Virgil Titarenco

ah, știuca și cochiliile... vin și ei... mai încolo

Kerry, 4th of July și toate cele mi-au adus aminte de Vietnam și \"beretele verzi\"

Simplu. Eram copil.

Mă bucur să te găsesc aici Mihaela.

Maria, e deosebit gestul tău de a te apleca atît de mult peste acest text.

Mihaela, scriu și eu cum pot.

Mae, e doar un text. Modestie? Dar oare nu e adevărat?

George, mulțumesc de trecere.

Vasile, interesantă viziunea ta. \"mărul\"? Sper să nu faci aici o confuzie cu \"pomul cunoștinței binelui și răului\". Iubirea însă este în mod suprem cunosștere.

Frumos.

Sandra, să știi că mi-a plăcut. Ludic dar merge.

Sandra, să știi că mi-a plăcut. Ludic dar merge.

Florina, să știi că și eu, dacă am avut rețineri de vocabular, a fost acolo, la cuvîntul redundanță. In același timp însă acest text este puțin altfel. Nu îmi comentez sau explic textele dar aici voi face o excepție. Îmi este foarte greu să spun în ce moment al scrierii am decis să îl numesc Psalm, dar mi-am dat seama că fac ceva oarecum neobișnuit. Cînd spunem psalm ne gîndim oarecum la limbaj mai arhaic, quasi-religios, relativ liric, cu margini rotunjite și poate ornamente. Dar oare cum ar fi scris un psalm David sau fii lui Core dacă ar fi trăit astăzi în mijlocul generației noastre? Asta mi-a fost întrebarea. Și rezultatul este un fel de a încerca să răspund acestei întrebări. De aceea întregul text este oarecum abrupt, puțin paradoxal, lipsit de prea multă psalmodiere. De aceea, dacă tot am acceptat acest gen de exprimare totuși mă simt înclinat să continui să păstrez și termenul redundanță. Mulțumesc de trecere, citire și observație. Te mai aștept.

Elena, ca întotdeauna, mulțumim.

Ioana, \"cea mai bună\"... acestea sînt cuvinte frumoase dar de obicei cînd le aud mă gîndesc la două lucruri. Că trebuie să treacă ani buni ca să capete ecou și apoi că \"cea mai bună\" este cea care încă așteaptă să fie scrisă.

Da, Cornel, nu le completez. La final este cititorul cel căruia i se oferă continuarea efortului contemplativ.

Mihaela, punct, recepționat, stop.

Vladimire, sincer mă bucur că i-ai simțit simplitatea. Poate era și vremea pentru mine.

Alexandra, :)

- mulțumesc -

Inițial am vrut să îi dau și lui Claudiu și lui Valeriu un răspuns mai amplu dar un anumit incident m-a întrerupt din scrierea răspunsului și apoi răgazul acela m-a făcut să îmi dau seama că de fapt greșeam. Dragii mei, nu pot, sincer, nu pot întreține un dialog cu cineva care s-a închistat în propriul său univers și crede că numai acel univers există. Imposibilitatea nu rezidă în incapaciatea mea de a intra în universul lui ci din imposibilitatea mea de a fi eu însumi doar în universul lui. Este evident, cînd scriu ceva ca mai sus, acel ceva îi place lui Claudiu Tosa și este o gogomănie pentru Valeriu Perianu. De fapt pentru cel din urmă sînt \"gogomănii\" toate textele pe care le-am pus aici pe acest site. După cum multe din ele, dacă nu majoritatea sînt maculatură plictisitoare pentru Claudiu Tosa. Pentru unul sînt așa pentru că nu vor avea niciodată (în accepțiunea lui) girul unei gazete sau edituri serioase, pentru celălalt pentru că nu întîmpină așteptările spiritului rebel și antiestetic al unei generații frustrate. Iată-mă deci în \"no man\'s\" land. Dragii mei, vreau să vă spun că de fapt aceasta este o veste foarte bună pentru mine. Pentru că înseamnă în primul rînd că nu vă semăn. În al doilea rînd atitudinile furibunde sau răutăcioase pot fi lesne suspectate de invidie. Dacă acest lucru ar fi adevărat și aceasta este o veste bună. Pentru că nimeni nu este gelos la întîmplare. Este posibil de asemeni să fie răutate pură, pentru că, asemeni lui Claudiu altădată, și Valeriu lovește fără nici un argument estetic sau măcar logic. Dar absolut nici unul. Știu doar că e profet. Adică știe el bine ce o să îmi facă gazetele sau editurile \"serioase\". Are însă o mică greșeală. Spune \"Daca nu esti lamurit de \"valoarea\" ta\". Habar n-am de unde a scos-o pe asta. Pentru că eu sînt lămurit. La locul și la timpul potrivit va fi și gazetă și editură dacă este cazul, Valeriu. Toate la timpul lor. Eu însă sînt \"lămurit\" în ce privește valoarea, dragul meu. Te asigur. Și te asigur că asta nu e orgoliu ieftin sau inconștient. Faptul că ție nu îți place ce scriu eu sau că te deranjează că scriu, asta e din nefericire un lucru inevitabil oricui care scrie sau creează ceva. Și mi-am asumat acest risc atunci cînd am început să postez aici.
Îmi pare însă rău că nu pot dialoga cu oameni care nu cunosc decît limba monologului. Nădăjduiesc că mă veți înțelege. Poate.

