Noaptea iepurelui

La inceput (acu vreo doi ani adica) m-am prins si eu in jocul acesta patetic (de la pate, desigur vine) al versului silistean, dar mai nou am invatat sa ma feresc de mestesugul lui, nu de altceva, dar face rau la ficati.
Un poem care are o miscare asa, de du-te-vino ca un piston intr-un cilindru, cine-i pistonul stiu dar cine e cilindrul e schepsisul.
Bobadil.

Silistene, tu ma faci sa plang ma ...
am avut de curand ocazia sa descopar lumea asta, a ta, si am fost fericit plangand, nu stiu de ce.. am trecut prin sate cu paseri, l-am vazut pe Dumnezeu cum punea numar la casa, am murit in lacrimi, si am trecut prin multe stari, dar tu ma faci sa plang ma..

să nu căutați dimineață locul
nu-l veți găsi
singurătatea mea nu lasă loc nu lasă urme în desișul ierburilor

te salut.

In noaptea asta sint pasare, ascult eric clapton si ciugulesc din firmiturile singuratatii tale cu o foame mai flaminda decit a iepurelui noptii. M-ai facut sa tresar citind si asta mi se intimpla rar.

Florian, intind de multa vreme o mina catre tine sa te ating o clipa de malin.

\"Noaptea iepurelui\"
(Titlul unui poem de extrema vigilenta asa cum a fost patit el de Florian Silisteanu)

de cand un sot, se vorbeste,
blana i-a cam sifonat
Silisteanu-n strain pat
tot doarme, dar... iepureste!

de cand un sot, se vorbeste,
i-a schimbat placerea-n chin
Silisteanu-n pat strain
tot doarme dar... iepureste!

frate dumitru sigur că am fugărit cu plăcere încercarea ta...te simpatizez și tare aș vrea să ciocnim odat un pălincuț...Tema însă mie unul nu-mi sugerează nimic fiindcă nu știu de unde până unde cum zici tu că...SE VORBEȘTE....
Sunt bărbat frate și pe mine nu mă fugăre decât Domnul
În altă ordine cred că este cel mai frumos poem al meu poem scris cu lacrimă bătrâne și cu viețuitoare dragoste și cu teamă și cu inimă de siliștean și cu drag sfânt față de femeia pe care o iubesc da am scris primul meu Poem

M-a impresionat. Senzatia de pribegie, mancatul pe furis, animalicitatea, dar mai ales FOAMEA. Foamea e scheletul poeziei. E important sa mananci cat timp ai.

O foame de viata si de fiinta, o foame care sa alunge temerile, care sa risipeasca haurile, o foame de a iubi, de a fi fiind in timp.
Este printre poemele tale inedite, alaturi de \"Sa mori intr-o lacrima\" si inegalabilul - pina acum - \"Satul cu paseri\".

Deosebit scris finalul, intotdeauna reusesti sa lasi in final urma de spirit si, cumva, singuratatea ta, a fiecaruia dintre noi:

să nu căutați dimineață locul
nu-l veți găsi
singurătatea mea nu lasă loc nu lasă urme în desișul ierburilor
singurătatea mea gonește și acum cu urma ierburilor după urma alergătoare și ea după ea

Daniela

Am zis ca nu te mai las singur prin cârciumi, prea curge singură lacrima ta. Cu Noaptea iepurelui din tine îmi amintești de vremea când, în urma accidentului avut în Israel, pierzându-mi memoria, uitată de toți și toate, pribegeam, cerșetoare fiind. Ca și tine, azi, drămuiam firimiturile de gând, amintiri, bucata de pâine cerșită prin restaurante, ignorând rochia slinoasă, papucii de plastic, chipul neoglindit și nespălat cu lunile. Numără, nene, și matale firimiturile de timp. Privește-ți confrații, trecători, nepăsători ai tristeților tale. Cine să te înțeleagă mai bine ca mine? Ai dormit pe malul mării și pe băncile din parcuri, ca mine..rătăcită într-o lume, care mă aplauda și lăcrima în cântecele mele? Cei responsabili de nenorocirea mea dormeau binemersi...sperând să mor mai repede, să mi se șteargă urma, deh..evrei cumsecade, de ce să-mi întindă o mână de ajutor? Pe mine m-a lovit cu mașina un Neom. Nu-i știu chipul, nu m-a căutat niciodată pentru a-mi da o fărâmă de speranță la viată. M-a lăsat pe drumuri, fără sănătate, fără puterea de a mai fi pentru a-mi căștiga existența, în urma unei cariere artistice pentru care am trudit o viată. Și nefiind printre ai mei confrați români, am zăcut aproape 5 ani prin Israel, cerșetoarea - artist al Radio-Televiziunii Române. Dar tu...nene...ești acasă la tine, între noi, ești înalt și frumos ca bradul, cine te îngroapă cu bunăștiință? Și...de ce te lași îngropat? Ai condeiul în mână, EȘTI SÃNÃTOS...apără-te. Vin alături de tine, bat la porți iADULUI din sufletele celor care rămân nepăsători în față durerilor din Noaptea iepurelui din tine, frate!

