Virgil Titarenco

pardon... am vrut să spun scrisă.

Dom\'le dar dumneata ai o lipsă fenomenală de respect față de limba română vorbită.

\"Si cum ziceam is numai controverse \"
\"O ultima solutie si anume moartea \"

Acuma pe bune, de ce n-a ajuns asta la atelier???

mmmm interesantă această nouă abordare subliminală. Eu însă, pentru că aici melodicitatea fonetică este mai \"vizibilă\" ca în alte moduri de a scrie poezie, eu, deci, aș folosi mai rar la începutul rîndurilor cuvinte care încep cu vocala \"î\". Și în orice caz nu în rînduri succesive. De asemeni aș scoate \"ce\" din rîndul doi.
Strofa:
\"umbre
de ambră
etern
pecetluite
în hyacint.\"
... mi se pare puțin confuză. Hyacintul din cîte știu este o floare. Nu înțeleg logica umbrelor gălbui (de ambră) pecetluite în... hyacint.
Melancolic însă.

George, cred că ești prima dată pe un text de-al meu. Mulțumesc. Uneori nici nu știi ce e mai trist, viața sau sfîrșitul ei.

Paul, tu gîndești prea deterministic. Prea vrei să îți poți explica totul. Uneori lucrurile nu există pentru a le putea explica. Cel puțin cu \"instrumentele\" noastre de acum. Viața pur și simplu uneori există. De aici poate și nota destul de existențialistă a textului. Un text care aduce mai degrabă a prozodie. Mulțumesc de corectură.

p.s.
tocmai ai postat cu cîteva secunde înaintea mea. Totuși pun ce am scris pînă înainte de ultimul tău comm. Mulțumesc încă odată de trecere.

E un text bunicel. În orice caz eu aș renunța la ultimul vers și l-aș înlocui pe penultimul cu ceva mai puțin prozaic.
Remarc:
\"ne-am căsătorit pe ascuns
și am mâncat porumbi fierți la tine acasă
în timp ce ne lipeam tălpile de pieptul celuilalt\"

De ce sînt pe „picior de război”?.... Nu știu, sau poate știu, sau poate eu îi spun altfel. Poate ține de multe lucruri, de unele pe care le știu și poate de unele pe care nu le știu. Cu siguranță ține de lucruri din trecut, de lucruri pe care nu le pot spune aici. Nu știu, dar nu cred că sînt ostil din fire, și nici violent. Dar tocmai ieri îmi spunea cineva că ma detestă aici pe site. Cu cîteva zile în urmă cineva îmi scria ceva vulgar aici pe site. Cu cîteva săptămîni în urmă cineva îmi pocea de trei ori la rînd în mod intenționat numele de familie pe site. Cu ceva vreme în urmă cineva mă acuza că îi fur titlul unui poem aici pe site. Vrei să mai înșir?... Că mai am... Și tu mă întrebi de ce sînt „pe picior de război”?! Nu sînt, Gabriela. Chiar nu sînt. Chiar sînt calm zilele acestea. Aproape bonom. Dar după cum spuneam în altă parte, scurta mea existență pe poezie dot ro m-a învățat că aproape singurul mod în care poți supraviețui în această „comunitate” este cu jungherul „la vedere”. Nu îl folosesc. Dar iartă-mă dacă sînt precaut. Cum zice blajinul român, „Cine s-a fript cu ciorbă, suflă și-n iaurt.”
Nu, nu sînt supărat pe tine și îmi pare rău dacă ai înțeles că eu mi-aș dori, sau că cea mai bună alegere este să nu mai critici sau nu mai comentezi textele mele. Dacă îți aduci aminte, în primul meu răspuns îți exprimam chiar invitația de a scrie și atunci cînd ceva nu îți place sau de deranjează în textele mele. Cînd am spus despre „descalificarea ca și comantator” nu m-am referit în raport cu mine ci, fie că crezi sau nu, m-am referit la reputația ta. Evident eu, în mod instinctiv mi-o voi proteja pe a mea și faptul că nu am nimic ce să îmi reproșez atunci cînd se folosește ideea de plagiat. Dar sincer, m-am gîndit la tine. E foarte ușor să arunci vorbe și să faci aluzii. Sînt unele persoane care procedează așa pe aici. Compromiterea lor este evidentă. Eu cred în religia lui „what goes around, comes around”. Sau, ce semeni, mai devreme sau mai tîrziu vei secera. Eu cred însă că tu ești un om cinstit și de aceea am îndrăznit să îți spun riscul la care, în umila mea părere, te expuneai. Mi-ar părea rău să mă fi înțeles greșit. Mă voi bucura de tine dacă îmi vei citi textele și vei comenta așa cum îți dictează conștiința și criteriile artistice personale. Perspectiva din care privești tu este unică și oricît de origolios aș alege să fiu, tot sînt nevoit să recunosc că fără perspectiva ta sînt cu ceva ma sărac în înțelegerea a ceea ce scriu. Și aceasta este valabil cu privire la oricine se oprește pe rîndurile mele. Iată că ți-am spus adevărul.