Cu respect pentru amîndoi,

Merci shamane; și uite cum ludicul devine limfatic

Subscriu și eu oarecum la comentariul precedent. Personal înclin să cred că la prima întrebare răspunsul este mai degrabă cel că aparținem unui melanj foarte interesant. Anecdotic vorbind e suficient să mă uit la originea mea și a foarte multor oameni pe care îi cunosc. Și spun \"foarte interesant\" pentru că există totuși un filon comun în structura sufletească a țăranului român oriunde l-ai întîlni și ai sta de vorbă cu el atent. Fie că e Bucovina, Banat, Dobrogea sau Ardeal. În același timp \"amestecătură antropologică\" este și țesătura națională a insulelor britanice și Germania și chiar peninsula iberică. Citeam zilele astea un text legionar contemporan despre problematica țigănească și am observat această permanentă frustrare a autorului că românii sînt împiedicați să fie ceea ce \"ar putea să fie\", veche amărăciune legionară. Și tot timpul această privire quasi-jinduitoare la occident. De undeva ni se trage asta. Nu-i așa, pînă și în folclorul nostru, feciorul moșului și al babei și-a găsit norocul dar numai \"peste șapte mări și șapte țări\". \"Acolo\" departe se află sistemul de referință al fericirii. Dar dragii mei, tînjirile astea le au și irlandezii și grecii.
Deci, în concluzie, diversitate antropologică - mai peste tot în Europa. Tînjiri mioritice -au și alții. Nimic nou sub soare. Și mai e ceva, de la Guttemberg încoace, și chair mai dinainte, trăim sub mirajul scrisului. Și nu e lucru rău. \"Popoarele cărții\" au generat cultul și cultura majorității lumii de azi. Daco-romanii, vlahii, rumânii, românii nu au fost un popor înclinat spre cărturărie. Dar au fost un popor extrem de comunicativ oral. Poate nu este mijlocul cel mai ușor de păstrat dar asta a fost se pare \"alegerea populară\". Românii și în general popoarele de sorginte latină \"vorbesc\" mai mult și mai tare. Întotdeauna am fost fascinat să merg la țară în România, în Bucovina, în Ardeal sau în Banat și să vorbesc cu țăranii. Am observat un lucru, le place să vorbească. Mă uitam la ei și uneori vorbeau nu pentru a comunica ceva (pragmatism anglo-germanic) ci pentru că jocul de cuvinte pe care îl făceau suna fain, suna poetic. Uneori mergeam la țară cu prieteni de ai mei americani și trebuia să le traduc conversații. Era de-a dreptul o incursiune în antropologic, etimologic și etnografic. În clipele acelea îmi dădeam seama că filosofic și metafizic mulți țărani români sînt superiori unui absolvent de colegiu din America. Și asta fără stupidă mîdrie patriotardă. Probabil că încă mai este ceva vreme pe care n-ar trebui să se piardă pentru a descoperi aceste lucruri. Dar românul nu este numai țăran. Românul, oricît de trist ar trăi acum și oricît ar fi frămîntat după postcomunism și în plină ivazie globalistă cred că evoluează. Adică are o identitate care se dezvoltă. Nu va fi rumânul secolului XVI dar va fi românul secolului XXI. Un mic \"token\" al spiritului său este indubitatbil și acest site. Fie că vrem sau nu internetul va deveni tot mai mult un \"alter ego\" al planetei. Nu ascund faptul că sînt uimit de aplombul cu care se dezvoltă această dimensiune în limba română. Mie îmi spune că românii încă nu și-au spus ultimul cuvînt în istorie și în spiritualitatea universală. Poate sună un pic naivă observația mea dar așa probabil că sună multe obsevații la vremea nașterii lor.
Uite că am pronunțat demult cuvîntul concluzie și m-am lungit nepermis de mult. Îmi cer scuze. Apreciez însă foarte mult calitatea literară a eseului precum și pertinența analizei. Mai puțin \"vre-o\" din a doua frază. Textul însă merită citit. Îmi reproșez că nu l-am observat mai devreme și îi mulțumesc Elenei că l-a evidențiat prin comentariu.

Genunene, nici măcar nu e meritul meu. Și eu o știu, sub formă generică, de la bunica, de pe vremea cînd bătrînii la trei vorbe spuneau o snoavă sau una de duh.

Lui Mitică Genuneanu, \"eternul ludic\"

genu, genu faci ce faci
scrie omul de rățușcă
dar tu tot acolo tragi
unde pofte rele mușcă

Paul, evident că textele pe care le public aici sînt de calități diferite și poate pe gusturi diferite. Tu nu te saturi chiar să mănînci în fiecare zi pepene sau pizza...?
Chiar mă uitam pe site-ul acesta azi și mă fascina cît de diferit recepționează oamenii diferite stiluri. Uneori chiar aceeiași oameni în zile diferite. O fi de la vreme sau de la hormoni...? Ciudată ființă și omul ăsta. Merci de trecere, Paul

și uite cum ajung eu la gara mică dintre ludic și lucid. și mai era o gară, aia pesimistă, cum îi zice... aaa yerba.. sau și aia era lucidă.. nu știu

Elena, și chiar crezi că e așa de greu de dezlegat...? mai ales dacă știi unde sînt nodurile...

Mihaela, măcar a zîmbit cineva, tandru...

nu mai scrie poezie noaptea că le vezi pe toate albe și nu e bine. lumina crepusculară strică la ochi. \"însă ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă\" asta e, am ghicit, te crezi eminescu. da corect, corect. ai grijă la curbe numai cu zborul ăsta \"curbat\" de Szburător. I like it.