ai noroc că doamna, ca în filmul și basmul Domnița șiom, nuse tranforma în șoim și tu în lup. că făceai ceva, noapte pe ale de firimituri, cînd ție îți trebuia carne. Este un poem. prost, bun, poem e. nici prea prea nici foarte foarte. snetimentul ajunge la receptor prin intermediul imaginilor, dar, parcă imaginația o ia razna. ca în teatru \"o piesă este proastă ori din lipsă de imaginație, ori din prea multă\"(Bogdan Ulmu, referindu-se la regizori). TU parcă ai prea multă imaginație. metamorfozarea asta contiună de-alatul și de-alungul poemului nu-i la locul ei. Un poem romanțios preluat parcă din Mistrețul cu colți de argint, a lui Doinaș, apoi o leitmotivizare tautologică parcă nu sună bine, o discontiunuitate în discursul redundant, o repetiție împinsă pînă aproape de refrenizare supără.
În schimb, partea bună, e că Sile ar putea să joace în doctor Dolittle (așa se scrie)că văd că mi se împacă bine cu vietățile de toate regnurile, glumesc, mai mult cu mamiferele. lasă-l Sile PE poemul ăsta să se odihnească ceva timp și după vezi ce iese.
Întotdeauna Cosmin DRagomir

angoasa brumata de simplitate(aparenta) fiorul, umbra iepurelui - poate pretext- cine stie la ce se gindeste poetul, un pic hitru, o foame mai ales metafizica(?), dar nu
strategie a misterului(in ce masura constienta?) simplitatea
ca permanenta vibranta, imagini care persista si dupa ce cortina cade - toate purtind marca(stilul) Silisteanu.

din cana cu pasari aterizasi in iarba si nu mai vrei sa le dai nici firimituri inaripatelor. cate sosele sa mai fie batute de roata autoturismului tau personal, care uneori functioneaza fara chei, sa scapi de singuratatea asta coplesitoare. iepurii nu mananca niciodata la prima ora! stiu eu dintr-o carte cu iepuri, binienteles... una peste alta nu-i text de lance, dar m-a incalzit putin.

ca într-o peșteră intru să găsesc loc singur Trece liliacul prin sunet și eu zic..mi se pare: al lui moldovean cu mașinărie umblu prin lume însă din cea până la care inginerul nu este descoperit nu este născut deci nu este schepsisul.Nu acela E mai departe tot mai sărac fără zgomote fără vino și te du e primitiv e limpede înfometat puternic robust barbar ...dar cu aerul prieten

Ionuț Laurențiu să știi că plânsul nu se învață ci se uită Abia când are cruce în lacrimă plânsul are stâpân...Și tu sosești și întrebi mai apoi...Mă plânsule unde este unde ți-e tatăl

Alina Tacu: nu este atingere nu este întintere ci numai închipuirea absenței și ea flămândă ca paserea pe care o îmbraci cu pene în dimineața unui poem

Mitre cu rima ta bătrâne a prinde pe caloianca în distanța unui bărbat poate mă recomandă străinului poate mă învață uitând

siliștene!: m-am săturat de tine stăpâne (și aceasta am rostit a doua oară)

Vlad cât ar mai fi din foamea aceasta de măsurat? Iată umbra scheletului merge la munca zorilor

Ela Victoria Luca Nu este un poem inedit ca și cel cu satul din paseri ori lacrima ci este un poem pe care ar fi vrut să-l scrie parte din lumea de aici și din neputință te-a scris prin tine

Elena Toma lasă tu soro să treacă ei pe lângă mine Eu mă pe mine opresc lasă pe ei înainte Ajung eu la răspântie crivățul ăsta de viață Am scris poem pentru oameni ei scriu pe unii din lipsă



Mă criticule mă turbatule mă cosminatule teamă ți-a fost să duci barda la locul de tăiere Apăi știi tu fără să știi că iepurele meu a sări odat în noaptea săbiei tale de sânge să nu te uiți A curge mai întâi prin cărțile școlii


Mihai domnule Robea eu știu ce fac eu știu ce scriu...eu nu știu însă cui trăiesc

George Franț : vezi tu cu cheia multă lume de pe aici deschide la ușă Dar ce minunat și ce uriaș se află în bucurie descântecul cântecul și pântecul prin care de primit te primește FÃRÃ CHEIE deschizătorul Vezi tu cu cheie multă lume....de ținut minte pe cel fără îl ții

Mulțumesc pentru faptul că poemul meu a fost pentru cîteva clipe musafirul dumneavoastă în casele dumneavoastră Eu și poemul meu mergem mai departe...cu prietenie cu bunătate cu dreptate cu bărbăție cu întristare cu nour și drum cu paseri și sori cu lumea noi mergem mai departe

Pe urmele preatalentatului am venit și eu. Dumnezeu mi-a spus că e acasă și ușa e deschisă. M-am grabit să ajung:

\"că vine noaptea cealaltă lungă și rece noaptea cealaltă în care femeile sunt păsări\"

Domnule Silișteanu, în noptea asta vă voi prezenta, cu respect, un numar de iluzionism: scoaterea iepurelui din joben. Nu se știe ce iepure nimerești până la urmă!

claudia exagerezi. sosește iarna vezi bine că în jobena rămas doar urma