Dragul meu Eugen, îmi dau seama că vorbim limbi total diferite. Nu îmi imaginez de unde ai scos tu că eu nu aș mai ține minte că \"niște oameni au trăit, au muncit și uneori s-au simțit și bine\". Dimpotrivă, mie mi se pare această acuzație a fi \"șablonardă\" la adresa mea. În ce privește cine \"conducea România\" în acele vremuri, te asigur că am trăit \"suficientă\" Românie de la începutul anilor 60 și mult după 89, și am avut suficiente \"interviuri\" cu partidul și cu securitatea ca să știu cine ne conducea școlile, inteprinderile, spitalele, bisericile și așa mai departe. Și aș mai avea și alte lucruri de spus dar prefer să nu le spun vreodată aici. Și așa am spus probabil prea mult. Nu dragul meu, nu sînt nici idiot și nici cîrcotaș. Am văzut prea multe cu ochii mei. Și mai am și un \"defect\", nu uit istoria pe care am trăit-o. Tocmai asta mi se pare tragic la atitudinea ta. Nu contest că a existat cultură sau că oamenii nu cîntau sau nu scriau cărți, sau nu se iubeau sau nu mergeau la mare sub comunism. Se trăia sub comunism. Eu am trăit douăzeci și ceva de ani sub comunism. Am avut biblioteca mea, muzica mea, cărțile mele, prietenii mei, vacanțele mele. Dar era o societate bolnavă și anormală. Era un spațiu, așa cum se spune, \"concentraționar\". Și era prin excelență un imperiu demonic al minciunii. Al minciunii față de care nu puteai spune nimic dacă voiai să mai dormi acasă. De la început pînă la sfîrșit. Sînt un anticomunist convins și consider că cea mai mare tragedie a României a fost plaga roșie. Iar oamenii care uită mizeria, umilințele, botnița, apoteoza minciunii și domnia fricii acelor vremuri sînt, în accepțiunea mea, oamenii de care îmi este cel mai milă.
În rest, sincer cred că vorbim limbi diferite și n-are rost să ne certăm ca proștii. Ar fi un spectacol penibil.

Gabriela.
\"poetii care sunt adevarti poeti sunt poeti, au o lirica distincta.. o amprenta lirica... personalizata\"
Nu sînt neaparat de acord cu tine. Mie mi se pare că tu dai definiția poetului mai mult sau mai puțin clasic. O definiție care mi se pare totalmente anacronică astăzi. Dar, bineînțeles asta rămîne părerea mea. Nu e nevoie să mi-o împărtășească nimeni. Tu privești lucrurile static eu le privesc dinamic, în proces. În orice caz asta e o discuție mult prea amplă și nu încape aici.
Sînt însă puțin contrariat de următoarea frază: \"nu ti se pare ca uneori avem in poemele noastre noi - redescoperirea roatei, sau chiar citate din altii? Si facem uneori asta din cauza amneziei..uitand poate ca am citit undeva un poem, ca ne-a placut, ca l-am uitat dar ca apoi subconstientul nostru l-a scos la iveala ca pe o noutate? Hai sa fim sinceri... La sat m-am referit... \"
Serios, hai să fim sinceri, nu știu cum e în poemele tale, nu știu, nu te-am urmărit, tu te cunoști mai bine. În ce mă privește pe mine, încă n-am dat în amnezie. Ce-i drept mă ajută deocamdată și vîrsta. Iar în ce privește inventarea roții (că din cîte știu eu n-a descoperit-o nimeni la început într-o groapă, că la asta cred că făceai aluzie), deci, cum ziceam, despre re-inventarea roții, mă tem că sînt prea orgolios și prea inteligent (nu e nevoie să îmi amintști de modestie - îl imit și eu pe Păunescu acum, că tot vă e drag), deci prea orgolios și prea inteligent ca să fac așa o gogomănie. Dincolo de asta lucrurile despre care vorbești tu, în limba mea se numesc plagiat, care este, tot în accepțiune personală, o nemernicie dezgustătoare. Acuma, dacă tu insinuezi ceva de genul acesta în textele mele te provoc să spui clar și concret la ce anume te referi. Altfel, mă tem că riști să te descalifici ca și comentator. Sincer, nu vreau să te jignesc dar e riscant ce insinuezi. Cred că ești la fel de conștientă ca și mine că ceea ce scriem aici, fie poezie, proză sau comentariu, se poate citi în spațiu public de către 20 de milioane de români. Familiile noastre, profesorii, colegii noștri, oameni simpli, academicieni, redactori, scriitori, artiști, preoți, politicieni, sportivi, etc, etc, etc. Cînd insinuăm ceva sau afirmăm ceva ar trebui să fim gata să stăm lîngă acea afirmație și peste două zeci de ani de acum. Altfel, nu știu dacă ne-am mai putea privi în ochi, în oglindă, nu?

