Uitați-vă la mine cum alerg de colo colo
Și împroșc Soarele cu pete polare
Și mă rostogolesc pentru că numaiștiucine a zis că sunt rotundă
- Un Hopa-Mitică căruia Lao Zi îi dă bobârnace
Am uitat
A fost odată ca niciodată un moș batrân-bătrân cu barba albă și lungă, căruia îi plăcea mult de tot să modeleze. Nu știm cine e bătrânul, nu știm de unde vine și ce vrea de fapt. Tot ce știm e că
Deoarece am gustat din fructe
Și le-am devenit viermele.
Deoarece am urlat din neființă
Și am crezut că am fost auzit.
Deoarece put a carne.
Deoarece m-am nascut odată cu mine.
Deoarece sunt
Sunt colbul separării
De muza căutării
Carnea risipită
Cu sâni crescânzi
Și faluși blânzi
Redelegat cuantic
Redereglat atavic
Transformator estetic
De erotism bezmetic
În ge(a)nă de
Piei
Neasemuito
Piei
Oglindită-n ochii mei
Piei din ochii mei
De vrei sau nu, tot ai să vrei
Piei,
Mii de piei
Lepezi acum
Ochii-mi transformați în scrum
Mii de piei
Tot lepădat-ai și
Vai tată! Vai tată!
Planeta e beată,
O văd din poiată:
E criță și cată
Să moară odată!
Vai tată! E mată,
Complet descărnată,
Încinsă în vatră,
Complet despuiată!
Vai mamă, vai
Nu ești decât eu învățând să mor
Mi te scurgi sinusoidal din tumoră
Carne de tun jucându-se de-a epifania
Letargie plenipotențiară închegată
În maiestate cronică
Mi te ghemuiești
Cultura de lumină
Lipici draconic de lumină moartă,
Giulgiul tău alb mă strivește!
Un clește! Un clește! Aduceți un clește,
Și extirpați-mi lumina prea coaptă!
Stindard veșted, ei te-au
Fie că suntem nurii vieții –
Mingea mea de foc n-o vreau
Fie că suntem rodul ceții –
Ia-o cine-o vrea – o dau
Embrionul dezbinării
-nsuflețit de duh, desfac
Crunta genă-a
Tăcea. Nu știe de când. Poate că dintotdeauna. Nu știe să cunoască vreun sunet. Și nici nu e nevoie. Se întinde totul alb, înainte, înapoi, dimprejur, deasupra, plutește un alb luminos, în care te-ai
Мă scurg
Din pupilele deșirate,
Cu ochii calmi și goi și copți
Și cum se mai poartă,
Aprins în rădăcini
De deznădejde furibundă
Și strigăt limpede în noapte seacă;
Vând furtună.
Am
Lasă-mă să-ți retez
Penele de cleștar
Și să-ți scot ochii de vată.
Privește-mă fără să vezi.
Sângerează
De extazul iraționalului
Și invață să nu te mai transpui
În carne ce cade
Și să nu mai
Eu nu mă răspândesc matematic
N-am luat nimic pe tihnă
Vâscuiesc pe la colțuri,
Neconfigurat
M-au bălegaroslovit de mic
Nu sunt retractil
Nu supurez decât o dată pe zi
Nu curg decât în
Subscriu tăcerii cosmice.
Va ceda axa
De atâta furie comprimată.
Subscriu ție
Îți fac pereți din păsări sinucigașe,
Și-ți pun dumnezei de strajă deasupra capului.
Subscriu mie,
Uit să-mi
Am lipit bob cu bob
Cu bob de bob
De foc.
Am înmuiat stihuri în noroc.
Am lipit mii de oglinzi
De grinzi
Cuminți,
De mii de ochi încinși.
Am mai tăiat o legătură,
Și mă îndrept spre mine
E vremea Fiarelor ce mor,
Mor printre voi, învie-n mine –
Au fost atât de sânge pline,
Și-azi se usucă-așa ușor.
În stern îmi coace un fior –
Venin născut de mii de-albine –
E vremea Fiarelor
În ritualuri îmi destăinui amorul nesăbuit și criminal care ne-a răsucit gâturile pe când eram mici și ne era sete de munte
Nu eram murele anotimpului pădureț?
Azi te preling în spasme, bucați de
Pastel fluid
Văd un câmp ud plin de lumina roză:
În salturi tainice se-neacă o fetiță.
Se spânzură râzând de-a ei cosiță
În timp ce-mpinge-n vene calm o altă doză.
Se prind de cerul
Nu vom sângera
Digital sau analog
Nici perpetuu nici discontinuu
Împreună cu fiecare
Strângându-ne în cete
De copii șturlubatici
Precipitați în ființă.
Nu știm nimic și nu iubim nimic
Ochi
Esența libertății
Răsare sprintenă
Prin bucle de sinteză
Urmează traiectorii imprimate
Pe retină
E-o filosofie violentă a strămutării de sine
A genocidului sinaptic
Þâșnește prin betonul
Compune-mi carne fumegândă
Trecută cu migală-n ceară
Mi-e că fugi corbul bezmetic
Cu ochiu-mi gol în gheară!
Privește-mi corbul ce se-ndoaie
Răpus de părul din trahee
Ce mă vomită, uns cu
VG