xxx

\"acea scanteie\" si \" cei care poseda\", si-or mai fi... scuze...

O poezie in care umanul din Eroscimentos da pe dinafara dupa atata \"sex on the beach ori bitch(ca tot aia e)\"... nici acest subiect nu-i de lepadat dar numai sa nu te inveti asa..., chiar am zambit cand am vazut \"Domnul Dumnezeu\" scris cum trebuie aici in versul tau. Deci ai apucat si tu vremurile cu \"turbo\"... fac pariu ca n-ai avut niciodata mai multe surprize decat mine.
Revenirea ta la maturitatea poetica iti face bine atat tie cat si noua(cel putin mie).
ai un typo la iarta/ma cred...
\"de ce nu poooot avea aceleasi...\" raspuns: fiindca te-ai departat de El, nu mai vezi tu nimic, ai orbit, de-aia! Domnul te iubeste la fel si mai ales din cauza intrebarilor pe care ti le pui acum aici.
Vine o vreme cand incepi sa te intrebi ce si cum fiindca terbilismul exagerat incepe sa miroasa... ma bucur pentru tine, poezia ascunde multe in spatele versurilor. Cert e ca acesta este un text cu un aer nostalgic, care exprima si ceva cainta. Pot sa afirm ca nu-ti lipseste nici naturaletea, ceea ce face din acest text unul puternic si sincer.
Plec placut impresionat.
ok

\"ceea ce nu ma ucide ma intareste\", ar trebui sa iti sune bine asta, e o varianta credibila, eu am incredere in Nietzsche.
Consider ca acesta este unul din cele mai bune texte ale tale din ultimele saptamani, cel putin pe mine m-a impresionat.
Gasesc ca este fascinanta iesirea ta din noapte, o \"noapte-piatra\" care iti sta pe piept si care intr-un fel te ferea de pericolele de afara(probabil aici este vorba despre sentimente tale pentru el): \"afară sunt cu siguranță prea multe pericole\". Totusi Dorinta este prea mare, te impinge spre padurea care tocmai a luat foc, parcurgand un drum destul de anevoios si trist chiar:\"mersul ca o toamnă ce se înmulțește în urma mea... nu mă întorc, deși tare aș vrea...\" Imi pari o Lizucă, una cu un vartej in suflet, care te ravaseste ori de cate ori simte nevoia, este ca un exercitiu de confirmare.
Aventura ta se sfarseste atunci cand vezi scoarta copacilor, o scoarta aspra, respingatoare, pe care nu o mai poti atinge niciodata. Aici, sesizez ceva interesant: scoarta este aspra, este dura, este respingatoare dar iubita, adorata pot sa spun, chiar. De ce? Fiindca tie ti-a trebuit sa-ti amintesti ca nu o poti atinge, desi ai ravnit: \" îmi amintesc că orice aș face nu pot să te mai ating niciodată... aș vrea să fii tu...\"
Metafora si felul in care ai construit fraza, imprima acestui text o valoare deosebita. Este de-ajuns sa simti ceva si restul este atat de usor pentru tine. Sunt sanse mari sa cred ca scrii la fel de bine proza cum si poezie. Acesta scriere este un traseu al unei trairi personale, un itinerar al simtirilor intr-un caz deosebit, mai mult ca sigur trait de tine si apoi asternut pe hartie.
mai tarziu vei gandi exact asa cum gandesc eu, la rece...
locul tau este la soare, calcand pe pietre garlei desculta. senzatia nu este tocmai de fericire, dar face bine, este foarte sanatos...
felicitari pentru text!

felicitari, Loredana, si mult succes in continuare!
felicitari, Maria, pentru ca mereu esti unde trebuie cu scrisul!

superba metafora acordeonului... si eu adorm uneori pe covor si ma visez in patul unor actrite... n-are rost sa-mi spun preferintele acum... da, un text de recomandat
mai putin \"ebrios\" si drumul cu sens unic nu poate fi o supapa de siguranta...
incantat ca de obicei...

daca el a plecat, macar locul lui sa ramana nemiscat, sa ramana locului. :) foarte frumos, magnific vers! fiecare perete la care te rogi este trist, nu poate fi altcumva. Anana, sunt foarte placut impresionat de cum scrii. daca nu ma insel ai adus pe poezie.ro un text(poate si mai multe dar eu unu singur am vazut) de Borges, sper sa nu ma insel... asta e bine e foarte bine...
m-a coplesit de asemenea imaginea cailor ce pasc in amurg... ce pot sa spun despre asta...?
poezia ta spune ceva, este esential, daca nu se intampla asa inseamna ca e de rau
o sa te urmaresc de-acum cu mai multa atentie
felicitari