Camelia, da, este un joc, de lumini și umbre, și cine știe dacă e o ea, un el sau o nălucă... La urma urmei este o iluzie, nu?..

Azrail, da, tragică și riscantă... mulțumesc de trecere

eu sînt și frumos, deștept și bun/ și mă spăl și cu săpun

Gabriela, dacă mi se face cinstea să fiu, și măcar în glumă, așezat în aceeași discuție cu Păunescu, mă simt fundamental nevrednic. Fiindcă talentul lui nu-l am iar de defectele lui nu m-am \"învrednicit\", (zic eu).
Nu am înțeles ce ai vrut să spui cu \"Apropo, cum ramane cu luat idei, insusit si dat mai departe?\". Că eu nu îmi aduc aminte să fi \"luat\" ideile nimănui. Pe cravata mea de pionier.
Mă bucur că ți-a plăcut și că ai fost tu însăți, în ciuda probabil a vagii antipatii pe care o sugerează persoana mea. Hai să îți spun un secret: în ciuda aparențelor, ești binevenită și cu critici negative.

E ok. Uite că m-am bine dispus înainte de culcare. :)))
Trebuie să ai certe înclinații masochiste ca să citești ceva ce nu îți place, că eu (care sînt ceva mai greu de cap)din îmbîrligarea asta de cuvinte am înțeles că cineva mă detestă, nu-i plac poeziile mele și totuși mă citește. Mare e grădina Ta, Doamne!

Eugen, știi care e problema? Tu nu joci „fair”. Pe de o parte faci distincția între om și poet și ne „obligi” să spunem ce credem doar despre poet. Apoi ne tot doinești din cenaclul Flacăra care fie vorba între noi a fost una dintre cele mai dibace diversiuni ale aparatului politic comunist din România acelor ani. Normal că trebuia să apară și Pittiș și Vintilă. Că dacă refuzau probabil că știau ei ce pățesc. Avea nevoie mascarada aceea de “cultură liberă” și de jucători de valoare ca să fie credibilă nu doar de amatorisme penibile. Și te rog, nu mă acuza că aș avea obsesia conspirațiilor că nu ține. Ana Blandiana a scris numai puțin despre un popor vegetal și era să vorbim despre ea post mortem acum. Și mai sînt suficienți oameni de litere sau de cultură care n-au “lins” cu simțul de răspundere al bardului de la Bîrca și să nu îmi spui că dacă voiau mușchii lor puteau și ei să își tragă cenaclu pe stadion. Ești un naiv dacă crezi că Cenaclul Flacăra a fost opera lui Păunescu. Cel puțin în anii în care a fost el “la cîrmă”. La vremea aceea Securitatea și Partidul conduceau țara, dragul meu. Dacă ascultai și muzica puțin mai tare în apartament știa Securitatea a doua zi. Așa că să nu ne facem iluzii că ce se petrecea acolo pe stadion era artă. Era diversiune. De ochii occidentului. Iar Păunescu a fost parte esențială din acea diversiune. Și de bună voie. Și mai mult sau mai puțin beat.
În ce privește poetul, te asigur că am volume cumpărate de atunci din anii aceia. Volumele acelea mari cu coperți negre. Și apropo, nu știu cîtor poeți români li se publicau volume de poezii în volume așa de opulente și arătoase. Să nu-mi spui că nu era profitabilă “lucrătura la dosul lui ceaușescu”. Deci, trecînd peste toate astea (dacă se poate trece), mie Păunescu mi se pare un poet bun. Puțin cam prea proletcultist pentru gusturile mele. Prea sigur pe sine în scriitură. Un poet talentat, semnificativ, puternic chiar dar nu genial. Și sub nici o formă cel mai bun poet român contemporan. Dar, oricum, tu te-ai abținut să spui asta și am apreciat. Eu rămîn un admirator al lui Ioan Alexandru.

