depărtare
Crescând ca o uriașă sferă plină de singurătate
Ce-și strigă jumătatea pierdută undeva\"
\"O simplă aterizare de vultur pe o creastă
De unde să privim întreg pământul cum se înmoaie
Sub greutatea corpurilor noastre
Apoi să-l înghițim ca pe-o plăcintă rece cu alune...\" (as scoate cele trei puncte)
\"Aventurile unei vieți de om
Atât de multe cât îmi pot aduce aminte
Aceste semne ce le port pe trup.\"
Cred ca redactarea poeziei fara majuscule ar ajuta la cursivitate. Felicitari pentru un poem bun.