Vlad Gândilă

uite ca trec o data pe an pe site si anul asta am gasit o poezie care imi place, adica a ta, si m-am gandit sa-ti spun asta.
mie nu mi se pare hidra ta o baclava neavenita, ci un personaj ce aluneca din ce mai mult dinspre posibil inspre probabil.
din fericire nu sunt critic de poezie si nu vreau sa analizez; pot sa-ti spun doar ca mi se pare ca poezia ta are un ritm reusit care nu se rupe, si de fapt cam asta si conteaza.
in rest, inteleg lehamitea.

Cata luciditate, atata drama - ca sa rezum poezia. E un text foarte bun, desi pe alocuri usor pretentios. Imi aduce aminte de prestiinta din Dune.

\"De două mii de ani ne ține vii un mit ce abundă în minciună și în compromis? Am crezut oare, noi și strămoșii noștri, într-un infam desfrânat? Lui ne rugăm? Iubim un mit? Murim pentru un mit?\"

A refuza sa accepti faptul ca Iisus Hristos este un mit este un afront adus inteligentei. Din moment ce nu poti verifica autenticitatea fenomenului, devine automat mit. Crestinii mor pentru un mit? Evident, da.

\"Cine este Hristosul lui D.B.? Un afemeiat mizer? Un familist nu prea convins de propria moralitate? Un acerb propagator al feminismului? Un ins cu idealuri mărețe dar cu fapte josnice?\"
Mizer? Josnice? Crima fundamentala a Crestinsmului e negarea faptului ca omul este un animal inteligent. Asta e mizer si josnic. Vrei sa imi spui ca fiecare om care traieste ca un animal, pentru ca asta este, greseste?

\"D.B. greșește în mod voit din start, refuzând, conștient sau nu doar cel rău mai știe, să amintească că Biserica nu este reprezentată de Vatican.\"
Pari sa crezi ca 1) Dan Brown a scris cartea pentru a distruge biserica si ca 2) Biserica Ortodoxa este centrul universului. Te inseli in ambele privinte. Credinta romano-catolica este mult mai mediatizata si ca atare prezenta in mintea publicului american, pentru care a fost scrisa cartea. Se numeste marketing.

\"Citez din nou pe D.B.:”Biserica acelor începuturi l-a confiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate și folosindu-l pentru a-și spori propria putere.\" \"
Cerceteaza perceptele gnosticismului si ura lui Paul fata de ele. Cel mai puternic a castigat, dar asta nu inseamna ca o grupare a detinut adevarul iar cealalta (celelalte, de fapt) nu. Cuvantul cheie este INTERPRETARE.

\"De ce nu au supraviețuit religiile ce promovau astfel de „practici sacre”? De ce nu au supraviețuit societățile ce cultivau această uniune sexuală? De ce s-au auto-ruinat prin imoralitate, decadență și prin lipsirea de o serie de minime valori?\"
Pentru ca majoritatea societatilor \"pagane\", cum le numesti tu, au fost invadate la un moment dat. Musulmanii au avut un imperiu imens care a incorporat tot teritoriul semitic. Cum se poate implanta religia in mintea cuiva? Cu sabia.

\"Oare chiar nu cinstește Biserica femeia? Oare chiar a subjugat-o în așa măsură?\"
Citeste Vechiul Testament, pe care multi Crestini il ignora. Mie nu mi-ar fi placut sa fiu femeie in vremea in care textele respective au fost scrise. Daca o femeie era violata, trebuia sa se marite cu violatorul ei. Primul cuvant care imi vine in minte este: POFTIM?!

\"Adevărul este Iisus Hristos. Cine Îl iubește, va rămâne pentru veșnicie în Adevăr!\"
Daca te uiti prea mult la soare nu devii intelept, ci orbesti.

