nu despre dragoste

Mie imi pare, totusi, de dragoste:
\"viața avea inconfundabilul miros de mosc
al călcîielor tale\"
asa imi pare mie si-mi place, chiar daca spui tu ca nu despre dragoste...dar atunci, despre ce?! :)

Nori cu sani albastri. Prima oara m-am mirat si am iesit la o tigara sa vad vreun uger pe cer dar erau numa niste nori negri si eu zic ca erau barbati ca le atarna ceva dupa ei, cred ca o ploaie ceva.
Nefericire ubicua.Aici m-am mirat a doua oara si mi-am amintit de Milarepa si de faptul ca era prezent dar fericit in multe locuri. Eu zic ca ajunge sa fii nefericit intr-un singur loc ca daca sunt mai multe devine hilar si te apuca rasul si se duce toata nefericirea.
Vidul inhibant.Eu plec de aici ca am impresia ca esti racit si nu vreau sa se ia.

Domnule Titarenco,
Se spune că niciodată corespondențele vizibile nu sunt accepatate cu lejeritate. Senzația... siameză a altuia, parcă același, inhibă. Poate greșesc, dar mereu am avut sentimentul că regăsesc în poemele domniei-voastre multe din aspirațiile teoretice ale felului meu de a gândi poezia. Finalitate la care nu mă simt în stare a ajunge. Și, într-un fel, mă simțeam deposedat de proprietate! De aceea mi-am impus un embargou absolut al considerațiilor și, de multe ori, al lecturii! Mi-e greu, spre pildă a accepta ideea că cineva, ca în cazul de față, poate să simtă că se \"lovește\" \"cu umerii de cioburile unei lumi/ care nu fusese niciodată a noastră\", și eu,- gelozie artistică!- să nu am sentimentul că mi s-a furat o imagine pe care tocmai o gândeam!! Să mai spună că ,\"dimineața\" \"cuvintele se cabrau în cerul gurii ne străpungeau gîtlejul\", și eu să nu protestez că parcă aș fi spus cândva, cumva, același lucru! Acu, s-ar putea să spuneți că exagerez, că fac speculații compensatorii post-festive, dar mi-a fost tare greu să ies din încurcătura asta, fără a risca eventuale considerații neoneste... Acum, ce să zic, poate că îmi acordați, totuși, un minimum de credit, care să mă onoreze încă odată întru povestirea acestei frumoase iluzii, numită poezie!

parca e impletirea celor doua jumatati ale universului (sau uni-versului magistral alcatuit in poezie cand cuvintele isi pierd cunostinta in cerul gurii, devenind materie constituanta a norilor dinauntru) intr-un ritm respirator crescendo. noaptea e ratiunea dureroasa, cand totul e sumbru
iar nefericirea omniprezenta e premergatoare cautarii artei, a poeziei in genere. ziua se instaleaza o liniste mangaietoare \"on the bright side of the moon\" intru rasetele ce echilibreaza celestul, putin cate putin pana cand vibratia inceteaza, lasand frau liber visului si a trairii - asta pentru ca procesul s-a incheiat si in urma ramane farmecul...

Imparateasa

“apoi încolăceam orizontul la glezna ta stîngă
pînă cînd rîdeai zguduind sînii albaștri ai norilor”


bijutierul indragostit alearga infinitul sa-l agate-n bratari la glezna iubitei, rezonanta cantabila meloterapia albastra a sunetelor sparge culori zgalataind de bucurie fantanile cerului intr-o subtila excitatie muzicala cu parfum de mosc si totusi, si totusi, calcaiul lui Ahile...

:)
Cu drag,
Ama

Zici că nu despre dragoste? Nici picurată cu lumânarea n-aș spune asta. De aici, de unde e sufletul meu, totul respiră prin porii unei iubiri, chiar dacă
\"viața avea inconfundabilul miros de mosc
al călcîielor tale\"



Frumos, în ciuda negației din titlu!