Vlad Gândilă

Prin prisma ta văd făptura mea-ntreagă În ochii-ți forez apele pentru-ai mei Surâsul jungheric, nespusă, -l reneagă Mi-l cos peste dinții În tine înfipți Eu mușcând, tu cedând –

În ritualuri îmi destăinui amorul nesăbuit și criminal care ne-a răsucit gâturile pe când eram mici și ne era sete de munte Nu eram murele anotimpului pădureț? Azi te preling în spasme, bucați de

Eu nu mă răspândesc matematic N-am luat nimic pe tihnă Vâscuiesc pe la colțuri, Neconfigurat M-au bălegaroslovit de mic Nu sunt retractil Nu supurez decât o dată pe zi Nu curg decât în

Piei Neasemuito Piei Oglindită-n ochii mei Piei din ochii mei De vrei sau nu, tot ai să vrei Piei, Mii de piei Lepezi acum Ochii-mi transformați în scrum Mii de piei Tot lepădat-ai și

Nu ești decât eu învățând să mor Mi te scurgi sinusoidal din tumoră Carne de tun jucându-se de-a epifania Letargie plenipotențiară închegată În maiestate cronică Mi te ghemuiești

În mine ridică vârtejuri de semne Stol harnic de vise visate o mie Coroana-i semeață zvârlită pe lemne – Focul în mine adie Ești ochi, păr și zâmbet – ești vreascuri uscate Ești glasul

În mine o caut și vântur stingher Cocoțat pe tuplina ispitei de ieri Tot viermui și viermui meschin, în zadar Ronțăind din catharsis călare pe zar Sedus șerpuiesc prin elipsele ei Preaplecată

Esența libertății Răsare sprintenă Prin bucle de sinteză Urmează traiectorii imprimate Pe retină E-o filosofie violentă a strămutării de sine A genocidului sinaptic Þâșnește prin betonul

Fie că suntem nurii vieții – Mingea mea de foc n-o vreau Fie că suntem rodul ceții – Ia-o cine-o vrea – o dau Embrionul dezbinării -nsuflețit de duh, desfac Crunta genă-a

O terasă. Se servește bere rece la halbă. E mai și e destul de cald afară, astfel că mușterii acestui orăsel prăpădit ies spre a lua o gură de aer, și nu numai. La o masă șade un june, relativ

Corp jilav și palid Mă strângi între coapse Ai coatele roase Nu am să îți fiu Cid Ci taină în cuget – Recită averse De lacrimi neșterse Aproape de muget Tresari, păpădie Unde ți-e

Senin piroteala lovește călcâiul Și germenii Sfântului Duh se-nspăimântă: \"Maimuță înfrântă, slăvește Întâiul!\" - Încet se depune, se-absoarbe, se-mplântă, Rubin cu rugină, piron năclăit -

Amor! Cotor! Sobor! Omor! Domnește trufia seducerii-n cor! Sodomă! Golgotă! Medină! Grădina Inciziei în adevăr, bat-o vina! Oierule pașnic! Berbecule strașnic! Carnea și lâna și laptele!

Sunt colbul separării De muza căutării Carnea risipită Cu sâni crescânzi Și faluși blânzi Redelegat cuantic Redereglat atavic Transformator estetic De erotism bezmetic În ge(a)nă de

Sunt gurul ponegririlor Și culmea izbăvirilor Sunt mantra renegărilor Și setea desfătărilor Meticulos mă desfășor În rotofeie mici de dor Pozând pe rând, în tripartit - Titan, agnostic și

Nu vom sângera Digital sau analog Nici perpetuu nici discontinuu Împreună cu fiecare Strângându-ne în cete De copii șturlubatici Precipitați în ființă. Nu știm nimic și nu iubim nimic Ochi

Ofer poezii cu aromă de carne, Le decupez în fâșii multicolore Și le lipesc pe frunți Să epilez speranța.

Tăcea. Nu știe de când. Poate că dintotdeauna. Nu știe să cunoască vreun sunet. Și nici nu e nevoie. Se întinde totul alb, înainte, înapoi, dimprejur, deasupra, plutește un alb luminos, în care te-ai

Compune-mi carne fumegândă Trecută cu migală-n ceară Mi-e că fugi corbul bezmetic Cu ochiu-mi gol în gheară! Privește-mi corbul ce se-ndoaie Răpus de părul din trahee Ce mă vomită, uns cu

Мă scurg Din pupilele deșirate, Cu ochii calmi și goi și copți Și cum se mai poartă, Aprins în rădăcini De deznădejde furibundă Și strigăt limpede în noapte seacă; Vând furtună. Am buzunarul

Sunt izvorul cântului sufletelor Eman neființă cu fiecare nerăsuflare Modelez monade Cu fiecare mână unsă cu grăsime panspermică. Unii mă mulg, alții îmi coc ochii în astre. Crăp ciclic în

Subscriu tăcerii cosmice. Va ceda axa De atâta furie comprimată. Subscriu ție Îți fac pereți din păsări sinucigașe, Și-ți pun dumnezei de strajă deasupra capului. Subscriu mie, Uit să-mi

Uitați-vă la mine cum alerg de colo colo Și împroșc Soarele cu pete polare Și mă rostogolesc pentru că numaiștiucine a zis că sunt rotundă - Un Hopa-Mitică căruia Lao Zi îi dă bobârnace Am uitat

A fost odată ca niciodată un moș batrân-bătrân cu barba albă și lungă, căruia îi plăcea mult de tot să modeleze. Nu știm cine e bătrânul, nu știm de unde vine și ce vrea de fapt. Tot ce știm e că