Au urmat luni întregi de căutări și de lupte cu birocrația pentru stabilirea identității. Doctorul Streașină se implica total în aceste acțiuni, lucru care îl mira și pe el. Între timp îl dusese pe
în jurul lumii sunt eu
ca o coajă de măr îmbrac pământul
iubire de voi îmi e carnea dulce
oasele străbunilor îmi sunt sâmburi
iar eu am grijă de ei ca de mine
ca de tine îmi pasă
ca de
Doctorul Grigore Streașină trăia un sentiment de liniște și mulțumire sufletească. Se trezise la ora șase, ca în fiecare dimineață și ieșise să ia ziarul de la chioșcul din intersecție. Își făcuse un
Era de o lună de zile în centrul directorului Bojdeucă și scăpase de temerile pe care le avusese în prima zi. Ceilalți copii nu semănau deloc cu copiii pe care-i cunoscuse în alte orfelinate și nici
E un artist sărman pe Liffey, râul
ce curge-n Dublin, amintind de James;
el își trăiește viața prea intens,
amestecând pictura cu desfrâul.
Își dăruiește arta, nu o vinde;
nici n-ar putea, i-e
Când coborau scara exterioară ce ducea la demisol, Isadora tocmai pleca la serviciu.
Ce faci, dragă, ai început să aduni vagabonzii de pe stradă? Sper că nu ai să începi origiile pe aici.
Grigore a
Bătrânul, al cărui sânge salvase viața copilului bătut cu bestialitate, părăsise spitalul, nu împins de la spate de brancardieri, ci condus până în stradă de către doctorul Streașină. Îi făcuseră
e vineri seara
Martin, bătrânul vopsitor,
în Temple Bar închină
ca orice muritor
el duce-n spate vise
ascunse în culori
în față-i stă un Guinness
cu-o spumă de fiori
un ultim job mai are
e
Mă cuprinde-n brațe noaptea
Lumilor de mult apuse
Și mă trece poarta-a șaptea,
A cuvintelor nespuse.
Ce de aur! Ce lumină
Se-nfășoară-n zori pe trupuri
De copile fără vină
Ce tresaltă lin din
Centrul era pustiu în această perioadă. Fiind vacanță, copiii erau în tabără la Năvodari, iar institutorii plecaseră în concediu de odihnă.
Uscatu era surprins de abundența verdelui din acest
ne calcă destinul
în copite de țap
cu foc în privire
ne apasă pe cap
pe degete slabe
ce viața apucă
dar fără putere
la gură s-o ducă
ne sfâșie dorul
cu ciocul de aur
ne scurmă în carne
cu
Ne moare lumea!
Oameni fără vină
Sătui de cer
Sătui de prea-lumină
Se duc să ceară pâine
Sau să moară
Prea înrobiți în azi
Sătui de mâine
Vor drumul Înapoi
Să îl măsoare
Cu pașii mici
Cu
Foc
Viu
Omul
Numără
Vetrele arse
Uitate la răscruci de vânt
Sub cenușa-mpietrită zace nedeslușit
Secretul vieților care au fost, sunt și poate nu vor mai fi în veci
Dar cui îi pasă de
Uscatu, după ce s-a făcut bine, a ajuns la un orfelinat în afara Bucureștilor. Doctorul Streașină, cel care îl operase, era prieten cu directorul acestui așezământ pentru copii abandonați și îl
Fii
Iar
Bunul
Ori vei fi
Numărul lipsă
Al cercului făcut de om
Crucea înfiptă în mormântul tatălui tău
Cuvântul nerostit, nu din neștiință, ci din teama de a nu greși
Ipu este omul care a
A fost odată un zevzec...
Nebun din cale-afară,
Deși nu are capul sec
În el urgiile se-ntrec
Să-l facă de ocară.
Se crede cel mai scriitor
Din ceea uniune
Și urlă-ntr-una la popor
Să-l facă
Remus Vodeanu era în pragul nebuniei. După ce o căutase pe Vera în tot orașul se închisese în birou. Nu mai voia să vadă pe nimeni. Se căina pentru că fusese un idiot și un orb ce nu văzuse fericirea
În acest timp, pe strada Știrbey Vodă, un om al străzii era lovit de o mașină în care erau mai mulți tineri. Văzând că e un simplu vagabond, aceștia fugiseră de la locul accidentului. Un echipaj al
Ciara, bătrâna ce vinde ziare
tușește ușor, își aprinde-o țigare
în noaptea adâncă, bătrâna senină
așteaptă lumina s-aducă lumină
e Dublinul rece și strada pustie
în fum de țigară ea pare-o
Pe copil îl trezise sforăitul lui Șchiortu. A dat ușor la o parte ramurile boschetului, care închipuiau ușa dormitorului de vară și s-a dus la izvorul lui Eminescu să se spele pe față. Înviorat,
apele se întorc spre izvoare
unii cred că de teama lor
când copiii uită să mai râdă
nu de frică o fac
nu de frică privirea li se întunecă
nu de frică sufletul li se macină
căutând
Stau oamenii astăzi la coadă la viață.
Din porția mică mai vin să cerșească
Speranță cu gramul, e cota firească
Pe care stăpânul ne-o zvârle în față.
Stau oamenii azi în genunchi și pe coate,
Cu
Al Țai Măr, bătrânul,
se luptă cu umbra
îl strânge, nebuna,
în praf îl trântește
și urlă moșneagul
se zbate, dar umbra
din zbaterea bleagă
mai mult pare-a crește
se stinge Al Țai Măr
se
Acest text este un pamflet bla, bla, bla.... Știți voi cum stă treaba.
S-a gândit într-o zi Dumnezeu să stea de vorbă cu un muritor. De mult timp nu se mai arătase și voia să vadă cam ce probleme
VP