Si copiii se îndrăgostesc, nu-i asa?

- Bună, mami! Cum a fost azi la școală? Așteptam și eu s-aud ceva de note, de învățături noi, de scorpia aia de doamna... - Of, mami, astăzi săgeata lui Cupidon a durut mai tare ca oricând. Who is speaking? Că doar nu-s beată! Copilul meu e cel care-a vorbit? Păi el, că-n afară de noi doi, nu mai e nimeni în mașină. Cine i-o fi spus de săgeată? Și de unde știe că doare? O fi vreo replică din desene animate? Te-ai tâmpit, madamme! Sau poate doar ai îmbătrânit. Ai uitat? N-aveai decât cinci ani când te-ai îndrăgostit de Vasile, profesorul de matematică, coleg cu mătușa ta. Cum te scăpa cinci minute din ochi în cancelarie, cum dispăreai cu Vasile la ore. Dacă te-ndrăgosteai de toți profii de mate așa, te pomenești c-ajungeai vreo eminență-n materie. Și totuși... Fir-ar ea de săgeată! Smulgea-o-aș din suflețelul ăla de doar nouă ani! Da\' de ce s-o smulgi? Chiar c-ai îmbătrânit! Ai uitat ce dulce-i otrava? Ia, revizuiește-ți urgent atitudinea și vezi ce-i spui copilului, că are nevoie de tine. Uf, era mai simplu dacă-mi cerea să-l ajut la lecții. Chit că m-am săturat de factori de mediu și de influența pozitivă și negativă a omului asupra mediului înconjurător. De metoda segmentelor și de drepturile copilului. Hm, vezi, asta le-a scăpat - dreptul copilului de a se îndrăgosti. Zi ceva, băbătie, că săgetatu-ăsta așteaptă un cuvânt de la tine! - Povestește-mi! (Să mai amânăm un pic). - Ce să-ți povestesc? Þi-am mai zis de Laura. E nașpa că ne place la toți trei - și mie și lui Sebi C. și lui Sebi B. Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o! - Aha! zic. (Aha si mai ce?) Treci odată, nemernicule, nu mai sta pe trecere ca cioara pe cracă! Þi s-a urât cu binele? Vezi că eu am o problemă și s-ar putea să ai ghinionul să ratez frâna. Doamne ferește! - Cum e Laura? Ce-ați găsit toți trei la ea? - Nu știu să-ți spun, e...e beton, mă, ce mai! Aha! (vezi c-ai să capeți un tic verbal!) Uitasem că azi fetele nu mai sunt frumoase, gingase, drăgălase. Sunt “beton“. - Pui drag, ești sigur că nu v-ați îndrăgostit de statuia din curtea școlii? Da\' parcă aia nu-i din beton. - Bine, mami, eu sufăr si ție-ți arde de glume! Nu-ți mai spun nimic. Are dreptate, bietul copil. - Lasă, uită asta! Zi mai departe! - Mai departe...nu prea știm cum să facem. - Ceee ??? - Nu știm care să fie prieten cu ea. Huh! Mă speriasem - Păi, prieteni puteți fi toți trei. - Lasă, știi tu... Știu pe naiba! Da\' măcar tre\' să mă fac. - Nu se pot hotărî doi să renunțe în favoarea unuia? - Nu, nici unul din noi nu vrea să renunțe. Asta chiar că-i nașpa! - Bun. Atunci dați cu banul. - Nu ține. N-are decât două fețe. Așa vă-nvață la scoală, să vă contraziceți părinții? Totuși, trebuie să recunosc - am și eu un merit în asta. - Și-atunci, ce-i de făcut? S-a-ntors lumea pe dos, dac-au ajuns ăi bătrâni să-i întrebe pe ăi tineri. - Noi ne-am gândit s-o punem pe ea s-aleagă, joia viitoare. - Înțeleaptă decizie. De ce joi? - Păi, fiindcă atunci ne întâlnim cu ea la repetiție. Þi-am spus că nu-i din clasa noastră. - Da, mi-ai spus. Chiar asa, n-ați mai găsit și alte fete în clasă, în toată școala? - Sunt destule, dar dacă nouă asta ne place! Mai zi ceva dacă poți! - Nu prea știu ce să-i iau. - Să-i iei? - Da, adică să-i dau. Trebuie să cumpăr un cadou. - Cu ce ocazie? - Cu nicio ocazie. Fiindcă-mi place de ea. - Du-i niște flori! - Bineînțeles că-i duc flori. Dar mai trebuie ceva. Uite, vezi, așa se-nvață fetele materialiste! - I-aș lua un inel de aur. - De ce nu un Ferrari? - Că nu poate să-l conducă, n-are vârsta. A! În rest, treaba-i