Nu Emilian. Mă tem că m-ai înțeles puțin greșit. Eu nu scriu pentru \"sine\". Cînd am scris că nu scriu pentru cititori poate m-am exprimat puțin incorect. Eu nu scriu în primul rînd pentru cititori. Dar nici pentru mine. Eu scriu pentru poezie în primul rînd. Oricît de ciudat ți s-ar părea. De fapt pentru mine poezia nu este în primul rînd creație ci descoperire. Eu nu fac poezie. Eu descopăr poezie. De fapt eu cred că poezia a existat și există întotdeauna acolo. Mie doar îmi face Dumnezeu hatîrul să o văd și apoi să v-o arăt și vouă. Uneori o fac mai bine, alteori mai prost. Limitele și slăbiciunile îmi aparțin. Poezia în ea însăși este însă perfectă și există independent de mine. Eu doar mă străduiesc să nu o caricaturizez. Cu modestele mele mijloace.

Dragul meu Zareh, acum sincer, eu cred că de cînd vorbesc mai pe jumătate românește am început să am probleme în a mă face clar. Mai ales atunci cînd vreau să sugerez lucruri. N-ai să mă crezi probabil dar eu nu m-am supărat că m-ai luat la per tu. Cînd am spus „Zareh, dacă ne tutuim hai să ne tutuim că probabil sînt și puțin mai netînăr decît tine”, am făcut-o în cel mai prietenos sens posibil. Tocmai de aceea am și folosit termenul inventat ad-hoc “netînăr” pentru a nu da impresia că mă prevalez în mod dur de vîrstă. A fost și o mică autoironie de vreme ce într-o anumită măsură vorbeam și cu mine însumi. Dacă m-ai cunoaște în mod personal probabil că te-ai convinge că sînt ultimul om care care își dorește să fie luat cu dvs. Eu te-am luat la început așa (recunosc) un pic sarcastic și acum îmi pare rău. Și să îți mai spun un lucru pe care probabil că n-ai de unde să-l știi. Va veni o vîrstă și pentru tine cînd vei da orice ca unul de 25 de ani să nu îți spună dvs. Atunci vei înțelege ce îți spun acum. Chiar dacă sînt, zic eu, departe de a fi bătrîn. Și apoi mai gîndește-te și la faptul că trăiesc și sînt relatv integrat într-o cultură în care modul acesta de apelare este practic inexistent. Deci, subliniez, nu ți-am arătat obrazul pentru nimic. mi-ar face plăcere dacă m-ai crede.
În ce privește nostalgia și toate fenomenele auxilare ei, dragul meu, ca principiu cred că este de preferat să nu lăsăm trecutul să ne amărască bucuria prezentului. Nu o lua ca un sfat de la mine. Ia-o ca o părere. Oricît de prozaic ar suna, totuși viața merge înainte. Copii de cinci ani, scumpi ca jucăriile, devin adolescenți de 15 ani, apoi bărbați și femei de 25, apoi fac ei copii și tot așa. Comunismul se ridică, entuziasmează, dezamăgește, cade. Rochia de mireasă devine capot. Și tot așa. Latinii spuneau “Carpe Diem!” și poate aveau într-o oarecare măsură dreptate. Dacă ești atît de nostalgic la douăzeci și cîți de ani ai, ce ai să faci la patruzeci și ceva?
Acum revenind la problema sitelului, privind obiectiv eu cred că e puțin cam naiv să îți imaginezi că poți avea cu (probabil) cîteva sute de membri activi aceeași dinamică socială sau literară ca atunci cînd aveai cîteva zeci de membri activi. Pur și simplu a spera asta mă lasă fără replică. Puteați să închideți înscrierile atunci după prima mie de membri și să vă jucați înauntru împreună doar voi. Alegerea de a avea un sistem deschis presupune implicațiile ei. Pur obiective. Și eu sînt convins că tu îți dai seama de asta. Un sistem deschis, pe de altă parte, are și el avantajele lui. Dar, ca de obicei în viață, you can not have it both ways.
Vreu să îți mai spun ceva. Dacă vei citi cu atenție ce am scris eu în primul răspuns adresat ție, m-am referit nu la oameni ci la o anumită atitudine a unor oameni. Măcar și din bun simț dacă nu din inteligență și mă feresc să incriminez grupe de oameni la general.
Tu însă arăți cu degetul spre oameni. “Mai bine privește în jur la noii intrați sau chiar la tine.” Ai putea să îmi spui mai exact ce anume nu îți place la mine?
Vreau să închei vis a vis de dilema ta “Una dintre ele este... mai e locul meu pe aici?” Nu știu dacă pui vreun preț pe părerea asta dar eu cred că mai ai ce căuta aici. Simplul fapt că îți pui problema mă face pe mine să cred că ești în căutarea semnificativului și nu a superficialității. Și aceasta este o atitudine care folosește dinamicii pozitive a oricărui context. Chiar dacă uneori ești nevoit să înoți împotriva curentului pentru o vreme.

