viorel ploesteanu

cu un strigăt frânt înserarea se lasă peste umbre de oameni în praful drumului fluturi negri amestecă urme de pași târzii nimic nu e prea sus și nici prea jos nimic numai absența unei bătăi de

și mă uitam la tine cum rece te cuprindeau zăpezile cu tristețe cum veștede amintirile se depărtau lăsând urme mute în albul insensibil din care nu va crește niciodată nimic și atunci un corb

răsfirăm pe drum umbre de gând o negură devreme ne cuprinde mirați spunem cuvântului fugi cu priviri aburite de teamă când munții își trosnesc oasele-brad se lasă frigul în case și de

sunt petece lipsă pe trupul imens bătrâna irlandă se-ntunecă în verdele mării alunecă să-și plângă amarul uitatului james sub norul de pâslă butoaiele plâng ascultă cum

deschideți-vă gura larg trebuie s-o înghițiți și p-asta după atâta minciună și ură ce mai contează o lingură de cianură deschideți-vă larg privirile obtuze săgeata e demult slobozită din

în primăvara aceea florile crescuseră invers înfipte în carnea pământului ca niște căpușe ale fricii sugând din măduva adâncă viață nenăscută în timp ce rădăcinile lungi gâdilau pe burtă

murim atunci când omorâm un gând și când plecăm din noi târâș murim și nu mai știm să respirăm mirări prea conectați la oxigen prea strânși într-un pantof al nimănui c-un vis tumefiat

orașul trăiește un vis mort într-o noapte sfâșiată de mărăcini în care fiare sălbatice uită de pradă și uită de sine luând chip de om prea ceață ne este orașului mort visul și nimic nu urlă

Pe Thomas Street colț cu Meath Street este o tonetă de ziare. Mult timp acolo a lucrat o femeie în vârstă, care mi-a și inspirat tema pentru o poezie. Într-o dimineață toneta a rămas închisă. M-am

La ora șase dimineața, doctorul Grigore Streașină era trezit de soneria care zbârnâia insistent. Dormise douăzeci de ore și își simțea capul greu, ca după o beție crâncenă. Când deschise ușa îl

Moș Codru stătea lângă vatră și trăgea din luleaua de lut, pe care și-o făcuse cu mâna lui astă vară. Găsise sub un deal pământ galben, cleios, numai bun de modelat. Din joacă, tot frământând lutul,

Simțindu-se privit, David se întoarse spre bărbatul care nu-l slăbea din ochi. Se întreba ce i s-o fi năzărit de se uita așa la el, dar era încă marcat de nenorocirea pe care i-o făcuse

să mă cațăr pe umerii aplecați ai timpului fără milă să-mi înfig unghiile în carnea lui cu dinți de lup tânăr să-i sfâșii pielea arsă de vânt să-l privesc adânc în ochii mirați fără un

De mult nu mai avusese doctorul Streașină un serviciu de gardă atât de liniștit. Numai o comă alcoolică, deci timp berechet să se gândească la viața lui. Se cam săturase. Îl bătea gândul să se