aranjată. Ce dacă noi mergem cu Oltcitul? - Bine, pui, ne mai gândim până joi, da? - Da. Bun. Am scăpat de una, până săptămâna viitoare. - Vezi că eu plec. Să fii cuminte, să-ți faci temele... - Bine, pa! * Fac ochii roată prin sală și-mi studiez cursanții. Toți bărbați, între 36 și 58 de ani. Cum să-i întreb? Și-or mai aduce aminte? Până la urmă îmi iau inima-n dinți, doar ne cunoaștem de atâta vreme. Holbează ochii la mine și ridică din umeri. Frumos vă stă, oameni maturi, cu școala vieții, să nu-mi puteți lămuri o problemă. Știu și eu cum e să fii îndrăgostit, dar nu știu cum se simte asta când ești băiat. Și ce te faci cu concurența? - Trece, doamnă, toate trec... îmi zice unul cu chelie. Merci! Asta știam și eu. Cel cu părul alb, din spatele lui, pare să nu fie de aceeasi părere: - Trece, mă Ioane, nimic de zis, da\' știi și tu... nu scapi de una, că vine alta. Când te-ai născut îndrăgostit de iubire, așa mori. Zăăău? Mi se păruse mie că-n ochii ăstuia văd o lumină aparte. M-ați lămurit buștean. Așa vă fac eu vouă? * Ajung acasă, tot frământată. - Unde-i copilul, doamna Doina? A mâncat? Și-a făcut lecțiile? - A mâncat, lecțiile zice că și le-a făcut. Acum a ieșit cu bicicleta, de vreo oră. - Bine. Mulțumesc! Peste altă oră vine si drăgălașul, mai transpirat și mai pleoștit ca de obicei. - Unde te-ai plimbat? - Am fost la Sebi B. și l-am luat s-o căutăm pe Laura. - Da\' deștept te-am mai făcut, mamă! Tu de regula celui mai iute n-ai auzit? Asta trebuia s-o știi de la scrimă. - Ce vrei, mami? Eu și Sebi suntem prieteni. Am fost și la C. să-l luăm cu noi, dar nu l-a lăsat maică-sa. Și ce te legi de scrimă? Acolo am învățat să ne respectăm adversarul. Și să-l învingem cu mijloace cinstite. Ups! Să-i zic? Să nu-i zic? Ce să fac, Doamne? Să-i spun că de cinstită am pierdut atâtea în viață? Că din prietenie... Lasă! Mai bine să creadă în ce-i frumos. Când o fi să afle... Dar poate-l ajuți Tu să nu afle. - Și? - Și am fost prin tot orasul, am ajuns până la pod, dar n-am dat de ea. Ne-am dus și la Luca, sunt colegi de clasă și ne-am gândit că poate știe unde stă. - Voi nu știați? - Nu, de unde să știm? Am luat toate blocurile la rând și ne-am uitat pe-afară. Nu era nicăieri. Și nici pe Luca nu l-am găsit. Mare ți-e puterea, Doamne! Mi-a mai zis mie unul c-a dormit o săptămână pe plajă, direct pe nisip și și-a spălat hainele-n mare, timp în care s-a hrănit doar cu iluzii, fiindcă plecase după iubirea vieții lui, fără un ban în buzunar. Doar că a avut ghinion, săracul. Când marea iubire a apărut, precum sirena din valuri, avea și-o anexă. Ãsta-i ăla cu părul alb. Și cu scânteile din ochii, ale celor îndrăgostiți de iubire. Toată viața. Încerc să mi-l imaginez tânăr, bătând litoralul în lung și-n lat...Și-n ochii-i verzi parcă zăresc o sirenă. Nu trece, domnu\' Ion, nu trece, are dreptate, ăsta n-a albit degeaba! - Temele? - Le-am făcut. - Să văd. Bun. Acum fă-ți ghiozdanul! - Lasă-mă că am treabă! - Ce treabă? - Să fac o sută de flotări. - O sută? Ce-ai? La antrenamente scâncești când te pune să faci treizeci. - Fetelor nu le plac slăbănogii. Trebuie să fac mușchi. Dă-te! M-am dat. P-asta de unde-o mai fi știind-o? Tot de la desene animate? - Vezi, ai grijă! Fă cinci serii de câte douăzeci. Cu pauze de cinci minute. - Două serii a câte cincizeci ce-are? - Fie! Da\' să nu mi te vaiți. Mâine ce-o mai urma? Să-mi fac o listă. Deci - flori, cadou, flotări...nu, alea nu le fac eu, asta ar mai lipsi. Altceva? M-am frământat jumătate de zi și n-am fost în stare să-i dau copilului un sfat. Luminează-mă, Doamne, că doar la Tine mi-a mai rămas nădejdea!