Mediu
noaptea aceasta mi-a rămas pe piept ca o piatră. nu știu dacă trebuie s-o dau jos de pe mine. mă obișnuiesc cu ideea că acesta e locul meu. pe veci.
afară sunt cu siguranță prea multe pericole. am auzit că moartea a incendiat pădurea. e locul în care poți să iubești dintr-odată lumea întreagă. se spune că de asta se poate înnebuni. îmi iau inima în dinți și ies.
poate am greșit când am înălțat primul zmeu. voi rămâne pe viață cu această ispitire în gând.
strada se desparte de pașii mei ca o castană de învelișul ei. îmi aud mersul ca o toamnă ce se înmulțește în urma mea. nu mă întorc, deși tare aș vrea.
recunosc trunchiurile câtorva arbori. îi știu de foarte mult timp. îmi amintesc că orice aș face nu pot să te mai ating niciodată. ei au scoarța aspră, crăpată. aș vrea să fii tu.
ar fi mai bine să mă întorc la locul meu pe același drum dacă există. mă obișnuiesc cu ideea.
053.944
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 169
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “locul meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/141136/locul-meuComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
INAdrian, arborii ăștia îmi înghit amintirile. sunt ca niște zmei, nu?...:)
0
XDistincție acordată
\"ceea ce nu ma ucide ma intareste\", ar trebui sa iti sune bine asta, e o varianta credibila, eu am incredere in Nietzsche.
Consider ca acesta este unul din cele mai bune texte ale tale din ultimele saptamani, cel putin pe mine m-a impresionat.
Gasesc ca este fascinanta iesirea ta din noapte, o \"noapte-piatra\" care iti sta pe piept si care intr-un fel te ferea de pericolele de afara(probabil aici este vorba despre sentimente tale pentru el): \"afară sunt cu siguranță prea multe pericole\". Totusi Dorinta este prea mare, te impinge spre padurea care tocmai a luat foc, parcurgand un drum destul de anevoios si trist chiar:\"mersul ca o toamnă ce se înmulțește în urma mea... nu mă întorc, deși tare aș vrea...\" Imi pari o Lizucă, una cu un vartej in suflet, care te ravaseste ori de cate ori simte nevoia, este ca un exercitiu de confirmare.
Aventura ta se sfarseste atunci cand vezi scoarta copacilor, o scoarta aspra, respingatoare, pe care nu o mai poti atinge niciodata. Aici, sesizez ceva interesant: scoarta este aspra, este dura, este respingatoare dar iubita, adorata pot sa spun, chiar. De ce? Fiindca tie ti-a trebuit sa-ti amintesti ca nu o poti atinge, desi ai ravnit: \" îmi amintesc că orice aș face nu pot să te mai ating niciodată... aș vrea să fii tu...\"
Metafora si felul in care ai construit fraza, imprima acestui text o valoare deosebita. Este de-ajuns sa simti ceva si restul este atat de usor pentru tine. Sunt sanse mari sa cred ca scrii la fel de bine proza cum si poezie. Acesta scriere este un traseu al unei trairi personale, un itinerar al simtirilor intr-un caz deosebit, mai mult ca sigur trait de tine si apoi asternut pe hartie.
mai tarziu vei gandi exact asa cum gandesc eu, la rece...
locul tau este la soare, calcand pe pietre garlei desculta. senzatia nu este tocmai de fericire, dar face bine, este foarte sanatos...
felicitari pentru text!
Consider ca acesta este unul din cele mai bune texte ale tale din ultimele saptamani, cel putin pe mine m-a impresionat.
Gasesc ca este fascinanta iesirea ta din noapte, o \"noapte-piatra\" care iti sta pe piept si care intr-un fel te ferea de pericolele de afara(probabil aici este vorba despre sentimente tale pentru el): \"afară sunt cu siguranță prea multe pericole\". Totusi Dorinta este prea mare, te impinge spre padurea care tocmai a luat foc, parcurgand un drum destul de anevoios si trist chiar:\"mersul ca o toamnă ce se înmulțește în urma mea... nu mă întorc, deși tare aș vrea...\" Imi pari o Lizucă, una cu un vartej in suflet, care te ravaseste ori de cate ori simte nevoia, este ca un exercitiu de confirmare.
Aventura ta se sfarseste atunci cand vezi scoarta copacilor, o scoarta aspra, respingatoare, pe care nu o mai poti atinge niciodata. Aici, sesizez ceva interesant: scoarta este aspra, este dura, este respingatoare dar iubita, adorata pot sa spun, chiar. De ce? Fiindca tie ti-a trebuit sa-ti amintesti ca nu o poti atinge, desi ai ravnit: \" îmi amintesc că orice aș face nu pot să te mai ating niciodată... aș vrea să fii tu...\"
Metafora si felul in care ai construit fraza, imprima acestui text o valoare deosebita. Este de-ajuns sa simti ceva si restul este atat de usor pentru tine. Sunt sanse mari sa cred ca scrii la fel de bine proza cum si poezie. Acesta scriere este un traseu al unei trairi personale, un itinerar al simtirilor intr-un caz deosebit, mai mult ca sigur trait de tine si apoi asternut pe hartie.
mai tarziu vei gandi exact asa cum gandesc eu, la rece...
locul tau este la soare, calcand pe pietre garlei desculta. senzatia nu este tocmai de fericire, dar face bine, este foarte sanatos...
felicitari pentru text!
0
INCostin, nici nu știi cât de mult mă bucură trecerea ta. Trebuie să-ți mărturisesc că mă așteptam să înțelegi. te citesc și eu...
Despre proză nu știu ce să spun. am unele încercări, dar cad mereu într-un lirism inadecvat genului. așa că rămân la un fel de prozo-poezie pe care o numesc jurnal și care trăiește deodată cu mine toate acestea.
poate că ai dreptate, poate că locul meu este la soare. și eu am încredere ....mulțumesc!
Despre proză nu știu ce să spun. am unele încercări, dar cad mereu într-un lirism inadecvat genului. așa că rămân la un fel de prozo-poezie pe care o numesc jurnal și care trăiește deodată cu mine toate acestea.
poate că ai dreptate, poate că locul meu este la soare. și eu am încredere ....mulțumesc!
0
ISMi-a placut cum iesi in drum... Poate n-ar strica sa-ti iei locul cu tine pe drum, ca sa nu fi tentata sa te intorci.
0
foarte placute intamplari
printre copacii acestia ai tai.
placut.