Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Esența libertății

1 min lectură·
Mediu
Esența libertății
Răsare sprintenă
Prin bucle de sinteză
Urmează traiectorii imprimate
Pe retină
E-o filosofie violentă a strămutării de sine
A genocidului sinaptic
Þâșnește prin betonul normei
Și înflorește în pești, în cuie, în satiri și nove
În violuri premeditate și în premii Nobel
În țări, orașe, ape, munți,
În jocuri de copii și epurări etnice
Grăuntele de aur
Explodează întotdeauna
În fiecare
La amiază, pe înserat, sub un nuc sau o umbrelă,
Schimbă destine și desface vise
Și-atunci cum să nu ieșim în cete
Și să cântăm ființa
Când fiecare fir de iarbă e viu și e acolo și îl putem rupe sau nu
Când fiecare îmbrățișare ascunde în sânu-i jungherul trădării
Și leșinăm de bucurie îmbrățișând trădarea
Pentru că e acolo, pentru noi
Noi care cădem de bunăvoie în vârtejul firii
Și dănțuim frenetic în orgia începuturilor
Liberi și goi și fragezi și moi
Dezlegați de nemurire
002.939
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
149
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Vlad Gândilă. “Esența libertății.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vlad-gandila/poezie/163833/esenta-libertatii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.