Virgil Titarenco

Este și invidia o chestie. Iar cînd nu te năpădește ca o erupție de urticarie ești gata să uiți că așa ceva poate exista. Semeni cu un explorator britanic la începutul secolului nouăsprezece naiv și

am ajuns la mijlocul podului aici se spune că ar trebui să mă simt bine în siguranță un fel de bărbat oare de ce îmi vine să vomit mai degrabă mă simt un cal asediat la A4 megafoanele îmi strigă

în gură bomboana avea colțuri și îmi tăiase buza de jos ca o așchie de sticlă dulce otrăvitoare am închis ochii și am durut îndoit o respirație ca un oftat timpuriu al zidurilor de urlet nu m-a

pe streașină s-a așezat un saxofonist beat a strănutat cu miros de zambile apoi a venit primăvara....

am promis că vom evita cuvintele mari cuvintele care nu au siguranță și cele cu miros de Bvlgari vom fi ca doi neofiți pe o terasă japoneză cu un soare trist din hîrtie de bambus simți mirosul

din nisipuri mă privesc ochii fantomelor incipiente jumătate călăuze jumătate pulberi de oase risipite prin catacombele mele femei albe în opaițele orelor adorm răvășite pe coamele negre ale

cuvintele zaruri de sunet pe catifeaua roasă a poeziei destine alternative descind trec din mînă în mînă pe nesimțite arcuindu-și vertebrele fonemelor gramatici reci septentrionale risipesc orele în

ceea ce sînt nu are nume doar un zumzet precum de albine un sunet bizar se coagulează discret dimineața tînguindu-se-n mine pămîntul își culcă obrazul pe tălpile mele tot universul o clipă îmi

la această oră tîrzie nu mai sînt mistere în umbra de care se sprijină ușa pereții niște bătrîni adunați în jurul meu protector poveștile spuse pe nerăsuflate nopțile alungate de

nu m-ai întrebat niciodată ce simt cînd te sărut e ca un drog pe care mi-l administrez puțin tremurînd desfăcîndu-mi aripile ca și cum aș adormi în pîntecul tău sub nuc rotindu-mă din ce în ce

picături de nisip se ridică pe tîmple nemișcare săpată cu nituri de fier osul rupt din adînc imprecis și rebel mă privești rătăcit în cercul de piatră lanțul zornăie alb doar vulcanul de

se topește pe margini încet și simetric lumea privită prin cubul de gheață dintr-odată devine distantă și rece mă privește la rîndu-i plictisită de viață mă întreb oare cine o mai poate-nțelege cînd

arme cuvinte brumă cuvinte creuzet poezie dileme cuvinte embleme cuvinte fagure poezie gest cuvinte har cuvinte inimă poezie joc cuvinte kamikaze cuvinte luptă poezie măști cuvinte noapte

e una din zilele în care îmi plac psalmii scriși cu mînie david e prietenul meu astăzi în mine cu praștia disprețului aleargă pe cocoașa lumii gîfîie ochind frunțile tîmpe ale goliaților fără