nu pot sa trec indiferent pe langa aceasta scriere originala. imi place conditionalul optativ care persista de-a lungul poeziei, ii imprumuta un aer de dorinta cu putine sanse de implinire. pacatul este de cand lumea, iar tu scrii despre el, ori eu asa interpretez aici... foarte frumos ai adus \"genunchii lui Iov\", \"fuga lui David\", \"singuratatea lui Ilie\" si \"durerea lui Petru\" in versul tau. aceasta denota o estetica buna si imprima o profunzime de invidiat scrierii.
\"Dar nu te astept in nici un fel...\" cred ca este un neadevar, aici exista o lupta personala, dupa cum inteleg eu esentele acestei poezii este o lupta pe care ai nevoie s-o castigi.
repet: o scriere despre dragoste, originala, profunda, cu elemente tulburatoare, ce m-a incantat... pacat ca scrii atat de rar, ca postezi atat de rar defapt...
cu prietenie,

asa sa fie precum vrei, de aceea imi expun fara teama unui conflict parerea personala aici la tine, fiindca stiu ca sunt intotdeauna \"primit\" cum trebuie. ba esti originala si modesta.
cu prietenie,

o poezie frumoasa, un aer respirabil si o constructie care imi este cunoscuta de undeva candva...
versul: \"tot noi, vânătorii de clipe sălbatice\" nu-mi suna bine, ma impiedic de el, nu ar fi mai relaxat: \"vanatorii clipelor salbatice\"? s-ar putea sa fie doar o chestie de \"ureche\"...
foarte frumos, cu prietenie,

da, nu te dezminti, poate ca trebuie sa-ti spun ca esti printre putinii poetii de pe poezie.ro care scriu bine si-n streang. expresia nu este a mea, am furat-o dintr-o carte si este un semn de admiratie pentru tine, poetul.
felicitari pentru poezie, nu vreau s-o disec fiindca deja ai multe comentarii... mi-ar fi placut... poate data viitoare.
cu respect,

desi asemenea texte nu se comenteaza, texte unde durerea este mai presus decat cuvantul si legea lui, eu indraznesc sa iti las cateva cuvinte aici la subsol. fiecare din noi cand pierde pe cineva mai mult decat drag, cauta sa-si gaseasca o supapa, una pentru a mai slabi din presiunea suferintei. tu ai gasit scrisul astazi, un lucru imbucurator, fiindca cuvantul se apropie cel mai bine de traire, de stare... el tamaduieste odata cu timpul, atat cat se poate...
ma opresc aici, sper sa nu fi deranjat prea tare.
cu drag,
Costin

am si eu o intrebare, ai schimbat cumva titlul? era ceva cu calul? nu de alta dar nu vreau sa am dubii in ceea ce priveste sanatatea mea din toate punctele de vedere.
apropo mi se pare superflua poezia. cred eu ca ar putea fi sintetizata. are totusi elemente de \"recomandata\"
ok

eu defapt detectez o noua strategie, cea a pasivitatii mascate.\" eu nu mai, eu nu mai, eu numai\"... eu nu mai reactionez in niciun fel. poate asa... voi castiga acest joc pe viata si pe moarte.
succes pe timpul celor 1000 de ani!
cu prietenie,

foarte frumos, e o secventa de vitejie bineinteles ca are substrat, dar de ce \"apoi\"? \"apoi\" in poezie numai eu folosesc cand am necaz pe ce scriu.
profunzime ascunsa in spatele zaharelului, cam atat...
cu prietenie,

te rog sa nu te sinucizi atat de frumos. parca mi-ar pasa...
o poezie foarte frumoasa, mi-a incalzit inima. imagistica buna, metafora si mister, un aer straniu vreau sa spun, in atat de putine cuvinte ai reusit foaret mult. cred ca te prinde foarte bine forma acesta ori imi place mie popasul tau. gasesc inutil, ba chiar suparator \"și-ul\", este singurul cusur pe care-l gasesc aici.
plec incantat, cum rareori plec de la cineva din pagina.
cu prietenie,

\"el isi face loc cu gheara\", inca de la inceput Ioana pedaleaza pe \"efectul durerii\", poate chiar gelozie, o gelozie ascunsa destul de bine in culisele versurilor. in strofa a doua reperam o tensiune crescanda, aproape de limita suportabilului:\" în fiecare din noi cresc clipe în plus cu strigăte răgușite\", de asemenea nu lipsesc(ca si cand ne-am fi dorit...) stari de zbucium si suferinta derapand printr-un zgomot infernal in interiorul ei.
Si totusi este dispusa sa inceapa din nou, sa ia totul de la capat: \"îi spun că ar fi mai bine să ne mutăm\", \" mă pregătesc să nasc să mor\"...
cand citesc o poezie ca aceasta, ma intreb daca \"atmosferă bacoviană\", poate sa \"acopere\" cu succes aria suferintei care abunda in vers, daca nu cumva este prea putin spus, o sintagma nesatisfacatoare... eu cred ca da. aerul greu, mireasma mortii si a nasterii intr-o zodie blestemata, zgomotul infernal ce bruiaza mintea deja obosita, lumina grea care se impleticeste printre morminte, sunt \"amanunte\" care fac parte din artileria grea cu care a venit Ioana sa cucereasca, sa convinga...
sunt in tricou, am inghetat, mai bine imi iau si eu un laibăr.
cu prietenie,

