Poezie
praf
1 min lectură·
Mediu
ne calcă destinul
în copite de țap
cu foc în privire
ne apasă pe cap
pe degete slabe
ce viața apucă
dar fără putere
la gură s-o ducă
ne sfâșie dorul
cu ciocul de aur
ne scurmă în carne
cu cornul de taur
dar carnea e moale
și nu se-nfioară
se vrea netrăită
nu știe să ceară
târâte pe grapă
se-mprăfuie-n trap
și vieți răsturnate
și copite de țap
022.533
0
eram curios ce are sau ce nu are
personal nu am ce sa-i reprosez, mai ales ca vorbim aici de-o poezie cu rima, una care are anumite rigori
evident ideea nu-i chiar originala, dar ce conteaza aici, este viziunea autorului
una personala, bine conturata, viguroasa, coerenta, poetica
clar o poezie buna, din punctul meu de vedere