Laurici, mesaj ai, realizarea lasă însă de dorit.
“din mană de praf” nu-mi sună prea bine, deși imaginea vizuală e reușită. Rupi ritmul cu versul 3, poate găsești un înlocuitor pentru “sfărâmate”. Praf și raft nu rimează. Dacă tot vrei să scrii în formatul ăsta clasic, măcar găsește rime.
“zdrobită de carii” iarăși lasă de dorit. Cariile nu zdrobesc. Remarc aliterația din versurile 6 și 7, “mațe”, “mă”, “macină”. “În sucuri cu rât” – ‘cu rât’ e un pic forțat, vrei să definești viața prin prisma porcului?
Strofa 3 iar nu are rimă. Versul 11, “crescând mucegaiuri”, e un gerunziu forțat și intercalat prost. Poți găsi ceva mai bun decât ‘mucegaiuri’, orice ai face duce cu gândul la Arghezi.
“Scrijauă” – nu cred ca e corect gramatical. În context sună popular, dar nu văd alte referiri arhaice sau populare în poezie. “Cu dinți de noroi” – ‘noroi’ e un atribut foarte prost pentru ‘dinți’. Mai caută :) Cu versul ăsta ai reușit să strici tot – nu pune niciodată metafore sau epitete dubioase la sfârșit (bine, nici în general).

Mesajul l-ai transmis, te și văd aruncată din mână în mână și din gură în gură. Îi văd pe toți care se zbat să apuce câte o coajă din tine. Ar ieși o poezie bună dacă ai corecta-o.

E un text foarte slab. Femeia mea? Floare? Dumnezeu? Floare ca si ce, ca si planta care miroase frumos? Ce e aia frumos? Dumnezeu? Dumnezeu ca si Iahve, ca si cliseu poetic, ca si superlativ, ca si ce? Ultimul vers ma face sa ma gandesc la O-zone (\'mi-amintesc de ochii tai\').
Pe bune, am vazut un text mai bun la atelier acum ceva vreme.
N-a putut sa-mi scape ridicarea autorului pe cele mai inalte culmi, o tendinta care ma face sa ma intreb daca editorii (si nu numai) nu petrec prea multa vreme pe insula lotofagilor.
Mi-e mila de Titu Maiorescu, sarmanul. El s-a chinuit sa dea niste indicatii la vremea dansului.

in timp ce scriam poezia am simtit voma, sentimentul de voma, drept punctul de intersectie aproape orgasmic al dragostei cu sentimentul indefinibil care ne apuca pe toti ratacitorii. toata poezia e despre voma. voma e sublima.

acum, ce sa zic, de gustibus...

Imi place textul, nu e forma finala. Probabil e doar scheletul. Scapa de \'caci cat\'. Are potential, dar trebuie finisat.

M-a impresionat. Senzatia de pribegie, mancatul pe furis, animalicitatea, dar mai ales FOAMEA. Foamea e scheletul poeziei. E important sa mananci cat timp ai.

Atitudinea lui Radu față de situația României mi se normală și de bun simț. Ce este țara? Este, într-adevăr, ‘suma oamenilor care o locuiesc’, așă acum a zis Lucian. Fiecare om, de la mafiot la intelectual de prin rang, joacă un rol în istorie, fie și din perspectivă strict deterministă. Fiind unul sau una dintre cei care fac, efectiv, istoria, fiecare dintre noi putem lua decizii personale – emigrez pentru că eu ca individ primez în fața societății în mijlocul căreia am crescut, sau îmi ajut țara să evolueze pentru că o iubesc. Este o alegere strict personală, și respectul față de celălalt ar trebui să ne oprească să aruncăm cu pietre. Nu sunt de părere că datorăm cuiva ceva – nici țării, nici societății. Nu se poate vorbi de datorie, sau obligație. Dacă simți că îți iubești țara, o ajuți necondiționat, pentru simplul motiv că o iubești – asta e dragostea, cedarea în fața a ceva. Dacă nu o iubești, treaba ta. Nu poți fi forțat(ă) să iubești.
Tudor: de ce America este cea mai puternica și dezvoltată țară din lume? Pentru că nu este o țară etnică. A fi american este o calitate, nu un lucru genetic. Eu respect ideea americană, societatea lor civilă, și democrația. Respect și comunismul. Respect toate ideile care au ca scop evoluția omului. Că nici democrația nici comunismul nu rezistă în practică, e cu totul o altă discuție.
“Inca o data ma gandesc ce ar fi fost daca si cei din evul mediu sau cei de la 1877 si din cele 2 razboaie mondiale ar fi gandit asa : \"Nimeni nu e o obligat sa-si iubeasca tara sau natia\" ?!” (Tudor)
In evul mediu nu exista iubire pentru țară. Evul mediu a fost feudal. Loialitatea era față de suzeran, cel mult față de breaslă sau oraș. Despre 1877 și cele două războaie mondiale putem discuta pagini întregi. Au fost situații complexe. Încă o dată: nu poți iubi cu forța. Vezi despotismul lui Ceaușescu. Cât despre Revista As, dacă asta a ajuns punctul culminant al culturii românești, eu mă sperii.
Eugen: Ada face într-adevăr cât zece mii de Formula As. Dar ești nedrept față de țară și față de cei care au murit – degeaba, spui tu. Ar fi murit mult mai mulți, poate, dacă Antonescu nu s-ar fi aliat cu Hitler. În orice caz, deviem de la subiect. Urăști prea mult, Eugen, și ura te distruge din interior.