o poveste calda, povestita cu amanunte reci, apreciez ca autorul ar avea minte si constructie de chirurg: \"Maini ingrijite\", \"... si-a gasit batista. Frumos impaturita\" etc... am impresia ca stau intr-un scaun si ca autorul cu indicatorul pe o harta imensa imi arata orasele lumii si un plan de bataie in cel mai mic amanunt, in care la sfarsit se detoneaza bomba! vocea este foarte importanta, tonul... il ascult? ori nu il ascult? am hotarat ca da, e un ton care te tine \"in picioare\" sezand pe scaun. multa sensibilitate aici, s-a reusit un portret, doua trei, nici nu mai stiu cate fara a se intentiona aceasta. Ori este mana sigura si vicleana(cu sensul pozitiv)a autorului, care ne ameteste pana ne castiga. am fost acolo in poveste(o poveste care este mai mult decat reala), mi-am ales sa fiu copilul care nu stia de nimic, mi se pare normal sa fi facut asa. este incredibil, n-a folosit nici un neologism, ori mi-a scapat mie. si totusi este unul din cele mai puternice si pline de esenta texte pe care le-am citit pe agonia de cand am venit eu aici. ma bucur ca acest site a recastigat(am inteles ca ai revenit, k) un scriitor ca Radu Herjeu. nu am abtin sa repet, si nu ma voi abtine niciodata, cand am ocazia o s-o spun: cuvantul simplu manuit cu maiestrie este naucitor!
cu prietenie

Auoleu, nu amintiti de Borges aici, va rog...
\"îmbrăcată invers văd literele oblic /refuz să mai semnez/ traducerea pe verso/ și sar pe raftul unu\", haideti sa numaram verbele, vreti?
sunt destule sa numim acest text poezie, nu?
aceasta scriere este o relatare amanuntita si amuzanta despre reactia claustrofobului din biblioteca.
Nu ma trimite nicaieri, n-am putut sa ma deconectez de real, sa visez, sa-mi imaginez ceva fiindca verbele ma tin treaz tot timpul. Imi dau cate un ghiont si-mi spun hei nu motai! este atat de multa actiune aici, ca ma face sa ma intreb daca asta este reactia lor, a claustrofobilor, adica miscarea continua. Ela stie cel mai bine fiindca lucreaza in domeniu, sau ma rog are cunostinte despre asta. si daca tot am venit aici am si eu o intrebare: ce inseamna \"no space for me\"?
as incadra acest text la personale si astfel i-as diminua putin din pretentia de text literar. Sincer cand vad ca se vorbeste de Borges(mi se face pielea gainii de obicei cand aud de Borges...) in subsolul unor astfel de texte imi vine sa ma duc si sa nu ma mai intorc niciodata pe acest site.
cu prietenie,

\"intre poezie si speranta, incompatibilitatea este completa\", spunea Cioran, referindu-se la poezie bineinteles, cea care exprima ceea ce s-a pierdut si ceea ce nu este. Scrierea Cameliei este deosebita, atat prin forma adoptata cat si prin continutul ei plin de incarcatura emotionala. Detectez o cauzalitate inelara \"materializata\" printr-un zbor care ajunge in cele din urma la \"ploaia de ciocuri care loveau necontenit peste ganduri\". Din zala in zala ajungandu-se la popasul final, tinta: amintirea deloc placuta a ciocurilorce loveau... Fiecare strofa justifica, explica, ceva: \"de acea gandurile se sparg, de aceea timpul se sparge, de aceea imi sunt umerii, de aceea imi intindeam aripile, etc.\" A inceput sa imi placa sa fiu nedrept si de aceea voi spune fara menajamente ca strofa a doua m-a fermecat. Este o strofa in care poezia se rasfata, \"luna se scurge naucita printre pietre...\", cu \"vorbe\" din acestea ne vom intalni destul de rar printre nenumaratele \"olite\" actuale, de lemn sau de plastic... \"de aceea imi sunt umerii imbracati intr-o lume cuvinte\", un vers care de asemenea trebuie remarcat, o metafora foarte sugestiva, o lume de cuvinte purtata pe umeri, o inteleg ca pe o responasbilitate pana la urma asumata, ca pe o pedeapsa primita cu eroism si verticalitate.
In incursiunea ta facuta cu aripile deschise, deschise nu de la inceput, intr-o continua cautare a ochilor pe care pana la urma i-ai gasit holbandu-se la tine, ai reusit o poezie care merita evidentiata. Ce suntem fara ochii...?
Cu siguranta sunt poezii pe acest site, deci poezii nu versificatii, care trec pe nedrept nementionate in niciun fel. Nu e de vina nimeni. Spuneam si eu asa...
Cu prietenie,

noteaza: fericirea nu depinde de starea materiala. tu confunzi fericirea cu altceva. Fericirea nu poate veni decat de la Domnu\'. ai notat?