Lui Claudiu Tosa nu îi răspund. Cred că este într-o perioadă de pojar mimetic. Acum îl imită pe DoDu. Cine știe pe cine va mai imita mîine. Poate pe mine. :)) Cred că este într-o criză de personalitate și de cuvinte frumoase fiindcă îl văd murdar la gură cu vulgarități. Unele sînt aberații grosolane de-a dreptul. În ce privește fixația care văd că a făcut-o pe pozele din pagina mea cred că există niște medicamente pentru asta. În rest, sper să îi treacă. Altfel aș fi cumplit de dezamăgit.

Thais, Alina... cred totuși că o voi lăsa așa cum este. Nu voi renunța la ultimul vers chiar dacă poate sună mai \"liric\" fără el. În aceste \"iubiri imposibile\" nefericirea trebuie să doară mai tare puțin decît lirismul. Cel puțin așa simt eu.
Mulțumesc de trecere și aprecieri.

da frate Ioane, dacă am ști cît de mult sîntem și cît de puțin sîntem, cît de mult existăm și cît de puțin trăim, dacă am ști al Cui Chip purtăm și cine sîntem de fapt, probabil că ar fi semnificativ pînă și cotidianul.

Zareh, dacă ne tutuim hai să ne tutuim că probabil sînt și puțin mai netînăr decît tine. Uite care e chestia, eu intenționat am scris așa ca să văd dacă mă muști. Putea evident să fie și un typos, nu? Dar dacă vrei să atingi pe cineva e suficient ca să îți pună mingea la fileu... și apoi totul vine de la sine, nu? Dragul meu, dacă ai chef să mă tragi azi de urechi cu siguranță că papura nu are nevoie de noduri.
În ce privește \"complexul\" pe care zici că \"îl afișez eu\", mă faci să zîmbesc. Măcar din eleganță și puteai să te faci că te gîndești la atitudinea la care m-am referit. Și să nu crezi că întorcînd invers masa de joc demonstrezi ca n-am dreptate. Tu-mi vorbești despre complexe imaginare. Eu îți vorbeam despre atitudini reale.

Domnu\' Zareh, lăsați limbajul acesta de caporal bătrîn că am citit și eu despre Hera și copii și nunțile de pe poezie dot ro. Dar Pan (și aici îmi permit curajul de a o face pe deșteptu\') nu cred că s-a referit la asta cînd a scris \"„Pe site-ul ăsta sau născut și murit oameni, cine-și mai aduce aminte de ei? Cine mai scrie despre ei?” Acum, bineînțeles că Paul Bogdan probabil că mă va contrazice, dar eu, cu modestele mele resurse, m-am gîndit că a vorbit metaforic despre intrările și ieșirile de pe poezie dot ro. Dacă am greșit,...mea culpa.
Vreau însă, dacă tot ați intervenit în felul acesta, să spun ceva. Vedeți, tocmai atitudini din acestea, ca ale dumneavostră, de genul \"măi voi aștia noii și necopții care n-ați fost pe aici și nuștiți cînd noi puneam temeliile lumii\" sau altele de felul acesta sînt unele dintre lucrurile care te fac să nu te simți niciodată acasă aici în \"club\". Nu există în general o atmosferă primitoare. Îmi pare rău să o spun. Și vă rog să nu mă înțelegeți greșit, eu sînt convins că sînt adevăruri faptul că unii sînt mai vechi și alții mai noi, dar e vorba de atitudinea cu care se spune... și ți se repetă. Dar probabil că asta nu are prea mare impotanță, nu-i așa?

Rîd cu lacrimi Lore, dar nu aștepta de la mine un sfat. Vezi că ai vreo două typos. Cred că mai ai de lucrat puțin la dialoguri și poate unele pot fi omise sau înlocuite cu comentariu. O lectură savuroasă chiar dacă ar mai merita șlefuită.