Virgil Titarenco

textul este plăcut deși prin unele locuri ar mai putea fi lucrat. uneori devine confuz, mai ales în partea a doua. de exemplu am oarecum rezerve cînd o reprezentare omirică devine ideatică precum în \"ciozvârte de iluzii\", \"petalele amăgirii\" sau în \"somnul uitării\". sper să mă înțelegi la ce mă refer. dacă nu, sînt dispus să îți explic, sper că nu mi-o iei în nume de rău.
\"îngenunchez a rugăciune\" îmi pare nițeluș pleonastic.
remarc tonusul primei strofe:
\"cuvintele se izbesc
iuți amare săgeți
de tâmple
în timp ce îmi cresc gheare și colți și aripi împlătoșate
cuvintele alunecă acum
iuți amare săgeți
cu amândouă mâinile înalț sabia deasupra umărului stâng
trei lovituri
trei bucați de carne\"

\"Dar sigur
de azi dimineață încoace
a început să-mi înfrunzească
și mie
verdele din vise.\"

frumos...

eu scriu întotdeauna din interior, Daniel

Tego, crede-mă că de mult nu mai analizez nimic. Merci de trecere.

Mihai,...

Alina, oftez, luna mai?, nu e asta care urmează? cred că lunile astea sînt ca o turmă pe care am scăpat-o de sub control

Adina, Adina,... e ok, numai să nu mă întrebi dacă aș fi vrut să fiu samurai că nu îți spun....:)

Marius, mulțumesc...

Andrei, eul poetic e un fel de dispariție întotdeauna. Numai noi mai credem uneori că știm despre ce este vorba...

Iuliana, mulțumesc de trecere...

Nicole, mulțumesc pentru traducere, da și este un omagiu acestui om care parcă a încheiat o epocă

Liviu, cu același respect...

nu îmi place \"clips\" și nici \"galaxiilor de vata\" iar \"astazi vreau sa ne iubim ca niciodata\", iartă-mă, dar aduce a manea.
De fapt sînt înclinat să cred că în cazul acestui text renunțarea la rimă ar fi foarte benefică. Textul nu e rău dar poate că ideile ar mai putea fi dezvoltate.

Costin, mă faci să zîmbesc.

Elena, da, poate fi și Brăila, și Galați și Timișoara...

Oana, exagerează, exagerează te rog... riscul e singura șansă de fi

Thais, mulțumesc de atenționare. Da, Timișoara a însemnat și înseamnă mult pentru mine... și pentru inima mea... și da, e ok Art Club... într-o zi am să trec și eu pe acolo

Nouraș, da măi, nici eu nu sînt poet... pe bune

Ce are capra de la primărie cu iapa de la prefectură? Ce are titlul ales de tine cu ce ai scris tu aici? Doamne, cît mai poate îndura hîrtia asta digitală...

Aceasta e poezie? Atunci cum arată textele de atelier?

Paul,
sincer mai aștept să citesc proză de la tine. E pe gustul meu. Și foarte rar mi se întîmplă să mi se facă dor de proza unui autor.

Da, un text reușit. Și fotografiile. La început am strîmbat din nas și mi-am zis că ar fi trebuit editate și decupate să nu se vadă marginile în acel zig-zag tipic al fotografiilor alb-negru. Dar apoi mi-am dat seama că tocmai acesta e tot farmecul lor. Nu știu cine o fi inventat ghilotina aia care tăia fotografiile dantelat pe margine. Dar a rămas un simbol clasic. Textul are un tandru iz nostalgic. Poate că n-ar strica un eventual periaj estetic și poate chiar o mică detașare personală de text. Dar e un text bun.

ți-am citit toate textele. dacă îmi permiți cîteva sfaturi.
încearcă să atenuezi tonul moralist/moralizator, aduce aproape a anecdotă uneori. încearcă texte mai scurte. citește poezia altora. încearcă să reproduci percepții mai mult decît să descrii situații și cu atît mai puțin să emiți judecăți. renunță la unele cuvinte de legătură. evident, în timp îți vei găsi un stil dacă ești făcut să fii poet, pînă atunci succes.

Ghejan Andrei. Cred că întîlnesc pentru prima dată în subsolul textelor mele. Bun venit. Și te mai aștept.

ca idee filozofică e interesant. mi-aș fi dorit să fie mai dezvoltat. mi se pare doar un crochiu pe care se poate construi.

începutul promite. dar finalul îmi pare prea siropos și comun.

ce înseamnă domle \"să rămâi fidel lui 2005\"? Hai să fim serioși. Mi se pare o glumiță articolul ăsta. Cine citește Harry Potter, Steel sau Brown e dincolo de pericolul de a citi Eminescu în afară de programa școlară și poate nici aia.

Lory, Magdalena,... da... tăcerea...

Andule, să fiu sincer nu sînt sigur dacă înțeleg de ce sau ce nu ți-a plăcut, dar nu contest că e o apreciere onestă, la fel de altfel ca și răspunsul meu.

Linea, Sorinel, Anni-Lorei, eu nu sînt catolic, cu atît mai mult am simțit nevoia ca să fac gestul acesta, ca om și ca frate cu el întru aceeași tinerețe siluită de comunism. A fost un om care a reușit să păstreze o dreaptă cumpănă între conservatorism și progres, între laici și cler, între tineri și bătrîni, între drepturi și responsabilități. Cu siguranță că a avut greșeli (eu nu cred în infailibilitatea nici unui om sau instituție fie ea biserica) dar a avut curajul și demnitatea să își ceară iertare, chiar și la modul istoric-general pentru greșelile și atrocitățile făcute sau tolerate de instituția pe care o păstorea. A fost un poet și un om foarte cult. A fost un om, dintre cei foarte puțini care mi-au inspirat respect, astăzi într-o lume în care mie îmi este foarte greu să mai întîlnesc pînă și conceptul de respectabilitate. A fost și va rămîne o încurajare pentru mulți care nu au pe nimeni.

hmmmmm, maestre Ghinea, ce mai pot eu a spune?... Cred că impas a fost, și poate va mai fi. Nu sînt poet, sînt bard, cel puțin deocamdată. \"Duhul profetului este supus profetului\" dar oare este chiar așa de simplu?... Poate pentru unii, eu n-am ajuns încă acolo, și poate nici nu voi ajunge vreodată. Dacă aș stăpîni poezia, spiritul ei, pe deplin, atunci aș avea sentimentul că am domesticit-o și acum o țin pe lîngă casă și îmi face ouă de diamant sau îmi dă lînă de aur. Mi-am refuzat luxul ăsta. Așa că am lăsat-o să fie autentică, animal puțin sălbatic și poate cu toane. Uneori mă mușcă, alteori mă mai aruncă din șa. Dar întotdeauna e vie. Chiar și cînd nu reușesc să pun mîna pe ea. Dar se întoarce întotdeauna la mine. E poate \"blestemul\" ei, sau al meu. Merci de trecere și de apreciere.

Mulțumesc Mihai pentru versurile lui Radu Gyr. Da, probabil că nimic nu a putut fisura mai puternic puterea comunismului precum a făcut-o speranța aprinsă în inima oamenilor și convingerea că nu sînt doar niște robi numerotați ai sistemului ci sînt oameni cu valoare și demnitate.

Rosinante, nu există probabil capcană mai perfidă precum tradițiile creștinismului. Cine poate să se ridice deasupra lor în dragostea lui față de Dumnezeu și față de oameni este un om adevărat.