Intr-unul din ultimele interviuri (putine, de altfel) date de Fowles inainte sa moara recunostea ca e un feminist convins si ca barbatul trebuie educat. Nici pana acum nu mi-am dat seama daca Nicholas a decis sa nu foloseasca biciul pentru ca s-ar fi simtit el prost, retrospectiv, sau pentru ca a inteles ca jocul a avut scopul educarii lui si ca July nu a facut decat sa il ajute. Ideea posesiei partenerului e adanca inradacinata in ambele sexe. Printre altele, diferenta dintre dragoste si sex e una dintre cele mai importante lectii pentru Nicholas, dar el nu reuseste sa-si dea seama ca femeia de langa el nu ii APARTINE.

\"Sugestiile subterane și subînțelese ale textului alimentează și drenează totuși, ca un viguros sistem de vine, circulația umorilor trofice ale romanului, materia inertă este pusă în vibrație prin încordarea vînjoasă și abilă a unui ansamblu armonios articulat de fibre contractile și tendoane tăinuite vederii, aidoma puterii suverane – indiferentă și tandră – cu care destinul acționează din umbră asupra vieții pămîntenilor.\"
Cred ca ii acorzi prea mult credit lui Fowles :) Da, e un prozator bun, dar am simtit ca multe lucruri din carte nu sunt explicate destul de clar si nu chiar tot se leaga intr-un tot armonios.
Nu am inteles nici cum definesti tu destinul. Totul fiind un experiment, care a iesit diferit in cele 3 cazuri prezentate in roman (Nicholas si cei doi predecesori), nu stiu daca putem vorbi de destin, in sensul unui drum prestabilit care trebuie urmat pas cu pas. Mi se pare ca scopul educativ al experimentului a fost sa schimbe ceva, sa modeleze caracterul \'victimei\', o interventie in destin, cu alte cuvinte. Evident, depinde de cum definim destinul si daca daca alegem sa vedem in noul tip de teatru al lui Conchis un act de hubris sau nu.

E un exercitiu poetic, nu o poezie. Devine poezie doar atunci cand reuseste sa aduca ceva nou si sa trezeasca emotii puternice. Esti pe calea cea buna, cu timpul vei ajunge sa scrii mai bine, daca te tii de treaba.

Acum, la subiect: ultimul vers din strofa I nu se incadreaza in ritm si automat strica tot efortul poetic. Repetand \'mi-e dor\' nu ajungi foarte departe; repetitia isi are intr-adevar rolul ei, dar ori incerci sa pastrezi o structura (muzicala) a poeziei repetand anumite cuvinte cu efect, ori cauti sinonime. In poezie, trebuie intotdeauna sa mergi mai departe, sa depasesti cuvantul - totul e un exercitiu de coordonare a sentimentului cu ritmul, daca te-ai decis sa folosti rima. Nu ramane la rime facile - cauta tot timpul rime noi, chiar daca un anumit cuvant ti se pare nepotrivit in context. Scopul tau e sa il potrivesti.
In strofa a doua sunt sigur ca poti gasi un epitet mai bun decat \'moarte\'.
Strofa a treia e reusita.
Ultima strofa nu pastreaza ritmul. E ca si cum ai canta la un instrument, nu poti rupe ritmul si nu poti gresi notele.

Mie mi-a placut mult. Rima, aliteratia si motivul popular se imbina fericit in ceva profund, dupa a doua citire.
\'Roi de flori sa ma adoarma\' - superb.

