Ecoul chemării

Eu atept continuarea acestui periplu șamanico-inițiatic. E un exercițiu care nu poate aștepta prea mult.

Azrail,

...eu nu astept nimic... :) am auzit doar ecoul chemarii in varful mesteacanului...

un simplu spectator al miracolului,

Madim

E adevărat. Orice privire reală se obține printr-un exercițiu al căderii, al umilinței. Așa am văzut eu rostul acestui poem condensat și cu imagini inedit selectate.

... deasupra unui spațiu tăiat de curiozitatea celor două lumi după legități uitate ai încropit o poartă prin esențe purtând în ele cunoașterea și haosul doar spre a intui acel \"dincolo\", doar al tău, ca o treaptă de plecare și reîntoarcere după voință ... un dans al tenebrelor împletit până la inconștient se vrea controlat energetic nefiind altceva decât o iluzie de suflet prins într-un cerc meditativ ... vederea pătrunzătoare ar putea fi aici căderea aceea din cer ce vine spre acceptare îmbrăcată într-un ecou al chemării ... când vine vremea ne asumăm descreșterea până la viața pământeană de dragul unei acceptări anterioare, uitate și al unui echilibru regăsit ... nu uita că e păcat dacă nu trăiești fiecare clipă în felul tău și la bună citire :)

Ridicandu-ma de jos
te astept
oarba

Lucian: e vorba intr-adevar de initierea samanica... ma rog secvente
Madi:e o iluzie sa te vrei spectator... participarea e totul, e impartasire, amestec de esente doar aparent diferite.
Mae:uneori cei ce se vroiau samani trebuiau sa faca dovada vointei care ii conduce... frecau doua pietre pana priomeau o viziune. Cat despre porti... toate sunt deschise dar nu le vedem noi. Multumesc de stea... samanul trebuia sa priveasca si cerul nu?:)
Florin:comentariul tau imi pune in valoare textul si ma onoreaza... cat despre sfaturile acelea din subsidiar sa stii ca nu le-am auzit:)
Andrea:Nu te ridica, ramai in conexiune cu htonianul din tine caci acolo salasluieste muza ta din acest moment... si scrii poezii bune:)
Multumesc tuturor pentru ciresele daruite in acest anotimp al pargului.