E OK poezia. Atat doar ca forma nu e perfecta - sunt cuvinte in plus, care nu curg asa cum ar trebui. Cred ca ar trebui sa reformulezi fiecare vers, in asa fel incat sa nu para ca e o naratiune scrisa in versuri doar de dragul versificatiei (daca n-ar fi scrisa in versuri ar avea acelasi efect). Poezia cere, in afara de metafore, si intorsaturi neasteptate ale frazei.
2 pm e dupa-amiaza, btw :P
Mi se pare ca punctele de suspensie nu prea isi au rostul.
Strofa:
\"dar tu nu auzeai
și nu vedeai
era o singură ușă
și tu nu o vedeai nici pe-aia\"

ar putea fi modificata in urmatorul fel:

\"nu auzeai
si nu vedeai
mi-erai (singura) usa\"
(stiu ca nu e ceea ce ai vrut sa zici, dar suna mai interesant)

Ai dreptate, cred si eu ca e \'falusuri\'...incep sa uit limba romana, si e grav. In orice caz, las \'falusi\' pentru ca altfel imi strica ritmul, si oricum nu gasesc un cuvant mai bun in momentul de fata. Am dreptul la o licenta poetica.

Suna ca un joc de copii, dar trateaza lucruri mai serioase. Nu stiu daca mi-a iesit, dar am vrut ca joculetul asta sa sune tragic si ominous (scuze, nu gasesc cuvantul romanesc in secunda asta)
Mi-a placut mult formatul, de asta am jucat acelasi joc in doua poezii.

Cand am inceput sa scriu, planul initial era ca omul/oama din text sa reprezinte o metafora pentru agnosticism. De asta nu stie nimic si totul in jur este alb, pentru ca atunci cand adopti agonsticismul refuzi, intr-un fel, sa vrei sa mai stii. Sau cel putin incerci. Albul este frica de cunoastere care a ajuns sa reprezinte o lume in sine, fara inceput si, evident, fara istorie. Citez din Ada Milea: \"Vaca paste si nu stie ce paste/ Vaca naste si nu stie ce naste\".
Albul nu e savuros (sau cel putin nu asa am intentionat sa fie perceput), dimpotriva. Albul e lumea stagnarii. El exista fara sa fie perceput ca atare. Personajul s-a obisnuit de mult cu el si a uitat ca exista.
Cubul are atat rol de sarpe biblic (in cazul de fata misionar al crestinismului) cat si de Moby Dick, albul terifiant.
Ideea principala a textului e redescoperirea curiozitatii si implicit a cunoasterii ca filosofie de viata.
Evident, poate fi interpretat cu totul diferit. Fiecare dintre voi ati vazut altceva.

Superba ideea.
Coordonarea perfect-compus - imperfect din primele patru versuri nu mi se pare reusita insa...decat daca te referi la retrospectiva. Oricum, primele doua versuri nu au forta celorlalte versuri din poezie, iar \"Dumnezeului\" nu-mi suna bine, desi pricep foarte bine ideea.
Mi-a placut stop-cadrul/sculptura
\"combinatorica inclestata in
sani, utere si coitus interruptus\"

\"cu limbi de foc si cunnilingus\" suna insa redundant.
Ultimul vers iarasi nu mi se pare ca incheie mesajul in forta, desi ideea in sine e de invidiat.

Spre deosebire de Adriana, salut desacralizarea religiei si ma \"gadila\" placut stilul spindradian in care e scrisa poezia.

imho, se intampla deseori sa iubesti pe cineva pentru ca nu e perfect(a). cati ar putea iubi cu adevarat o fotomodea de 90-60-90? dragostea vine mai mult sau mai putin pe neasteptate, se instaleaza si transforma micile imperfectiuni in motivul principal pentru care iubesti personajul respectiv.
imi place modul detasat in care e scris textul si apreciez ironismele. astept textul consacrat religiei

Multumesc pentru comentarii. Am modificat sfarsitul, sper sa aiba alt inteles, mai aproape de cel pe care il vizualizasem initial.
Fapt divers: pliculetul de zahar exista in realitate.

WOW. Imi aduce aminte de o carte a lui Petru Popescu, \"In coasta lui Adam\". E interesant rau scenariul, prin ineditul atat de normal...in fond, da, asa ceva chiar se intampla.

Da, prima data l-am scris fara caractere romanesti, si pe urma am luat fiecare cuvant si i-am pus ă-uri si celelalte romanisme...corectez imediat